Video Gafa Oanei Țoiu după ședința de Guvern: „Condoleanțe familiilor celor răniți”
Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a făcut o gafă în timpul conferinței de presă susținute vineri, 16 octombrie, la finalul ședinței de Guvern. Vorbind despre incidentele recente din Marea Neagră, inclusiv cele produse în apele teritoriale ale României, șefa diplomației române a transmis condoleanțe familiilor „celor răniți”, deși mesajul era destinat rudelor persoanelor care și-au pierdut viața.

În aceeași intervenție, Oana Țoiu a precizat că a ținut legătura cu reprezentanții statelor ai căror cetățeni au fost implicați în incidente și a atras atenția asupra riscurilor tot mai mari pentru navigatorii din regiune.
Întrebată dacă drona care a lovit o navă în apele teritoriale românești provenea din Rusia, ministra de Externe a explicat că investigația tehnică nu a fost finalizată și că autoritățile responsabile urmează să comunice rezultatele.
„Autoritățile care se ocupă de partea de investigație tehnică sunt încă în proces de analiză. În momentul în care vor fi rezultatele, le vor anunța dumnealor. Însă noi, la nivel diplomatic, avem o poziție foarte clară față de responsabilitatea generării acestor riscuri la Marea Neagră. Marea Neagră în acest moment este unul dintre cele mai riscante locuri pentru un navigator. Numărul de decese din ultima vreme depășește practic riscurile din alte zone de comerț maritim”, a declarat Oana Țoiu.
Ulterior, șefa MAE a dorit să transmită un mesaj de compasiune familiilor victimelor, însă a folosit termenul „răniți” în locul celui referitor la persoanele decedate.
„Și aici e un moment să reafirm condoleanțele noastre față de familiile celor răniți. Am fost în legătură în aceste zile la fiecare dintre incidente și cu oficiali din țările de naționalitate al pacienților. Au mulțumit României pentru efortul care a fost realizat atât în zona de salvare, cât și de tratament medical de care au avut parte”, a spus ministra.
Ce spune Nicușor Dan despre dronele care au lovit nave în apropiere de Sulina
Incidentul din Marea Neagră a fost abordat și de președintele Nicușor Dan, care a declarat înaintea summitului Consiliului European că România va reacționa, însă autoritățile au nevoie de mai multe informații înainte de a lua o decizie.
Întrebat dacă România ar putea solicita activarea articolului 4 din Tratatul NATO, șeful statului a explicat că o astfel de măsură trebuie analizată în funcție de datele disponibile.
Într-un interviu acordat Bloomberg, președintele a precizat că, din punct de vedere tehnic, autoritățile române nu pot confirma deocamdată că dronele care au lovit două nave în largul coastei României, într-un interval de aproximativ 12 ore, erau de proveniență rusească.
„Nu putem spune tehnic, în acest moment, că sunt rusești. Ceea ce putem spune este că am avut sute de drone aeriene pe granița dunăreană cu Ucraina care au trecut pe teritoriul românesc și despre o bună parte dintre ele putem spune că sunt rusești, deoarece avem bucăți din ele, cu componente rusești, care au fost deviate în timpul războiului către teritoriul României”, a explicat Nicușor Dan.
Președintele a subliniat însă că incidentele au vizat un coridor maritim utilizat de Ucraina pentru transportul mărfurilor și a susținut că o asemenea rută comercială nu ar trebui să fie ținta unor atacuri.




















































