Fostul prefect de Argeş, traficant de influenţă | adevarul.ro

Fostul prefect de Argeş, traficant de influenţă

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Principalul inculpat în dosarul permiselor auto de la Argeş, Gheorghe Vlăsceanu, fost şef al Serviciului de Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, susţine că fostul prefect de Argeş

Principalul inculpat în dosarul permiselor auto de la Argeş, Gheorghe Vlăsceanu, fost şef al Serviciului de Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, susţine că fostul prefect de Argeş Ion Cârstoiu a fost una dintre persoanele sus-puse care i-ar fi solicitat eliberarea frauduloasă de permise.

„Uneori venea cu persoanele şi zicea să verific dosarul. Eram sunat de la toate instituţiile, de la toate nivelurile, din tot Piteştiul. Se făceau presiuni pe tot ce însemna birou de permise şi înmatriculări.

Prefectul făcea frecvent astfel de intervenţii, la mine, la Vasile Voinea sau la şeful de birou Mihai Crăciun“, pretinde Vlăsceanu.

Pledându-şi cauza, fostul şef al serviciului argeşean le-a explicat judecătorilor că nu poate fi vorba de un grup infracţional organizat, atâta vreme cât unii dintre coinculpaţi nu au trecut examenul pentru permisul de conducere.

Vlăsceanu a declarat în faţa completului că examenele pentru obţinerea permisului de conducere ar fi trebuit să se desfăşoare corect, iar persoanele pentru care s-a intervenit promovau doar dacă meritau.

Judecarea pe fond a dosarului permiselor obţinute fraudulos de la Argeş a început vineri, la Târgu Mureş. 

Top articole

Partenerii noștri