Ironii între parlamentari, la începutul negocierilor pentru guvernare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adriean Videanu nu a fost iertat de rivali
Adriean Videanu nu a fost iertat de rivali

Liderii liberali precum şi cei democrat-liberali s-au ironizat reciproc la începutul discuţiilor dintre cele două partide în scopul creării unei coaliţii de guvernare.

Prima temă de discuţie a fost cromatica cravatelor liderilor PD-L. Astfel, Ludovic Orban a observat că Adriean Videanu poartă o cravată galben-albastră, culorile PNL. 'E o provocare', a replicat în glumă Videanu. O remarcă similară a făcut şi Radu Stroe, de data aceasta la adresa cravatei lui Vasile Blaga. 'Vasile e acelaşi albastru liberal', a observat Stroe.

Pe de altă parte, la remarca ziariştilor că liderul PNL era mai vesel puţin mai devreme, acesta a replicat: 'Sunt vesel în continuare'. El a fost completat de Varujan Vosganian care s-a întrebat retoric ce au de pierdut liberalii.

'Situaţia e foarte convenabilă pentru că noi nu avem nimic de pierdut, iar dânşii nimic de câştigat', a spus Antonescu.

Liderul liberal a glumit pe seama lui Vosganian despre care a spus că are o situaţie 'inatacabilă'.

'Este cu un picior la guvernare ca minoritar şi cu un picior în opoziţie (...) guvernarea nu i-o ia nimeni', a spus Antonescu, glumind, despre Varujan Vosganian.

De cealaltă parte, liderul PD-L, Emil Boc, s-a referit indirect la invitaţia pe care democrat-liberalii au adresat-o PNL de a intra împreună la guvernare.

'Era ideea să fim împreună. De data aceasta pe poziţii diferite după care să fim de aceeaşi parte a baricadei', a spus Emil Boc în condiţiile în care cele două delegaţii se aflau faţă în faţă pe laturile opuse ale unei mese.

Varujan Vosganian a speculat însă, spusele lui Boc, cu un răspuns scurt: 'La baricada de la Inter'.

Nici liberalul Relu Fenechiu nu s-a lăsat mai prejos cu ironiile la adresa lui Boc. 'Aţi înţeles care ar fi avantajul României, dacă Boc ar fi prim ministru? Nu ar mai putea invoca greaua moştenire', a spus Fenechiu.

Boc i-a răspuns, făcând aluzie la acordul dintre PNL şi PSD: 'Mă gândeam că o să invocaţi parteneriatul cu PSD, eu asta mă gândeam'.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite