DNA, despre cazul Dan Motreanu: "Lideri ai unor partide urmăresc obţinerea de sume de bani indiferent de modul în care acestea au fost procurate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Motreanu este judecat pentru spalare de bani FOTO: Mediafax
Dan Motreanu este judecat pentru spalare de bani FOTO: Mediafax

Dan Motreanu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi fostul consilier prezidenţial George Scutaru au fost trimişi în judecată de DNA pentru spălare de bani, în dosarul în care sunt acuzaţi că au primit 250.000 de euro, respectiv 170.000 de euro pentru finanţarea campaniei electorale din 2008.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2008, preşedintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu,  denunţător în cauză, a pretins şi primit de la primarul din Jilava, Adrian Mladin,  un milion de euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acesteia din urmă în demersurile de punere în posesie de terenuri aflate în municipiul Buzău.

Cum s-au împărţit banii

Din suma de 700.000 euro, bani primiţi efectiv de Bîgiu, acesta le-ar fi remis lui Scutaru şi Motreanu , sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înţelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în acelaşi scop, respectiv pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale), a candidaţilor PNL. Provenienţa şi modul în care s-au obţinut banii fiind cunoscute exact de Scutaru, în condiţiile în care unele din discuţii purtate pe tema punerii în posesie au fost purtate de  Bîgiu cu Scutaru inclusiv în sediul din Buzău al PNL. De aceste discuţii ar fi ştiut şi Motreanu.

Suma de 170.000 euro, primită în numerar de Scutaru de la Bîgiu, a fost disimulată prin încheierea de contracte de publicitate, fiind folosită în campania electorală din anul 2008, materialele electorale fiind cumpărate de SC Quick Monitoring Media QMM SRL de la SC Echo International Industry SRL.

Tricouri, jachete, căciuli şi şorturi

Societatea SC Echo International Industry SRL de la care a cumpărat Scutaru materialele electorale are asociat/administrator un cetăţean chinez, Chen Lidong.  Este vorba de o companie care activează în domeniul comerţului cu textile şi articole de îmbrăcaminte pentru bărbaţi. De la această societate s-ar fi cumpărat produse pentru campania electorală, care au fost inscripţionate cu sigla PNL. Procurorii arată că au fost cumpărate  tricouri cu mânecă lungă, jachete de iarnă, căciuli şi şorturi.

Procurorii arată în rechizitoriu că aceasta este o practică des întâlnită. “Înregistrarea SC Quick Monitoring Media  QMM SRL, pasarea responsabilităţii acesteia către persoane de încredere, încheierea de contracte prin interpuşi în numele societăţii, transferurile bancare succesive folosite pentru a îngreuna eventualele verificări, folosirea candidaţilor, inclusiv a celor „fără şanse” pentru a obţine fonduri necesare campaniilor electorale creionează un mecanism des-întâlnit în politica românească: lideri ai unor partide politice urmăresc obţinerea de sume de bani indiferent de modul în care acestea au fost procurate, acceptă şi posibilitatea ca acestea să provină din infracţiuni de corupţie, solicită propriilor candidaţi sprijin financiar (în fond o formă mascată de a candida contracost, cu cât suma oferită este mai mare, cu atât locul pe listă este corespunzător ierarhic), folosesc firme „de casă” şi introduc elemente de extraneitate (unde nu sunt firme off-shore, sunt furnizori asiatici ş.a.m.d.), după modelul societăţilor evazioniste conduse de cetăţenii străini”.

Gorghiu: Am pe masă demisia lui Motreanu

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a precizat, marţi, în plenul Parlamentului, răspunzând acuzaţiilor lui Victor Ponta la adresa liberalilor, că are pe masă demisia liberalului Dan Motreanu.
"Pentru mine şi pentru PNL, Victor Ponta este nevinovat până când justiţia va hotărî într-un fel sau altul, noi, politicienii, nu avem dreptul nici să judecăm, nici să condamnăm. Însă, vă dau un exemplu, pe biroul meu se află de ieri demisia lui Dan Motreanu. Vedeţi undeva pe birou demisia lui Victor Ponta?" a spus Gorghiu.



 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite