„Iarna asta n-am dus copiii la derdeluş“ - Jurnalul Laurei

Laura şi-a recăpătat încrederea, iar la această schimbare au contribuit din plin soţul, Eugen, şi cei doi copii. Laura Irimia este o tânără mămică de 32 de ani. Zâmbetul de pe chipul ei a fost şters de o boală gravă: neurinom acustic, adică o tumoare în canalul auditiv. Operaţia programată pentru 11 martie la o clinică privată din România o costă 7.000 de euro. Laura a acceptat să ne scrie zilnic despre suferinţa ei

Jurnalul Laurei episodul 7

În urma analizelor, am aflat că am lipsă de fier. Doamna doctor mi-a prescris nişte medicamente, pe care am început să le iau. M-am gândit că nu ar fi greşit să încerc şi o alimentaţie bogată în fier. I-am făcut o listă soţului meu şi l-am trimis la cumpărături.

Mi-e dor să ieşim împreună prin magazine sau la piaţă, dar acum cred că mai mult ­l-aş încurca decât ne-am ajuta unul pe celălalt. ... ar trebui să aibă grija mea, să nu cad printre rafturi sau cine ştie ce altceva.

Am rămas acasă cu copiii, care, la prima oră, încă dormeau. I-am privit cât de frumoşi sunt şi am simţit că mă podideşte plânsul. M-am stăpânit, pentru că acum, după cât ajutor am primit de la oameni, nu am motiv să fiu supărată. Când Eugen s-a întors, copiii s-au trezit, iar la mine în casă simţeam că e altă atmosferă. Parcă veselia care a lipsit în ultima perioadă revenea acum, încet, încet.

Cele mai noi analize făcute de Laura indică o uşoară lipsă de fier

Printre altele, Eugen a cumpărat şi urzici, plante care conţin mult fier. Pentru că Denis nu avea astâmpăr de dimineaţă şi nici nu făcuse până atunci cunoştinţă cu urzicile, tăticu l-a luat cu el la bucătărie ca să-l ajute la treabă. Nu a durat mult şi băiatul nostru a început să sară de pe un picior pe altul prin casă suflând în palme.

Râdeam cu toţii de Denis, iar el ne privea cu ochi mari şi nu înţelegea ce se întâmplă. A urmat povestea despre urzici şi despre cât de binefăcătoare sunt ele, cu tot cu înţepăturile lor. Cu toate acestea, când m-a întrebat ce fel de salată am făcut şi ­i-am răspuns, a avut o reacţie care ne-a făcut din nou să râdem.

Şi-a pus repede mâna pe burtică, cu gândul că urzicile îi vor înţepa şi stomacul.Ziua a trecut uşor, fără să îmi fie prea rău. Ameţesc şi îmi pare rău că asta mă împiedică să ies la plimbare cu copiii la fel de des cum ieşeam înainte. Am auzit afară zgomot de sanie trasă pe zăpadă şi am realizat abia acum că iarna asta nu am fost cu ei la derdeluş...

Privesc în urmă şi văd cât de mult s-a schimbat viaţa noastră, de când am aflat că sunt bolnavă. Acum Eugen se ocupă de toate ale casei, copiii nu îmi cer nimic pentru ei, iar eu sunt obligată să lupt ca să nu-i las singuri... Cu fiecare zi ce trece înţeleg ce familie minunată am! ;

Citiţi mâine în Adevărul! Jurnalul Laurei, episodul 8