Decizie definitivă: Victor Becali rămâne în închisoare. Fostul impresar poate face o nouă cerere de eliberare înainte de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul impresar, Victor Becali rămâne în închisoare, după ce Tribunalul Ilfov a admis contestaţia depusă de DNA împotriva sentinţei Judecătoriei Sectorului 4, care în iunie a decis eliberarea. El va putea face o nouă solicitare pe 16 noiembrie.

„Respinge propunerea de liberare condiţionată a condamnatului Becali Victor, în prezent deţinut în cadrul Penitenciarului Jilava, ca nefondată. Fixează termen de reiterare la 16 noiembrie 2017”, se arată în sentinţa definitivă a Tribunalului Ilfov.  Este pentru a  treia oară când Victor Becali încearcă să se libereze condiţionat. 

El execută o condamnare de 4 ani şi 8 luni de închisoare în dosarul „Transferurilor”. Victor Becali a fost închis pe 4 martie 2014, iar condamnarea sa urmează să expire  în termen la data de 3 noiembrie 2018. Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Bucureşti – Jilava a decis în unanimitate că se impune liberarea. Motivul: Victor Becali şi-a executat fracţia de 2/3 din condamnare, a „dat dovezi temeinice de îndreptare, a fost stăruitor în muncă şi s-a implicat activ în programele de reinserţie social”.  

Fostul impresar a fost condamnat, în primă instanţă, la 3 ani de închisoare pentru că i-ar fi dat mită 195.000 de euro judecătoarei Geanina Terceanu. Victor Becali a recunoscut şpaga în acest caz. În dosar au mai fost găsiţi vinovaţi şi Giovani Becali şi Cristi Borcea. Sentinţa s-a contopit cu condamnarea din „Transferuri” plus un spor de pedeapsă, iar Victor Becali ar urma să execute o pedeapsă finală de 5 ani şi 8 luni de închisoare.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite