Dosarul de evaziune fiscală al lui „Makaveli”, clasat după ce influencerul a achitat prejudiciul
Dosarul de evaziune fiscală în care era cercetat influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut în mediul online sub numele de „Makaveli”, a fost clasat de procurori.

Clasarea dosarului a fost decisă după ce Alexandru Zidaru ar fi achitat integral prejudiciul stabilit de anchetatori, potrivit unor documente consultate de G4Media.
Prejudiciul imputat lui „Makaveli” se ridica la 531.047 de lei, echivalentul a peste 100.000 de euro.
Zidaru a fost reținut în luna iunie într-un dosar de evaziune fiscală și a fost propus pentru arestare preventivă. Ulterior, instanța a decis plasarea sa sub control judiciar.
Clasarea dosarului a fost posibilă în baza modificărilor aduse legislației privind evaziunea fiscală, care prevăd că persoanele acuzate de producerea unui prejudiciu de până la un milion de euro pot evita răspunderea penală dacă achită integral suma datorată statului.
Alexandru Zidaru a devenit cunoscut pe platforma TikTok sub pseudonimul „Makaveli” și a fost asociat în spațiul public cu fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, după implicarea sa în campania electorală din 2024.
„Nu sunt nici escroc, nici hoț”
Influencerul a încercat, de asemenea, să intre în competiția pentru Primăria Capitalei, însă s-a retras ulterior din cursă în favoarea Ancăi Alexandrescu.
La momentul retragerii, Makaveli a explicat că decizia a fost luată în numele unității politice:
„Azi, de ziua mea, am hotărât să fac un cadou românilor și le transmit că e vorba de unitate. E nevoie să ne unim. Atunci, îmi anunț retragerea în favoarea doamnei Alexandrescu. Nu a fost o decizie ușoară, dar uneori e bine să te lași pe tine în spate. Luam 7% și câștiga tot sistemul”.
Amintim că influencerul s-a prezentat pe 2 iulie la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde a fost audiat în dosarul deschis în urma denunțului depus de acesta privind alegerile pentru Primăria Capitalei din decembrie 2025.
La sosirea la DNA, Makaveli a declarat că a venit să prezinte noi probe și a susținut că a fost supus unor presiuni pentru a renunța la candidatura sa.
„Cum nu sunt nici escroc, nici hoț, am venit să răspund domnilor procurori ce s-a întâmplat la alegerile pentru Primăria Capitalei. Am venit să aduc probele. Mi s-a furat candidatura printr-un șantaj psihologic, amenințări și toate chestiile pe care le folosesc ei”, a afirmat atunci Makaveli, potrivit Mediafax.
Acuzații la adresa senatorului Ninel Peia
Alexandru Zidaru a susținut că senatorul Ninel Peia i-ar fi falsificat semnăturile fără acordul său.
„Domnul Peia mi-a falsificat semnăturile fără să știu și a încercat să folosească asta împotriva mea. Eu am venit să fac autodenunțul la vremea respectivă, ca toată treaba să fie transparentă”, a declarat influencerul.























































