Doctorul Cristian Andrei, preşedinte al Institutului de Relaţii Umane, şi-a început cariera în domeniul psihiatriei pe vremea când în România termenul părea unul foarte străin, totul pornind din dorinţa de a-şi trăi copilăria „sub toate aspectele ei“, fapt care l-a condus spre pediatrie şi psihologia copilului şi a adolescentului.

A pornit de la bază, cu etapa care ne influenţează cel mai mult în viaţă, copilăria, iar în prezent este specialist în relaţii umane şi de cuplu, fiind şi autorul mai multor cărţi despre sexualitate.

„Weekend Adevărul” a discutat cu neuropsihiatrul Cristian Andrei pentru a afla cum au evoluat relaţiile de cuplu de-a lungul timpului, ce influenţă au tehnologia şi site-urile de dating asupra lor, precum şi ce fel de persoane apelează la ele pentru a-şi găsi parteneri.

„Weekend Adevărul“: Cum credeţi că s-a schimbat percepţia oamenilor despre iubire şi întâlniri în această epocă a digitalului?

Dr. Cristian Andrei: Primul lucru care s-a schimbat este ritmul vieţii şi al interacţiunilor dintre oameni – dacă în urmă cu 100 de ani, pentru a-ţi întâlni iubita, trebuia să îţi înhami calul la căruţă şi să te pregăteşti încă de dimineaţă, să călătoreşti o zi, să te întâlneşti cu ea şi să nu ai voie să pui mâna pe ea, ci doar să vorbiţi, să râdeţi, iar în altă zi te întorceai călare sau pe jos, astăzi, dacă nu îţi răspunde cineva unui mesaj în câteva secunde, consideri fie că este prost crescut, fie că s-a întâmplat ceva cu persoana aceea şi, de obicei, şi întrebi „S-a întâmplat ceva?“. Ce putea să se întâmple în cele trei secunde de când nu ţi-a răspuns la mesaj? Primul lucru care s-a modificat este ritmul.

Da, în prezent, lucrurile evoluează mai repede...

Mult mai repede. Oamenii se aşteaptă ca ele să meargă şi să se desfacă mai repede o relaţie. Pe vremuri, nu se desfăcea aşa din cauza faptului că în acea relaţie erau angajaţi mult mai mulţi oameni – ştia tot satul dacă o fată vorbea cu un băiat sau dacă erau logodiţi sau căsătoriţi. Desfacerea acelei relaţii însemna o ruşine foarte mare, trebuia să dureze foarte mult timp, cu acordul preotului, al părinţilor, comunităţii. Acum totul este mult mai superficial, atât în alcătuirea, cât şi în desfacerea relaţiei, criteriile fiind unele uneori absurde sau chiar infantile.

Aceste aplicaţii de dating ne schimbă şi modul în care ne raportăm la oameni?

Destul de mult. S-a schimbat ritmul în care evoluează o relaţie, precum şi valorile oamenilor. În trecut, erau valoroase anumite lucruri, astăzi, altele. De exemplu, în trecut, timpul nu era atât de preţios, ci ierarhia socială – atitudinea faţă de cei în vârstă, respectul faţă de părinţi şi faţă de religie. Astăzi sunt valoroase timpul, prestigiul în sensul succes social – să fie cât mai mulţi oameni care au aflat despre tine, cantităţile, şi nu calităţile. Pe vremuri, era preţioasă o persoană care provenea dintr-o familie bună, astăzi este preţioasă o persoană care are multe lucruri.

Am devenit mai superficiali şi mai materialişti...

Da, dar şi cantitativi în evaluare. Ne uităm la cine are mai mulţi cai-putere la maşină, mai multe partenere la activ, mai mulţi bani în bancă sau mai multe like-uri pe reţelele de socializare.

Omul, prins între societate şi algoritmi

Şi tiparele privind tipul partenerului par să se schimbe din cauza acestor aplicaţii. Cum explicaţi fenomenul?

În prezent, o bună parte a valorilor persoanelor este controlată de societate şi de nişte sisteme. De exemplu, ce fel de pantofi îţi plac este ceva controlat de oferta online de produse, pentru că ai căutat pantofi la un moment dat şi ţi se sugerează anumite produse. La fel şi aceste aplicaţii, îţi sugerează cam ce fel de partener/ă poţi să îţi alegi. În momentul în care ţi-ai făcut un cont de socializare sau un profil pe aplicaţii şi ai vizualizat anumite profiluri bazându-se pe imagine, ţi se sugerează diverşi sau diverse relaţii pe acea reţea care corespund acelor căutări pe care le-ai făcut şi ele sunt amplificate tot mai mult. Practic, devii prizonierul primelor tale opţiuni pentru că acelea vor fi repetate la infinit în oferte din ce în ce mai atrăgătoare. 

Problemele se vor ivi după câteva luni de la ridicarea tuturor restricţiilor şi se va vedea că oamenii se vor manifesta precum un fost deţinut care este eliberat din închisoare – se vor uita în stânga, în dreapta, şi nu vor şti în ce direcţie să o ia.

Ţinând cont că toate aplicaţiile se bazează pe anumiţi algoritmi, am putea spune că există o ştiinţă a atracţiei?

Nu. Practic, aşa cum ţi se creează nevoia să cumperi un produs în magazin pentru că ai fost expus publicitar la el, tot aşa ţi se creează nevoia de o anumită persoană pe reţelele de socializare. Lucrurile au evoluat în ultima vreme, de la un simplu matching (n.r. – potrivire/compatibilitate) prin bifarea unei căsuţe, pe site-urile de dating s-a ajuns acum la folosirea inteligenţei artificiale. Astfel, personalitatea cuiva este dedusă din diversele opţiuni sau acţiuni ale acesteia în mediul online, însă nu este dedusă din ceea ce face acea persoană când întâlneşte o pisică faţă în faţă sau când se rătăceşte în pădure. De aceea, marea diferenţă între un site de dating şi o întâlnire reală este că te poţi rătăci în pădure pe bune şi de acolo să afli cine eşti tu şi acea persoană. În schimb, dintr-un site de dating o să afli o variantă din ceea ce ştiai deja, doar că este accentuată astfel încât să te atragă. Funcţionează doar criteriul cantitativ.

Aceste site-uri şi aplicaţii facilitează comunicarea şi crearea legăturilor între oameni?

Trebuie să admitem şi facilităţile pe care le oferă mai mult ca altădată un site de dating, respectiv posibilitatea de comunicare incognito. Dacă pe vremuri puteai să găseşti un bileţel undeva sau o batistuţă parfumată şi întrebai a cui este, astăzi poţi să găseşti un mesaj de la cineva care este timid şi nu s-ar putea confrunta cu tine în viaţa reală. De asemenea, poţi să îţi modifici identitatea astfel încât să fii perceput ca un personaj mult mai puternic. Acest lucru facilitează conectarea persoanelor. În cadrul Institutului de Relaţii Umane am descoperit că din aproximativ 100 de cupluri noi tinere, aproape 10-15% s-au format prin mecanisme de dating şi socializare online. Acesta este un procentaj destul de mare, pornind de la ideea că oamenii nu se cunoşteau cu adevărat iniţial, dar au avut acea întâlnire offline – în viaţa reală – şi au constatat că valoarea acestora o depăşea pe cea pe care o percepuseră online. Unele dintre relaţii chiar rezistă şi pentru că acele persoane şi-au dorit-o foarte mult după ce au stat prea mult timp pe margine şi nu îşi permiteau să o piardă odată stabilită. Aveau un scop de la început, chiar dacă unul destul de disperat.

Aplicaţii pentru handicap emoţional sau social

Am putea spune că există un profil al utilizatorului de aplicaţii de dating?

Nu orice persoană foloseşte aceste site-uri de dating. Nu sunt pentru oricine. Sunt pentru persoanele care nu au inspiraţie şi nu au o gândire euristică, ci sunt persoane mai algoritmice în atitudine, mai calculate şi care se bazează pe predictibilitate – să fie ceva stabilit dinainte –, dar şi persoane care suferă de anxietate şi ar face un adevărat atac de panică în faţa unei persoane reale, la o primă întâlnire.

Deci pe aceste persoane, de fapt, le ajută aceste aplicaţii...

Da, le ajută. Aşa cum la ora actuală avem şi rampe pentru urcarea scărilor pentru persoanele care au un handicap, tot pentru persoane cu un fel de handicap avem şi aplicaţiile de dating. Este vorba de persoanele cu handicap social, emoţional.

În perioada pandemiei de COVID-19, când majoritatea activităţilor sociale au fost oprite, din ce în ce mai multe persoane au folosit acestea aplicaţii. Însă, după o perioadă de izolare, mai reuşim oare să ne conectăm cu ceilalţi prin intermediul acestor aplicaţii?

Problemele se vor ivi după câteva luni de la ridicarea tuturor restricţiilor şi se va vedea că oamenii se vor manifesta precum un fost deţinut care este eliberat din închisoare – se vor uita în stânga, în dreapta, şi nu vor şti în ce direcţie să o ia. Cei foarte tineri au reuşit să facă această conexiune cu persoane şi fără să aibă speranţa întâlnirii faţă în faţă, dar foarte mulţi cu vârste de peste 30 de ani au avut adevărate implozii, au rămas în casele lor, în cuplurile pe care le avuseseră şi în care a crescut presiunea, dar persoane noi nu s-au ivit în această a doua viaţă de pe internet pe care au avut-o în timpul pandemiei de COVID-19.

Din test în test până la cunoaştere

Când ştim că următoarea sau următorul este la un click distanţă, oare ne mai implicăm, ne mai dăm cu adevărat interesul, sau este ceva superficial?

Este superficial deoarece internetul se bazează pe imagine. Dacă vezi un cont care nu are fotografii te gândeşti că este un cont inactiv, că persoana respectivă nu merită niciun fel de atenţie – practic, este nulă dacă nu are ataşată o imagine. Inclusiv un CV, dacă nu are ataşată şi o poză, este respins în 90% din cazuri. Dacă te uiţi la un profil, să vezi ce face persoana respectivă, ce proiecte are, ce fel de vocaţie are, ce obiective şi creaţii are, nu doar la poză. Sunt aplicaţii foarte ieftine de editare – poţi pune faţa ta pe musculatura unui mare luptător să pară totul foarte natural şi să ai multe like-uri. De asemenea, să cunoşti persoana cealaltă pe criterii situaţionale – să o pui în diverse situaţii şi să vezi cum reacţionează, un fel de test de situaţie. Eu obişnuiesc să dau exemplul cu întâlnirea la o terasă unde ca din întâmplare verşi ceaşca de cafea pe pantalonii persoanei cu care te-ai întâlnit. Vei afla multe din această situaţie – fie este depresiv, fie coleric şi violent, sau obsedat/obsesiv, fie o persoană care are toleranţă şi ştie să rezolve situaţia. Spre deosebire de mediul online, unde, dacă nu produci situaţii de genul acesta, este foarte greu să cunoşti pe cineva.

Cum ar trebui abordată o relaţie, indiferent de natura ei, prin intermediul acestor aplicaţii, astfel încât ambele persoane să obţină ceea ce vor?

De aici vine ideea de matching pe care o pretind multe dintre site-urile de dating: îţi facilitează compatibilitatea cu persoana cu care intri în contact. Trebuie ştiut că noi nu trebuie să plecăm de la ceea ce este persoana respectivă cu care ne potrivim, ci de la ceea ce poate deveni în relaţia cu noi. Matching-ul trebuie să fie, mai degrabă, unul dinamic, despre interacţiune, ci nu unul static, ca şi când am potrivi două poze. De aceea, ar trebui să se gândească dacă potenţialul partener are potenţialul de a se dezvolta după ce intră în relaţie. Dacă da, atunci merită, chiar dacă nu are bani sau nu arată fix cum visase. Dacă este un partener perfect, atunci de la perfecţiune numai în jos poate merge şi, cu siguranţă, este un om cu experienţă în imagini, care arată maximum din el fără să mai evolueze dincolo de punctul respectiv.

<strong>„Mediul online este folosit pentru compensarea defectelor, şi nu pentru promovarea calităţilor</strong><strong>“</strong>

Unele persoane îşi petrec destul de mult timp pentru a vorbi online cu un potenţial partener doar ca să ajungă să îl cunoască personal şi să îşi dea seama că nu există nicio scânteie. Creează acest lucru frustrări şi eventuale tipare pe care persoana în cauză le va urma pe viitor?

În mediul online ai tendinţa ca în funcţie de textul şi de fotografia pe care le vezi să faci nişte atribuiri către persoana respectivă luând caracteristici din portretele-robot pe care le aveai până atunci în cultura şi în experienţa ta şi umplând golurile pe care le ai despre această persoană. Tu oricum nu stai cu mintea goală în privinţa acelei persoane, trebuie să umpli ceea ce îţi lipseşte ca informaţie. Şi, de obicei, umpli cu ceva care îţi trebuie ţie şi ai nevoie. Acest lucru te îndepărtează foarte mult de adevărata persoană cu care ai de-a face.

Oamenii s-au obişnuit cu oglinda, unde se uitau să vadă defectele ca să le corecteze, nu să îşi vadă calităţile. În spaţiul cultural românesc există această idee că adevărul stă în defecte, nu în calităţi, de aici şi tendinţa oamenilor de a folosi internetul pentru a compensa defecte.

La ce ar trebui să fie atenţi oamenii, ţinând cont că modul de comunicare diferă în online faţă de cel personal, astfel încât să evite potenţiale situaţii periculoase?

În primul rând, trebuie să plece de la principiul că niciodată o persoană nu este ceea ce pare. Este extrem de important ca atunci când povesteşti prietenilor despre persoana pe care ai întâlnit-o online, trebuie să ştii că nu este aşa cum se prezintă. Aşadar, nu este în regulă să le spui din prima prietenilor despre aceste persoane pentru că va trebui să retractezi mai târziu. În general, mediul online este folosit pentru compensarea defectelor, şi nu pentru promovarea calităţilor. Acest lucru este cauzat de faptul că oamenii s-au obişnuit cu oglinda, unde se uitau să vadă defectele ca să le corecteze, nu să îşi vadă calităţile. În spaţiul cultural românesc există această idee că adevărul stă în defecte, nu în calităţi, de aici şi tendinţa oamenilor de a folosi internetul pentru a compensa defecte.

Pe aceste aplicaţii, cei mai vulnerabili par a fi tinerii, persoane încă în formare...

Da. Dacă pentru generaţiile vechi online-ul este ceva complementar pe lângă celelalte forme de cunoaştere, la generaţiile noi, online-ul este de bază şi celelalte lucruri sunt complementare. O întâlnire faţă în faţă, la o terasă poate, este în regulă, dar nu este necesară pentru un adolescent din ziua de astăzi.

Cum să fii în siguranţă

La ce ar trebui să fie atenţi utilizatorii pentru a fi cât mai în siguranţă?

Unul dintre lucrurile pe care un tânăr le poate folosi este să apeleze la grupul de prieteni pentru a evalua situaţia, să îşi întrebe prietenii ce părere au. Întotdeauna, o persoană care nu este îndrăgostită vede şi gândeşte altfel decât persoana îndrăgostită. Dacă ai cel puţin o persoană sau câteva de încredere care să fie oglinda ta, poţi afla destul de multe lucruri utile despre situaţia în care te afli, dar nu trebuie să fii singur, tu şi cu site-ul de dating.

Din ce în ce mai multe cupluri şi-au creat profiluri pe aplicaţiile de dating în perioada pandemiei de COVID-19 în căutarea de diverse distracţii...

Cred că nu este vorba de pandemie când cauţi o a treia persoană, ci de problemele de cuplu care au apărut între timp. Aceste persoane suferă şi de anxietatea de a nu pierde cumva relaţia stabilă pe care o au, pentru că de multe ori sunt în combinaţii financiare, sociale, cu partenerul, şi în acelaşi timp vor noutatea, pentru că pandemia i-a obligat să stea într-un spaţiu restrâns. Atunci încearcă aceste interacţiuni de tip chat/videochat, în care să aibă mici experienţe punctuale, fără angajament social. Există o creştere destul de mare şi în rândul femeilor adulte tinere, nu doar în rândul bărbaţilor, care fac diferite forme de cyber erotism (n.r. – erotism în mediul online), care completează meniul necesar emoţional şi sexual pentru persoanele respective. Este vorba de o sferă de servicii.

Aplicaţiile de dating, scurtături bazate pe minciuni

Unii acuză aceste aplicaţii de faptul că exacerbează misoginia, că le afectează stima de sine şi nu numai, însă în continuare sunt folosite de milioane de utilizatori. Ce credeţi despre acest fenomen?

Oamenii le folosesc pe post de scurtături. Într-un timp relativ scurt, pe baza unor minciuni, poţi ajunge să creezi o conexiune cu o persoană, în timp ce pe alte căi nu prea funcţionează această metodă.

Am putea spune că aceste aplicaţii ne dezumanizează într-o oarecare măsură şi ne îndepărtează de natura noastră?

Ne îndepărtează de natura umană originară, dar ne apropie de prezent şi de viitor, pentru că se pare că pentru a fi adaptat societăţii în care trăieşti trebuie să ţii cont de acest lucru. De obicei, în prezent ţi se spune că dacă nu eşti pe Instagram, nu exişti, dacă nu ai încercat şi pe un site de dating înseamnă că nu ai vrut cu adevărat să îţi faci o relaţie.

Atunci, cum găsim un echilibru astfel încât să ne adaptăm, dar să nu ne pierdem pe noi ca oameni şi ceea ce suntem?

Dacă, într-o interacţiune cu o persoană, din cinci întâlniri, trei sunt faţă în faţă şi două online, atunci este bine. Cunoaşterea situaţională este importantă. De asemenea, este importantă şi acea primă întâlnire online, pentru că ne ajută să intrăm în contact mai repede, dar nu putem să ne bazăm doar pe online pentru a lua decizii. Deciziile trebuie luate în urma unor interacţiuni de situaţie.

Îţi recomandăm şi: 

Dragostea în era digitalului. La un click distanţă de sufletul pereche?