Bărbat omorât în bătaie de mai mulți indivizi, în noaptea de Ajun. Cel mai tânăr dintre agresori are 14 ani. Ucigașii au fost reținuți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Blăjel, județul Sibiu, a fost omorât în noaptea de Ajun, în urma unui conflict cu mai mulți indivizi, care l-au lovit cu bestialitate, în plină stradă. Agresorii au fost reținuți. 

Incidentul a avut loc în noaptea de Ajun. FOTO arhivă Poliția Română
Incidentul a avut loc în noaptea de Ajun. FOTO arhivă Poliția Română

„În noaptea de 24/25.12.2025 s-a iscat un conflict spontan între mai multe persoane (cel puțin douăzeci) pe o stradă din localitatea Blăjel, jud. Sibiu. În cadrul acestui conflict, victima, o persoană în vârstă de 36 ani a fost agresată cu diverse corpuri contondente în zona capului și a corpului de patru autori în vârstă de 14, 33, 27 și 18 ani” a precizat Dan Octavian Simion, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, potrivit publicației Sibiu 100.

La locul incidentului au fost solicitate două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, potrivit Sibiu 100%

Din păcate, după mai bine de o oră de resuscitare, bărbatul a fost declarat decedat.

SAJ SIBIU a intervenit de urgenta în aseară în jurul orelor 23:40, cu două echipaje de tip B, în localitatea Blăjel pentru acordarea primului ajutor unei persoane care a fost agresată. În urma unui conflict între mai multe persoane, a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat de 36 de ani.

La sosirea echipajelor, bărbatul se afla în stop cardio-respirator și s-au început manevrele de resuscitare. După o resuscitare care a durat 65 de minute, din pacate, s-a declarat decesul, bărbatul nerăspunzând manevrelor aplicate”, a precizat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.

Alte șase persoane sunt urmărite penal

În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei patru autori pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice și față de alte șase persoane pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

„Cercetările se efectuează în continuare de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu sprijinul I.P.J. Sibiu – Serviciul de Investigații Criminale”, preciza, după incident, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu,

Ulterior, cei patru agresori au fost reținuți.

Amintim că, în septembrie 2034, un bărbat dintr-o comună din Iași a fost omorât în bătaie cu un par.

O femeie din Galați, care și-a omorât în bătaie propria fiică de doar 9 ani, a primit o pedeapsă de peste 28 de ani de închisoare. În același dosar, unchiul și mătușa copilului au fost condamnați pentru complicitate, iar instanța a dispus și daune morale către ceilalți copii ai femeii.

Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite