Dosarul generalilor Coldea și Dumbravă. Pe ce se bazează DNA

0
Publicat:

Cătălin Hideg, cel care i-a denunțat la DNA pe foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, a depus zeci de înregistrări ale unor convorbiri care ar demonstra implicarea celor vizați în dosar și dovezi ale circuitelor financiare.

Denunțătorul lui Florian Coldea a depus probe la DNA împotriva sa Foto: INQUAM Photos Saul Pop
Denunțătorul lui Florian Coldea a depus probe la DNA împotriva sa Foto: INQUAM Photos Saul Pop

Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunțat la DNA pe foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, ar fi depus zeci de înregistrări ale unor convorbiri care ar demonstra implicarea celor vizați în dosar și dovezi ale circuitelor financiare, privind plata pe care ar fi făcut-o pentru a-l ajuta să scape o condamnare într-un dosar cu fonduri europene, potrivit surselor „Adevărul”.

Conform Digi24, Cătălin Hideg ar fi depus în total 30 de astfel de înregistrări și dovezi ale transferului sumei de 100.000 de euro, parte din plata pe care Florian Coldea și Dumitru Dumbravă ar fi cerut-o pentru a-l scăpa de condamnarea într-un dosar penal cu fonduri europene.

Fostul șef operativ al SRI Florian Coldea și generalul SRI Dumitru Dumbravă au fost puși sub acuzare de procurorii DNA pentru fapte de corupție.

După audierile de la DNA, Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă au calitatea de inculpaţi în dosarul privind infracţiunile de trafic de influență și spălare de bani şi au la dispoziţie 7 zile să achite cauţiunea de 500.000 de lei fiecare pentru a rămâne sub control judiciar.

Potrivit G4Media, din cei 100.000 de euro daţi de omul de afaceri Cătălin Hideg, 80.000 de euro ar fi fost împărţiţi de Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă între ei, în timp ce 20.000 de euro ar fi ajuns la avocatul Trăilă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite