Cum a salvat un câine viața unui om. Bărbatul de 88 de ani fusese dat dispărut de familie

0
Publicat:

Un bărbat în vârstă de 88 de ani, dat dispărut de familie, a fost găsit de polițiști după ce și-a petrecut noaptea rătăcind pe malul râului Crișul Alb din Hunedoara. Un câine i-ar fi salvat viața.

Un câine a salvat viața unui bărbat de 88 de ani. Foto: IPJ Hunedoara. arhiva Adevărul, Daniel Guță
Un câine a salvat viața unui bărbat de 88 de ani. Foto: IPJ Hunedoara. arhiva Adevărul, Daniel Guță

Un câine vagabond s-a dovedit prietenul de nădejde al unui localnic din municipiul Brad, aflat în pericol din cauza vulnerabilității sale.

Animalul a salvat un bărbat de 88 de ani, din municipiul Brad (județul Hunedoara), dat dispărut de familie, în dimineața de joi, 31 octombrie 2024.

Vârstnicul, suferind de demență, plecase din locuința sa, dar s-a rătăcit, iar polițiștii și apropiații săi s-au mobilizat pentru căutarea sa. Familia îngrijorată nu a putut să îl găsească până la lăsarea serii, deși știa că acesta nu putea ajunge prea departe de casa lui.

Un câine i-a stat alături vârstnicului pierdut de familie

Pensionarul, care fusese dat și în urmărire națională, ca persoană dispărută, a fost găsit a doua zi, pe malul râului Crișul Alb, din localitate, în spatele unui abator. Se culcase în aer liber și dată fiind condiția sa vulnerabilă de sănătate, putea fi în pericol, spun polițiștii.

„Având în vedere temperaturile scăzute de pe timpul nopții, la fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță, care i-a acordat îngrijiri medicale. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații amănunțite, fiind diagnosticat cu hipotermie ușoară și demență. Potrivit primelor declarații, bărbatul ar fi reușit să treacă cu bine peste noapte cu ajutorul unui câine, care i-a stat alături și l-a încălzit. Pe perioada dispariției, persoana în cauză nu a fost victima niciunei infracțiuni”, a informat Iuliana Nistor, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

După identificarea bărbatului, polițiștii i-au informat pe reprezentanții Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Brad, pentru a lua măsurile necesare de îngrijire privind persoanele vârstnice și vulnerabile, a completat reprezentanta IPJ Hunedoara.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite