Dubla crimă din Titan, comisă de un libian. Ahmed Othman a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

0
0
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Crimă cu mai multe faţete în Capitală: Ahmed Othman, un tânăr de 23 de ani, fiu al unui oficial din Ambasada Libiei la Bucureşti, şi-a ucis iubita, pisica şi un vecin, prin înjunghiere. Bărbatul s-ar fi aflat în sevraj, arată anchetatorii. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Crimă odioasă în cartierul Titan din Capitală, unde un cetăţean libian şi-a ucis prietena de 24 de ani dar şi un vecin de 64 de ani pe care l-a întâlnit în scara blocului şi care ar fi refuzat să îi dea o ţigară. Nici pisica iubitei nu a scăpat cu viaţă, susţin anchetatorii care arată că înainte de a ieşi din apartamentul în care stătea cu chirie, bărbatul de 23 de ani a omorât inclusiv animalul de companie, din răzbunare. 

Student la o universitate de prestigiu din Capitală şi fiu al unui oficial de la Ambasada Libiei în Bucureşti, Ahmed Othman riscă acum 15 ani de închisoare pentru omor calificat, dacă va fi găsit vinovat. Anchetatorii aşteaptă şi rezultatele analizei biologice, dat fiind faptul că se prespune că se afla sub influenţa stupefientelor în momentul în care a comis omorurile. 

 „E vorba de o crimă polimorfă, în sensul că are mai multe faţete. E o crimă care a debutat pe marginea conflictului dintre cei doi. Constatăm lipsa de comunicare, lipsă de toleranţă, agresivitate şi instabilitate emoţională care au avut ca rezultate uciderea fetei. Bizareria comportamentală se oglindeşte şi în uciderea pisicii. Ulterior, se prefigurează acest conflict al refuzului unei ţigări. Din punctul meu de vedere trebuie săpat în jurul acestei chestiuni: nu ştim ce relaţii anterioare, preconflictuale ar fi putut să existe între criminalul nostru şi victimă. E tragic ce se întâmplă”, a declarat, pentru „Adevărul”, profesorul Tudorel Butoi, psiholog criminalist. 

Consumul de droguri dezinhibă 

Potrivit acestuia, consumul de droguri dezinhibă şi facilitează trecerea către acţiuni violente. „Consumul de substanţe psihoactive accentuează trăsăturile de personalitate antisociale ale consumatorului. O persoană impulsivă va deveni şi mai impulsivă sub influenţa consumului sau în stările de sevraj. Riscul de a deveni agresiv şi de a comite acte criminale sau suicidare este extrem de ridicat, imprevizibil şi de necontrolat”, a explicat şi psihologul Mihai Copăceanu, adăugând că, sub influenţa unor droguri tari cum este cocaina, o persoane care are un cuţit în mână este o persoană cu potenţial criminal. 

Surse judiciare au arătat, pentru „Adevărul”, că tânărul se afla în sevraj în momentul în care ar fi comis cele două crime, dar că se aşteaptă rezultatul analizelor biologice. Libianul ar putea fi supus şi unei expertize psihiatrice, completează sursele citate. 

„Agresiunea fizică în cuplu este exacerbată de consumul de substanţe mai ales seara şi noaptea. Persoane cu o incapacitate de a gestiona impulsurile, persoane iritabile, care nu respectă normele sociale pot intra uşor în conflicte cu partenerii de viaţă. Esenţial este ca actele să nu degenereze. Deseori sunt premeditate şi deseori partenerul este conştient de potenţialul agresiv deoarece nu este la prima abatere”, a mai spus psihologul Mihai Copăceanu, precizând că fenomenul violenţei domestice a luat amploare în ultima perioadă. 

Cum poate fi evitată apariţia altor cazuri 

La nivel general, cazurile de acest tip pot fi evitate dacă se iau măsuri în primul rând în reducerea disponibilităţii drogurilor, afirmă specialiştii. „În România, deşi nu suntem o ţară cu un consum ridicat, comparativ alte ţările europene, unde şi criminalitatea datorită abuzului de droguri este ridicată, totuşi poţi procura foarte uşor droguri de oriunde. Ceea ce este nepermis. Am impresia că măsurile agenţiilor guvernamentale în combaterea consumului de droguri sunt ineficiente pentru că nu se adresează consumatorului la risc şi celui dependent, ci doar publicului larg”, a conchis Copăceanu. 

Crime prin înjunghiere care au zguduit România

Recent, o altă crimă prin înjunghiere a avut loc la o grădiniţă privată din Bucureşti, unde, în plină zi, o femeie a fost înjunghiată de fostul său soţ care nu avea voie să se apropie la mai mult de 200 de metri de ea. Lăsată într-o baltă de sânge, directoarea instituţiei private, Nicoleta Boţan, în vârstă de 38 de ani, a fost transportată de urgenţă la Spitalul Floreasca din Capitală. 

Chiar dacă echipajul de urgenţă a reuşit să o resusciteze după ce a făcut un stop cardiac, femeia a murit pe masa de operaţie, prognosticul medicilor fiind de la început unul rezervat. În urma decesului său au rămas doi copii orfani, tatăl lor, Marius Boţan, fiind acum în arest preventiv pentru 30 de zile şi riscând până la 15 ani de închisoare pentru omor calificat. Crima de la grădiniţă s-a petrecut la doar câteva zile distanţă de o altă crimă similară,  când un subofiţer din Ministerul Apărării Naţionale a ucis-o, tot prin înjunghiere, pe iubita sa, pe care era gelos.

Mai multe - Evenimente

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite