Gică Popescu le mulţumeşte celor care i-au fost alături la înmormântarea tatălui său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gică Popescu a fost eliberat din penitenciar pentru a participa la înmormântarea tatălui său FOTO Mediafax
Gică Popescu a fost eliberat din penitenciar pentru a participa la înmormântarea tatălui său FOTO Mediafax

Gică Popescu a mulţumit, luni, tuturor celor care i-au fost alături la înmormântarea tatălui său, arătându-şi totodată recunoştinţa pentru decenţa şi respectul arătat. Fostul fotbalist a putut participa săptămâna trecută la funeraliile tatălui său, Constantin Popescu, iar acum le-a mulţumit celor prezenţi printr-un comunicat de presă.

„Doresc ca, pe această cale, să vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost alături de mine şi de familia mea la mijlocul săptămânii trecute. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au fost lângă mine la Calafat, cât şi celor care s-au gândit la mine şi la familia mea. Vreau să le mulţumesc prietenilor care m-au susţinut într-o situaţie extrem de grea, foştilor mei colegi, celor care fac parte din marea familie a sportului. Mulţumirile mele mass-mediei pentru înţelegere şi decenţă, în mod special reporterilor şi cameramanilor aflaţi la Calafat care au înţeles că situaţia în care sunt nu îmi permite să fac declaraţii şi comentarii. Vă mulţumesc pentru respectul pe care mi l-aţi arătat încă o dată", a declarat Gheorghe Popescu, citat de Mediafax.

Tatăl fostului fotbalist Gică Popescu a fost înmormântat, joi după-amiază, în cimitirul central din Calafat, în prezenţa a peste 800 de persoane. La funeralii au fost prezenţi zeci de foşti fotbalişti, între care Gheorghe Hagi, Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Rodion Cămătaru.

Gică Popescu a ajuns la Calafat joi dimineaţă, după ce comisia de la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat, i-a admis cererea şi i-a acordat o permisie de 24 de ore pentru a participa la înmormântarea tatălui său.

Constantin Popescu, tatăl lui Gică Popescu, în vârstă de 71 de ani, a murit marţi dimineaţă, în urma unui infarct.

Luminiţa şi Gică Popescu au transmis săptămâna trecută un scurt comunicat de presă prin care au cerut reprezentanţilor mass-media „să dea dovadă de înţelegere" şi să le acorde „liniştea şi decenţa cuvenite", după decesul lui Constantin Popescu, tatăl fostului fotbalist.

Gică Popescu este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde ispăşeşte pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile de închisoare în dosarul „Transferurilor”.

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/tat-l-lui-gic-popescu-a-murit" target="_blank">View the story "Tatăl lui Gică Popescu a murit" on Storify</a>]

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite