DGIPI investeşte peste 7 milioane de lei în software performant şi calculatoare noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) a demarat un proiect de modernizare informatică în valoare de 7,3 milioane de lei.

Proiectul „Implementarea Sistemului Naţional Integrat de Management al Informaţiei şi al Activităţii Tactico - Operative la nivelul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă” (SIMITO) a debutat la 8 iulie şi are o durată de doi ani. Acesta este co-finanţat din Fondul Social European (peste 6,2 milioane de lei) şi fondurile DGIPI (aproape 1,1 milioane de lei), a declarat adjunctul Direcţiei, Robert Marin, la lansarea proiectului.

Potrivit DGIPI, obiectivul SIMITO este îmbunătăţirea managementului decizional în ceea ce priveşte politicile şi strategiile naţionale de securitate şi ordine publică, respectiv ameninţări la ordinea constituţională, riscuri şi vulnerabilităţi în domeniul economic, financiar, al securităţii energetice, al protecţiei mediului sau privind realizarea coridoarelor europene de transport.
Scopul proiectului este de a creşte capacitatea administrativă a DGIPI ca principal furnizor de informaţii ("intelligence") pentru factorii de decizie la nivelul administrativ.

Astfel, DGIPI (serviciul secret al Ministerului de Interne-n.r.) va organiza şi desfăşura proceduri de achiziţii publice pentru modernizarea sistemului informatic. De asemenea, se vor desfăşura sesiuni de instruire a specialiştilor direcţiei în ceea ce priveşte analiza informaţiei şi folosirea instrumentelor software.
La conferinţa organizată pentru lansarea proiectului, vineri, au participat şi şeful DGIPI, chestorul Ştefan Pop, consilierul prezidenţial Iulian Fota şi chestorul Dan-Valentin Fătuloiu, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică (DOSP) din cadrul MAI.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite