Cultură de canabis, cu plante de un metru, descoperite într-un apartament. „Cultivatorul”, reținut

0
Publicat:

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au dispus joi, 4 decembrie, reținerea unui bărbat, în vârstă de 34 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Plantele erau cultivate în interior. FOTO DIICOT
Plantele erau cultivate în interior. FOTO DIICOT

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2025, inculpatul a inițiat și dezvoltat o cultură de canabis, indoor, destinată comercializării.

„În urma percheziției efectuate la locuința acestuia, pe raza județului Ilfov, au fost găsite și ridicate 15 plante cu înălțimea la tulpină de aproximativ un metru, circa 2 kilograme canabis, o instalație destinată întreținerii culturii, un cântar de precizie, precum și alte mijloace de probă”, a precizat DIICOT.

Tot joi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.

Bărbatul cultiva plantele si vindea drogurile. FOTO DIICOT
Bărbatul cultiva plantele si vindea drogurile. FOTO DIICOT

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite