Fost "ilegal" în Italia, un român construieşte pentru Papă

Sorin Cehan

va depăşi cu mult cifra de afaceri permisă firmelor individuale, astfel că se va transforma într-un SRL.
Venit din Focşani cu o diplomă de şcoală profesională în buzunar, cu care în România şi-ar fi târâit zilele, Neculai a ajuns sâ câştige încrederea Vaticanului, care l-a angajat pentru renovarea unui imobil în care va funcţiona Ministerul de Externe al Sfântului Scaun. Iar de anul viitor va construi împreună cu un holding internaţional blocuri de locuinţe la Bucureşti, Ploieşti şi Focşani. "Căpşunarul" George Neculai este unul din miile de români din Italia care şi-au găsit un rost aici, urcând pe scara socială, în condiţiile unui liberalism ce nu urmează întocmai litera manualului de economie. "Nu-mi vine nici mie să cred", spune George Neculai.
Gardă de corp la familia regală saudită
"Îmi amintesc şi data când am venit în Italia, pe 17 iulie 1999, cu o viză de sportiv, povesteşte Neculai. Am venit după ce mi-am luat diploma de la şcoala profesională de mecanici auto din Focşani. Făcusem şi un stagiu la Daewoo, am dat examenul şi am plecat. Aveam în cap vise, să fac prezentări de modă, de exemplu. Realitatea m-a trimis însă pe şantier, ca necalificat, la coada măturii şi la şmirghel pe pereţi. Am încercat să fac şi altceva decât construcţii. Eram valoros ca sportiv. Am luat locul 3 la campionatele mondiale de kickboxing de la Piacenza. Nu conta că eram clandestin. Am făcut apoi o şcoală de gărzi de corp şi am lucrat o perioadă în domeniu. De exemplu, o lună am păzit familia regală din Arabia Saudită. Câştigam 100 de euro pe zi, mult pentru mine, puţin pentru un italian, care lua 250 de euro pe zi, la aceeaşi muncă". Dar nu banii erau importanţi. Nu i-a plăcut şi s-a întors la construcţii. "În 1999 luam 60.000 de lire pe zi, cam 30 de euro, dar îmi plăcea. Am început să fac mici lucrări pe cont propriu, apoi o italiancă, pe care o cunoscusem la clubul sportiv, mi-a oferit de muncă la o firmă foarte mare, ca şef de şantier. Învăţasem între timp să mă descurc cu desenul tehnic din construcţii." Aşa a reuşit să-şi deschidă o firmă individuală. Prima lucrare mare cu contract a apărut în 2004. Reparaţia unei şcoli, cu 30.000 de euro. Restul e istorie.
Vrea să construiască şi la Bucureşti
"Firma îţi impune un alt ritm, sacrificii, dar a meritat. Am acum 10 oameni angajaţi, toţi români, pentru care numai taxele, lunar, ajung la 8.000 de euro. Îi plătesc şi bine, de la începător, care câştigă 1.150 de euro, până la meseriaşi, care ajung la 1.700-1.800 de euro pe lună. Am acum contractul de reparaţii a unei clădiri din Via della Riconciliazione, lângă San Pietro, vechea clădire a administraţiei financiare care va deveni Ministerul de Externe al Papei. Mai lucrez la un hotel de lângă Via Veneto şi la o lucrare pentru Fundaţia don Carlo Gnocchi. De la anul, în colaborare cu un holding financiar extrem de puternic, care finanţează lucrări în toată lumea, începem construcţii de blocuri la Bucureşti, Ploieşti şi Focşani." Preţul unei garsoniere pe care o va construi George Neculai lângă Băneasa? "Cam 60.000 de euro. Vreau să-mi deschid o firmă mare de construcţii în ţară, unde lipsesc societăţile serioase."

Gabriela Martinescu şi-a deschis un "nufăr"
În timp ce românii din Italia cu talent de întreprinzători se orientează în general spre construcţii, româncele preferă serviciile. Încercând să scape de condamnarea de a fi menajere pe viaţă, multe românce se aruncă în marea agitată a afacerilor pe cont propriu. Gabriela Martinescu, originară din Braşov, şi-a deschis de curând la Torino o curăţătorie. Banii i-a obţinut accesând fonduri de dezvoltare ale statului italian. Este singura româncă din Piemonte care a obţinut acest tip de împrumut, pe care îl va plăti în şapte ani. Cum a ajuns aici? "S-a întâmplat că am început să lucrez într-o curăţătorie acum mai bine de cinci ani şi de-atunci am tot lucrat în domeniul acesta. Încet-încet am învăţat, cred, toate secretele meseriei. În ultima perioadă, pentru că începusem să am o oarecare independenţă în muncă şi mă săturasem să lucrez
la stăpână
, am început să caut un local şi să mă gândesc din ce în ce mai serios la o muncă care să fie a mea. Aşa a şi fost, chiar dacă drumul a fost lung şi anevoios. Cu câteva săptămâni înainte de a începe, am făcut o specializare la Treviso." Gabriela Martinescu a avut un milion de probleme, în principal birocratice. "Au fost momente în care am zis că, dacă aş fi ştiut, nu mai făceam nimic. Era o cădere de moment... Dar nu am renunţat. Iar acum, uitându-mă în urmă, îmi pare rău că nu am făcut mai repede ceea ce am făcut acum."