Giurgiu: O femeie a fost salvată de la moarte, după ce a căzut într-o fântână | adevarul.ro

Giurgiu: O femeie a fost salvată de la moarte, după ce a căzut într-o fântână

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Giurgiu: O femeie a fost salvată de la moarte, după ce a căzut într-o fântână
Giurgiu: O femeie a fost salvată de la moarte, după ce a căzut într-o fântână

O femeie în vârstă de 47 de ani din comuna Izvoarele, judeţul Giurgiu, a fost salvată de specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu după ce a căzut în fântână la o adâncime de peste 20 de metri.

'Părinţii femeii care a căzut în fântână au alertat autorităţile după ce au constatat că aceasta dispăruse din casă în timpul nopţii şi nu s-a mai întors nici după câteva ore', a declarat luni pentru Agerpres maiorul Marius Stancu din cadrul ISU Giurgiu, cel care a condus operaţiunea de salvare.

După ce au cercetat împrejurimile, părinţii acesteia au constatat că Elena R. căzuse într-o fântână din apropierea casei la o adâncime de peste 20 de metri şi abia se mai ţinea de lanţul cu care era legată găleata pentru scos apa.

Pentru salvarea femeii căzute în fântână au acţionat un echipaj de pe o autospecială, un echipaj de căutare-salvare din cadrul formaţiunii de Protecţie Civilă şi un echipaj SMURD.

Ea a fost adusă la suprafaţă după ce un specialist al ISU Giurgiu a coborât în fântână şi a adus-o la suprafaţă cu ajutorul unui brâu.

'Dacă nu se acţiona cu promptitudine nu se ştie pentru cât timp femeia s-ar mai fi putut ţine de lanţ şi ar fi căzut în apă, pânza freatică având în zonă o înălţime de câţiva metri', a mai spus maiorul Marius Stancu din cadrul ISU Giurgiu, cel care a condus operaţiunea de salvare.

Femeia, care se apropia de un şoc hipotermic, temperaturile în zonă fiind de aproximativ 7 grade Celsius, a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate mai ales că martorii din zonă au spus că este posibil să fi fost chiar o tentativă de suicid pentru că femeia mai încercase şi în trecut astfel de gesturi disperate.

Acesta este primul caz de salvare a unei persoane căzute într-o fântână înregistrat de la începutul anului pe raza judeţului Giurgiu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite