Haos în România după prima ninsoare: copaci căzuţi, drumuri blocate, maşini distruse sau împotmolite, stâlpi avariați

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stâlpi avariați și localităţi întregi rămase fără energie, copaci căzuţi pe mașini sau șosele, drumuri blocate, acoperișuri smulse de vânt. Sunt doar câteva dintre efectele ninsorilor și vijeliilor înregistrate sâmbătă în mai multe județe din țară.

image

Mare pare a țării a fost sub incidența avertizărilor cod galben şi cod portocaliu de intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ şi viscol, iar fenomenele au creat haos în mai multe județe.

Copac căzut peste patru autoturisme, în Brăila

În județul Brăila, pompierii au intervenit sâmbătă, după instalarea Codului portocaliu începând cu ora 16.00, în mai multe situaţii de urgenţă generate de vremea severă, potrivit Agerpres.

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Salcia Tudor a acționat cu un buldoexcavator pentru scoaterea unui autoturism împotmolit pe raza localităţii Gulianca.

În județ a mai fost nevoie degajarea unui copac căzutpe DN22, la ieşirea din localitatea Tudor Vladimirescu, la o avarie înregistrată la un stâlp electric pe raza municipiului Brăila, la degajarea unui copac căzut pe carosabil pe DN22, între localitate M. Kogălniceanu şi Movila Miresii și a unui alt  copac căzut peste patru autoturisme parcate pe o stradă din municipiul Brăila.

Secţia de Drumuri Naţionale a intervenit pe drumurile naţionale, astfel: DN21 - 3 utilaje, DN2B - zona Ianca - 3 utilaje, DN22 - zona Movila Miresii - 3 utilaje, DN23 - 2 utilaje, DN2S - Pod Brăila - Smârdan 2 utilaje, Dig Brăila - Galaţi - 1 utilaj.

Secţia de Drumuri Judeţene a intervenit pe drumurile judeţene astfel: DJ221 - Ianca - Şuţeşti, DJ211 - Oprişeneşti - Bordei Verde, DJ211A - Bordei Verde - Viziru, DJ203 - Ulmu - DJ211 - Dudeşti, DJ203A - Ulmu - Cireşu. Pe aceste tronsoane de drumuri judeţene se acţionează cu două sărăriţe cu lamă şi este împrăştiat material antiderapant.

Patru localităţi fără energie şi circulaţie în condiţii de iarnă, în Vaslui

Ninsorile au creat sâmbătă haos și în Vaslui. S-a circulat în condiţii de iarnă pe majoritatea drumurilor din judeţul Vaslui şi patru localităţi cu peste 2.400 de locuitori au rămas fără energie electrică, sâmbătă, din cauza zăpezii abundente şi a viscolului.

Echipe ale distribuitorului de energie electrică au intervenit pentru remedierea a două linii aeriene de medie tensiune, afectate parţial.

„În mai multe zone din judeţul Vaslui se circulă în condiţii de iarnă. Rog cetăţenii să conducă prudent şi să nu pornească la drum dacă maşinile nu sunt echipate corespunzător pentru sezonul rece. Solicit primarilor să ia măsuri urgente pentru a asigura siguranţa cetăţenilor şi buna desfăşurare a activităţilor în această perioadă. Este extrem de important să ne asigurăm că drumurile principale şi secundare sunt deszăpezite şi că se iau măsuri de prevenire a formării poleiului", a precizat prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, potrivit Agerpres.

Pagube materiale şi blocaje în trafic, în județul Iași

În județul Iași peste 50 de situaţii au necesitat, sâmbătă, intervenţia echipajelor Secţiei Drumuri Naţionale Iaşi, pentru tractarea sau scoaterea din decor a unor autovehicule echipate cu anvelope de vară sau extrem de uzate, pe fondul Codului galben de ninsori abundente.

Potrivit unei informări a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, cele mai multe situaţii de acest fel au fost întâlnite pe Drumul Naţional 28, Cozia - Răducăneni, dar şi pe Drumul Naţional 24, Poieni - Păun, la intrarea în municipiul Iaşi dinspre Vaslui.

„Aceste incidente nu s-au soldat cu urmări grave, ci doar cu pagube materiale şi blocaje inerente în trafic. Acestea au fost însă de scurtă durată, traficul fiind restabilit prin intervenţia echipajelor DRDP Iaşi, cu sprijinul Poliţiei şi al Prefecturii Iaşi, cărora le mulţumim pe această cale. Echipajele DRDP Iaşi intervin în permanenţă pentru asigurarea circulaţiei, pe toate sectoarele din administrare", menţionează DRDP Iaşi pe pagina sa de Facebook.

DRDP a lansat un nou apel către conducătorii auto de a nu pleca la drum fără echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul de iarnă.

„Acest lucru poate genera nu doar cozi în trafic şi amenzi din partea Poliţiei, ci şi producerea de evenimente rutiere grave. Circulaţi cu atenţie", menţionează sursa citată.

Probleme și în Buzău și Suceava

La munte, în județul Buzău, este iarnă în toată regula. A nins ore bune și s-a format un strat gros de zăpadă. Vremea s-a înrăutățite de la o oră la alta, în zona Bisoca. La limita s-a circulat cu dificultate. 

O mașină a rămas blocată pe șosea la limita dintre județele Buzău și Vrancea. Autovehiculul a derapat pe drumul acoperit cu zăpadă.

 În Suceava, mai multe mașini au rămas blocate pe DN 17, în localitatea Păltinoasa. Au fost solicitate utilaje pentru deszăpezire şi împrăştiere de material antiderapant. Circulaţia rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers, existând rută ocolitoare pe DN 2E.

 Acoperișuri smulse de vânt în Constanța

În judeţul Constanţa - aflat sub cod portocaliu de ploi şi vânt puternic până duminică, la ora 10.00 - fenomenele au făcut deja pagube.

Mai mulţi copaci au căzut pe carosabil, iar unul peste un autoturism. Acoperişurile s-au desprins de pe două blocuri şi un balcon este în pericol de prăbuşire, în municipiul Constanţa, din cauza ploii torenţiale şi a vijeliei, potrivit Agerpres.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea" a anunțat că la Năvodari, tabla de pe acoperişul unui bloc riscă să cadă, iar un copac a fost doborât pe stradă.

Un panou publicitar a fost spulberat de vântul puternic şi un copac a fost rupt, în nordul staţiunii Mamaia.

Copaci au căzut şi în localităţile Negru Vodă, Hârşova, în zona Hanul Morilor, precum şi între Amzacea şi Topraisar.

Pe podul dintre Mangalia şi 2 Mai, un fir de telefonie s-a desprins, încurcând circulaţia rutieră, iar stâlp de electricitate este pericol de cădere în localitatea Lumina.

 În localitatea Biruinţa, o casă a rămas fără acoperiş.

Copaci doborâţi de vânt și în Ialomița

În Ialomița, județ aflat sub avertizare Cod portocaliu de intensificări ale vântului, cu rafale de 85.. 90 km/h şi precipitaţii mixte, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea mai multor copaci care au fost doborâţi de vântul puternic.

Un copac a căzut pe un autoturism aflat în parcare, în Feteşti, nefiind înregistrate victime. 

De asemenea, s-a acţionat pentru degajarea unui copac în municipiul Slobozia şi pentru îndepărtarea unui pom căzut pe carosabil, pe DN2C, la ieşire din Slobozia spre Amara, potrivit Agerpres.

Sunt așteptate și viituri/inundații

Amintim că Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a anunţat cod galben de viituri pe râurile estul ţării începând de sâmbătă, la ora 12,00, până pe 19 noiembrie, la aceeaşi oră. În acest context vor fi afectate râuri din bazinele hidrografice: Bârlad (judeţele: Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut (judeţele: Vaslui şi Galaţi), Siret (judeţul Galaţi).

Potrivit sursei citate, fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depăşirii cotelor de apărare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite