Evaziune fiscală de 3 milioane de euro sub acoperirea concursului şcolar Arhimede. Procurorii au descins în zeci de şcoli şi licee

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30 de şcoli din Bucureşti au fost deschise mai devreme în această dimineaţă, nu pentru elevi, ci pentru poliţiştii şi procurorii care anchetează un caz de evaziune fiscală de 3,14 de milioane de euro sub paravanul concursului şcolar "Arhimede". Percheziţii similare au loc şi în judeţele Argeş, Constanţa, Ilfov, Buzău, Maramureş, Giurgiu şi Sibiu.

UPDATE Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au dus la audieri 48 de persoane, dintre care 38 sunt cadre didactice, potrivit unor surse judiciare.

Aceleaşi surse au arătat că toate persoanele duse în faţa anchetatorilor au calitatea de suspecţi în acest dosar.

UPDATE Dan Popescu, directorul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, unde au mai avut loc percheziţii, a declarat că a fost întrebat despre modul în care s-a organizat acest concurs, el spunând că totul s-a făcut transparent.

Directorul Colegiului a precizat că, din câte a înţeles, este în derulare o anchetă a Poliţiei în cazul concursurilor Arhimede. Astfel, el a spus că, în calitate de colaborator al revistei, a organizat anual acest concurs şi i s-au cerut opinii despre modul de desfăşurare a concursului, acte sau ce număr de elevi au participat la aceste concursuri şcolare.

Totodată, Dan Popescu a menţionat că a fost întrebat şi cu privire la sumele plătite, el menţionând că totul s-a făcut transparent şi că elevii se înscriau singuri.

Directorul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” a menţionat că acest concurs şcolar a fost organizat în baza unui protocol semnat de fundaţia respectivă cu Ministerul Educaţiei.

„Totul a fost transparent, cu publicare pe site. Nu s-a făcut în afara legii”, a spus Popescu.

Potrivit poliţiştilor, organizatorii de concursuri şcolare şi-au însuşit fondurile colectate din taxele de participare, nu au reţinut şi vărsat la bugetul de stat impozitele cu reţinere la sursă şi au înregistrat în contabilitatea fundaţiilor cheltuieli fictive.

În acest dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare şi conflict de interese, 80 de percheziţii sunt efectuate de 210 poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Argeş, Ilfov, Constanţa, Giurgiu, Maramureş, Sibiu şi Buzău.

Între cele 30 de şcoli percheziţionate la această oră se numără, de asemenea Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" şi liceul "Aurel Vlaicu" din Bucureşti. Restul percheziţiilor vizează fundaţii, asociaţii şi persoane fizice, printre care revista Arhimede, care organizează concursuri şcolare, şi pe redactorul-şef al acesteia Petruş Alexandrescu, au mai spus sursele citate. Una dintre fundaţii funcţionează în incinta Colegiul Naţional "Spiru Haret".

„Au ajuns mai mulţi poliţişti pentru percheziţii, nu este vizat colegiul ci Fundaţia Profesia, un ONG pe învăţământ care funcţionează în incinta liceului, după ce a câştigat o licitaţie publică la Primăria sectorului 2”, a precizat pentru „Adevărul” Alexandru Constantinescu, directorul Colegiului Naţional „Spiru Haret”. 

Fundaţia Profesia „organizează activităţi educaţionale private, autorizate de Ministerul Educaţiei, la nivelul învăţământului gimnazial, liceal şi postliceal prin şcolile:

- Liceul 'Profesia' acreditat din anul 2009 pentru nivel liceal învăţământ de zi şi învăţământ cu frecvenţă redusă, domeniul economic, profil servicii, specializarea tehnician în activităţi economice.

- Şcoala Postliceală Sanitară 'Sfântul Ioan' - autorizată începând cu anul 2011 pentru specializarea asistent medical generalist”, scrie pe site-ul de prezentare.

Şi directorul Colegiului Naţional "Mihai Viteazul", profesorul Sever Popa, a explicat pentru "Adevărul" că percheziţiile nu vizează liceul ci firma care organizează concursurile Arhimede. "Noi am fost doar gazde, concursurile se desfăşurau în weekend. Liceul nu este vizat de aceste percheziţii, ci firma care organiza concursurile, noi nu eram implicaţi în organizare", a declarat Sever Popa. 

„Inspectoratul nu are nicio implicare în organizarea unor astfel de concursuri prin care se solicită sume de bani elevilor. De altfel, sunt interzise orice concursuri care se află în afara calendarului publicat de Ministerul Educaţiei. Mai mult, inspectoratul a transmis la începutul anului şcolar, tuturor unităţilor de învăţământ, o nota prin care se precizează că aceste activităţi sunt strict interzise”, a spus pentru „Adevărul” Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Taxă de înscriere fără chitanţă

Astfel, pentru înscrierea la Concusrul Arhimede, organizat de asociaţia omonimă în care erau implicate mai multe cadre didactice, ca şi reprezentanţi ai organizaţiilor de părinţi, se încasa, de la fiecare elev, o taxă de 20-25 de lei, fără a se emite nicio chitanţă.

Concursul se desfăşura într-un sistem piramidal din care aveau de câştigat atât cei care îl organizau, cât şi perofesorii implicaţi în supravegherea elevilor sau în evaluarea lucrărilor. La vârf, ar fi fost liderul Asociaţiei "Arhimede", profesorul de matematică Alexandru Petruş, dar şi Mihaela Gună, preşedinta Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din România.

Potrivit unor surse judiciare, Gună, în locuinţa căreia se fac de asemenea percheziţii, ar fi fost cea care şi-ar fi folosit influenţa în Ministerul Educaţiei şi poziţia în Consiliul Economic şi Social care funcţionează pe lângă Guvern, pentru ca acest concurs să fie găzduit de şcoli, chiar dacă nu a figurat în 2014 în calendarul concursurilor acreditate de Minister.

Contactată de "Adevărul", Mihaela Gună a declarat nu a făcut niciodată o intervenţie la Ministerul Educaţiei şi nu s-a implicat în organizarea de concursuri şcolare. "Au fost percheziţii în această dimineaţă la mine acasă, însă nu s-a găsit nimic în legătură cu concursurile Arhimede fiindcă nu aveau ce să găsească. Eu nu am făcut niciodată intervenţii la Ministerul Educaţiei şi nu am fost implicată în organizarea vreunui concurs şcolar", a spus Gună, care a fost chemată la audieri.

În cauză au fost emise 48 de mandate de aducere pe numele mai multor persoane, ce urmează să fie audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 4, în vederea continuării cercetărilor.

Dosarul a pornit de la o investigaţie a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar activităţile au fost desfăşurate beneficiind de sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite