Ipotezele luate în calcul de ministrul Justiției pentru vârsta de răspundere penală a minorilor, după crima de la Cenei
0Ministrul Justiției a anunțat că a decis să înființeze un grup de lucru pluridisciplinar care să analizeze posibilitatea modificării legislației penale în cazul minorilor. Decizia vine în contextul reacțiilor publice la crima comisă de un minor de 13 ani și a petiției semnate de peste 250.000 de români, care solicită ca cei sub 14 ani să poată răspunde penal.

Ministrul Justiției a explicat că grupul de lucru va avea o componentă multidisciplinară și va colabora cu instituții și organizații judiciare și de societate civilă. Obiectivul este de a analiza oportunitatea modificării condițiilor de răspundere penală a minorilor, inclusiv reducerea vârstei minime de răspundere, care în prezent este de 14 ani.
„Avem în vedere mai multe ipoteze. Una dintre ele este coborârea vârstei minime, însoțită de un studiu comparativ de drept european. Alta este menținerea vârstei minime, dar cu posibilitatea răspunderii penale sub această vârstă, dacă există discernământ, care să fie stabilit științific”, a precizat Marinescu, în direct la Antena 3 CNN.
Discernământul și limitele răspunderii
Ministrul a detaliat modul în care se aplică discernământul: „În momentul de față, dacă ai între 14 și 16 ani, răspunzi penal dacă există o expertiză care arată că ai discernământ. Sub 14 ani nu răspunzi deocamdată. Dacă am fi avut o lege care să stabilească că sub 14 ani răspunde penal în situația în care s-a stabilit discernământul, iar premeditarea unei fapte, dacă discutăm riguros juridic, denotă intenție directă, asta ar fi implicat conștientizarea faptei. Dar orice lege nouă va acționa numai pentru viitor”.
Marinescu a subliniat că studiul va include „stabilirea unei limite inferioare rezonabile pentru răspunderea penală a minorilor, eventual 10 ani, și realizarea de expertize care să probeze discernământul copilului, astfel încât legislația să fie adaptată atât realităților naționale, cât și standardelor europene”.
Strategie integrată pentru prevenirea infracționalității
Ministrul Justiției a evidențiat că modificarea răspunderii penale nu este singura măsură necesară pentru combaterea criminalității juvenile: „Avem nevoie de o strategie integrată, unitară, multidisciplinară pentru a combate infracționalitatea minorilor. Nu rezolvăm nimic dacă modificăm strict condițiile răspunderii penale, dar nu luăm măsuri privind consumul de droguri în școli sau accesul la conținut nociv online”.
Radu Marinescu a mai precizat că grupul de lucru va funcționa săptămânal și va trata cu seriozitate și profesionalism „această chestiune foarte sensibilă din punct de vedere juridic, a responsabilității penale a minorilor, dar și a măsurilor preventive care trebuie luate pentru protejarea societății și a viitorului nostru”.
Crima din Cenei
Declarațiile ministrului vin în contextul crimei din Cenei, județul Timiș, unde un adolescent, Mario Berinde, a fost ucis de alți minori. Doi adolescenți de 15 ani sunt arestați preventiv: unul este acuzat de omor calificat și profanare de cadavre, iar celălalt de profanare de cadavre și favorizarea făptuitorului.
Crima s-a petrecut în seara de 19 ianuarie 2026, în jurul orei 21:30. Potrivit anchetatorilor, băieții de 15 și 13 ani l-au chemat pe Mario la casa celui mai mic dintre ei, sub pretextul că vor să-i arate un ATV nou. Victima a venit cu trotineta. Ajuns acolo, adolescentul de 15 ani l-ar fi lovit cu toporul, iar cel de 13 ani cu cuțitul.
Ulterior, cei doi au implicat un al treilea minor de 15 ani pentru a scăpa de cadavru. Ancheta arată că au încercat mai întâi să incendieze trupul, apoi l-au îngropat dezbrăcat într-o groapă săpată anterior în grădina casei copilului de 13 ani, cu capul înfășurat într-o geacă. Fapta ar fi fost premeditată cu aproximativ o lună înainte.
Mario Berinde a fost înmormântat sâmbătă, în localitatea sa natală.























































