Consilier de stat: 565 de milioane de euro au fost alocați în România pentru gestionarea refugiaţilor ucraineni

0
Publicat:

Consilierul de stat Mădălina Turza a informat că, până în prezent, au fost alocate 565 de milioane de euro în România pentru gestionarea crizei umanitare a refugiaţilor ucraineni, 200 de milioane provenind de la parteneri internaţionali.

200 de milioane de euro a primit România pentru gestionarea refugiaților FOTO Arhivă
200 de milioane de euro a primit România pentru gestionarea refugiaților FOTO Arhivă

La Palatul Victoria, a fost prezentat Raportul privind eforturile şi realizările României în domeniul asistenţei umanitare a refugiaţilor, al drepturilor copilului şi al altor categorii vulnerabile pe anul 2022, realizat de Departamentul pentru responsabilitate socială comunitară şi grupuri vulnerabile, în colaborare cu partenerii instituţionali, ppotrivit Agerpres. 

În cadrul prezentării, consilierul de stat, Mădălina Turza, a susținut că „tot acest efort umanitar şi de coordonare şi răspuns are în spate şi o cifră care vine deopotrivă de la bugetul de stat şi de la agenţiile ONU şi partenerii internaţionali. Este o cifră estimată pe baza raportărilor care se află încă în derulare şi vorbim de peste 565 de milioane de euro alocaţi răspunsului crizei umanitare a refugiaţilor doar în România, din care aproximativ 200 de milioane de euro vin de la partenerii noştri internaţionali, respectiv agenţiile Naţiunilor Unite".

Ea a subliniat că România a fost şi este în prima linie pe partea de asistenţă umanitară.

„Avem peste 3 milioane de cetăţeni ucraineni care ne-au trecut graniţele. Avem în acest moment puţin peste 100.000 de cetăţeni ucraineni, să spunem, stabiliţi temporar la noi în ţară, din care peste 47.000 sunt copii, 103.000 sunt deja înregistraţi cu o formă de protecţie temporară în România şi puţin peste 4.000 au solicitat azil la noi în ţară", a mai precizat Mădălina Turza.

Consilierul de stat a amintit că, din primele momente, la nivelul Guvernului s-au constituit şase grupuri de lucru. 

„La nivelul Guvernului României au fost adoptate sau modificate peste 20 de acte normative, pentru ca noi, România, să putem acomoda într-un fel sau altul aceste milioane de refugiaţi ucraineni, ceea ce înseamnă un efort de reglementare uriaş, într-un timp extrem de scurt. De asemenea, de-a lungul anului 2022 au fost derulate peste 150 de tipuri de activităţi, deci nu activităţi, tipuri, asta însemnând de la consiliere, de la grupuri de lucru, de la servicii de sănătate, de la asigurarea transportului, deci tipuri de activităţi în sprijinul refugiaţilor, derulate de autorităţile publice, de societatea civilă, de reprezentanţii agenţiilor ONU pentru protecţia şi incluziunea refugiaţilor", a explicat Turza.

Potrivit consilierului, în efortul umanitar din anul 2022 au fost implicate peste 300 de organizaţii nonguvernamentale, care s-au aflat deopotrivă la punctele de trecere a frontierei, dar şi în interiorul ţării, unde ajută refugiaţii.

„Pentru a răspunde fluxului de refugiaţi din Ucraina, România şi-a continuat această tradiţie a respectării dreptului la azil şi o altă realizare-cheie a răspunsului este colaborarea strânsă între autorităţi, agenţii ONU şi ONG-uri, care a fost încurajată şi susţinută de autorităţile răspunzătoare de gestionarea refugiaţilor, atât în urgenţă, cât şi pe fazele pe termen mediu şi lung. Am văzut o angajare impresionantă şi o deschidere extraordinară", a mai transmis Zapata.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite