Control judiciar pentru fostul membru AUR acuzat de trafic de influență. Cum a fost prins în flagrant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a decis punerea sub control judiciar pentru 60 de zile a unui fost membru AUR, acuzat de trafic de influență, în legătură cu aspecte referitoare la activitatea partidului.

Bogdan Crefelean a fost pus sub control judiciar timp de 60 de zile FOTO Arhivă
Bogdan Crefelean a fost pus sub control judiciar timp de 60 de zile FOTO Arhivă

UPDATE Direcția Generală Anticorupție a dat și ea detalii privind filmul evenimentelor de luni. 

La data de 23.10.2023, ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au prins în flagrant, în jurul orei 18:20, un consilier la cabinetul parlamentar al unui deputat în timp ce primea suma de 1500 de lei de la un martor, membru al unui partid politic, pentru a-l trece pe lista de participanţi la un congres ce urma să aibă loc la Bruxelles şi pentru a interveni la membri din structura centrală a partidului în scopul asigurării participării acestuia la congresul respectiv. Anterior, în data de 22.10.2023, în jurul orei 21.00, martorul denunțător sesizase pretinderea sumei de bani apelând Call-center anticorupție 0800.806.806”, potrivit DGA.

La data de 23.10.2023, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faţă de acesta fiind luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, mai punctează DGA. 

---

La data de 23.10.2023, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență”, arată sursa citată.

În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt: La data de 22.10.2023, inculpatul, consilier la cabinetul parlamentar al unui deputat, i-a pretins suma de 1500 de lei unui martor, membru al unui partid politic, pentru a-l trece pe lista de participanți la un congres ce urma să aibă loc la Bruxelles și pentru a interveni la membri din structura centrală a partidului în scopul asigurării  participării acestuia la congresul respectiv, iar la data de 23.10.2023, în jurul orei 18:20, în timp ce se afla în fața locuinței sale din Bragadiru, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de bani pretinsă”, mai arată Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Față de inculpat a fost luată măsura controlului judiciar pentru o periodă de 60 de zile. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală Anticorupție”, conchide sursa citată.

Excludere din AUR

Bogdan Crefelean este fostul membru AUR prins când primea suma de 1.500 de lei. Imediat după aflarea informațiilor privind reținerea acestuia, conducerea AUR a decis excluderea membrului său de partid.

În baza informațiilor publice privind reținerea domnului Bogdan Crefelean de către DGA, reliefându-se o încălcare gravă a Statutului AUR, precum și a Codului de Etică și Integritate, s-a decis excluderea acestuia din AUR.  Poziția noastră rămâne neschimbată: considerăm că orice formă de corupție sau abuz de influență este inacceptabilă.”, arată AUR.

„Susținem cu fermitate statul de drept și transparența în politică. Dacă acuzațiile sunt dovedite, atunci trebuie să existe consecințe legale pentru cei implicați.  Corupția subminează integritatea instituțiilor noastre și este o problemă pe care o tratăm cu seriozitate. Este esențial să respectăm principiile de etică și să combatem orice formă de corupție în politică și administrație”, a completat sursa citată. 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite