Cum a devenit Varșovia capitala exilului după invazia rusă în Ucraina: „Polonia m-a salvat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polonia a devenit locul unde conviețuiesc refugiați din Rusia, Belarus și Ucraina, iar ei sunt solidari prin prisma dușmanului comun, Vladimir Putin, și a certitudinii că nu se vor întoarce în țara lor, scrie Der Spiegel.

Varșovia a devenit un refugiu pentru disidenți și refugiați FOTO Shutterstock
Varșovia a devenit un refugiu pentru disidenți și refugiați FOTO Shutterstock

În doar câțiva ani Varșovia a devenit capitala exilului în regiunea Estului Europei: aici și-au găsit o nouă casă disidenți ruși, belaruși care au fugit de regimul opresiv al lui Lukașenko, buriați din Rusia și ceceni care au scăpat de regimul criminal al lui Ramzam Kadîrov, relatează Der Spiegel într-un reportaj.

Declanșarea războiului de către Moscova a adus și noi refugiați din Ucraina: în capitala Poloniei, cu o populație de 1,86 milioane de locuitori, au fost înregistrați circa 150.000, dar probabil că numărul real este mult mai mare.

Regizorul Ivan Aleksandrovici Viripaev trăiește de mai mulți ani la Varșovia dar s-a confruntat prima oară cu ostilitate din cauza țării din care provine după declanșarea invaziei ruse în Ucraina. Când a fost refuzat la un supermarket, două ucrainene au sărit în apărarea lui.

Viripaev este director la regie la Teatr Polski. Născut la Irkuțk în Siberia, el a făcut carieră în Polonia, devenind unul dintre cei mai cunoscuți regizori de origine rusă din Europa. După atacul asupra Ucrainei, Viripaev a renunțat la cetățenia rusă. Nici nu se gândește să se întoarcă în țara natală unde spune el că l-ar aștepta probabil cel puțin 20 de ani închisoare pentru declarațiile publice anti-Putin și pentru că a condamnat războiul dus în Ucraina.

El este cel care pune în scenă la Varșovia piesa lui Cehov „Unchiul Vanea”. „Este un teritoriu uriaș și undeva la mare distanță se află capitala. Nimeni nu știe ce este statul și la ce servește”, spune el despre o societate care nu s-a schimbat prea mult, pentru că trăiește într-un regim opresiv în fața căruia se simte neputincioasă.

„Și rușii sunt niște victime”, crede el.

Olga și Dmitri sunt doi ruși de profesie sociologi care lucrează pentru o mare agenție de marketing din Varșovia. Olga a părăsit Rusia în urmă cu patru ani după ce a participat la o acțiune de protest, iar Dmitri a urmat-o în primăvara anului trecut.

„Nu am dușmani în Ucraina”, spune el, explicând că dacă ar fi rămas în Rusia probabil că ar fi fost recrutat în război.

Sentimentul libertății

Olga spune că se simte într-o țară liberă, în care nu se teme să protesteze. „Rușii de aici râd mult mai mult decât o făceau acasă”, în timp ce rușii care au rămas în țară sunt preocupați să supraviețuiască,  neîncrezători și lipsiți de speranță că pot face ceva pentru a schimba viitorul, crede Olga.

Dmitri a găzduit refugiați ucraineni în locuința sa și spune că atitudinea prietenoasă a acestora față de el l-a luat prin surprindere. Explicația lui pentru comportamentul lor este că probabil îi consideră migranți care au plecat pentru că nu sunt de acord cu regimul lui Putin.

La rândul ei, Olga spune că s-a simțit sprijinită în această țară și nu a simțit ostilitate față de migranți.

Guvernul conservator al Poloniei nu a fost tocmai primitor față de imigranți, argumentând că UE ar trebui să acorde ajutor refugiaților la nivel local. Totuși, odată cu războiul, Polonia a devenit una din țările din regiunea de conflict, iar în acest context Partidul Lege și Justiție (PiS) de la putere a promis că va acorda ajutor refugiaților. Înainte de război, ucrainenii se numărau printre migranții care constituiau o forță de lucru ieftină în Polonia.

În prezent, deși economia poloneză e în scădere, cu o inflație de aproape de 20%, sondajele arată că 80% dintre polonezi au o viziune în general favorabilă față de refugiații ucraineni.

Și nu e ca și cum polonezii și-ar fi schimbat viziunea - în ciuda retoricii xenofobe, conservatorii din PiS au eliberat rapid vize pentru sute de mii de migranți, în special ucraineni, dar și indieni și vietnamezi, pentru a răspunde nevoii de forță de lucru.

Totuși, după suprimarea violentă a protestelor în masă din Belarus, și apoi invazia asupra Ucrainei, în Polonia au sosit valuri de refugiați. Experții estimează că în iarnă numărul refugiaților din Ucraina s-ar putea dubla, ajungând la circa patru milioane. Aceștia se adaugă celor cel puțin 50.000 de refugiați belaruși. În acest ritm, 10% din populația țării ar putea fi formată din imigranți sosiți din țări din fosta URSS.

Varșovia a fost nevoită să renască după bombardamentele naziste care aproape au ras-o de pe fața pământului, comuniștii au reconstruit și au ridicat din nou Centrul Vechi, dar abia după intrarea în UE orașul a devenit vibrant și modern.

Polonia, o țară din prima linie

În prezent, migranții contribuie la schimbarea feței orașului: înființează centre culturale, muncesc în curățenie, în domeniul îngrijirii, în construcții și sunt angajați în restaurante. Dar deschid și afaceri. La fel fac și noii veniți din Ucraina. Cei mai mulți refugiați au primit locuințe sau au propriile apartamente. Cei din domeniul IT reușesc să muncească de la distanță.

În contextul actual, polonezii au înțeles faptul că și în cazul „afluxurilor de migranți” situația poate fi gestionată, că la nivel politic se poate menține stabilitatea și economia poate fi susținută. Pe de altă parte, polonezii sunt obișnuiți să vadă cetățeni străini în țara lor.

Gleb Kovalev este din Belarus și a deschis la Varșovia pub-ul Karma, destinat artiștilor. El a avut acest bar în Minsk, care a devenit loc de refugiu pentru protestatarii anti-Lukașenko. A plecat din Belarus când presiunea autorităților a crescut.

„Varșovia a devenit mult mai tolerantă și cu un spirit liber, ca un oraș cu adevărat mare și important”, a spus el.

Polonia a devenit o țară din prima linie de la invazia din februarie: și-a plasat forțele armate și de apărare teritorială în alertă, și a fost fruntașă în privința trimiterii armelor și impunerii sancțiunilor. Polonia a trimis peste 200 de tancuri de luptă Ucrainei. A lansat o campanie de informare în trenuri prin care a instruit populația să nu posteze imagini cu echipamente militare. Totodată, polonezii se ocupă de strângerea de fonduri și copiii ucraineni învață în aproape orice școală.

Nicolai Mișin este un dramaturg originar din estul Ucrainei care a lucrat 15 ani în Sankt Petersburg înainte să se refugieze în Polonia.

Am știut imediat: plecăm din Rusia”, a spus Mișin care a plecat împreună cu soția și fiica sa, găsind inițial adăpost la cunoștințe din Varșovia.

Cei doi au pus în scenă la un spectacol cu păpuși bazat pe aventurile extraordinare ale baronului de Münchhausen, un nobil german din secolul XVIII.

Baronul meu nu este un lăudăros sau un mincinos, ci un om care poate arăta călea către lumi noi. Aceasta este exact sarcina cu care se confruntă copiii ucraineni aici”, spune el.

„Am omis episodul cu plimbarea pe ghiulea. Mulți copii sunt traumatizați de război”.

Sentimentul că nu se pot întoarce acasă

Clădirea modernă a Nowy Teatr este un spațiu în care se întâlnesc mulți artiști imigranți. Aici repetă trupa de teatru a lui Igor Șugaleev, care joacă o scenă de tortură ce are loc adesea în închisorile din Belarus: deținuții sunt obligați să stea mai multe ore într-o postură dureroasă - în genunchi, cu mâinile la spate și sprijinindu-se doar în frunte.

Șugaleev mărturisește că în Belarus reprezentațiile sale erau luate la puricat de autorități pentru critici la adresa lui Lukașenko.

„Când am liniște sufletească, îmi amintesc în mod constant că nu ne putem întoarce niciodată înapoi. Apoi mă cuprinde melancolia. Când dansez, nu mă tem”, a spus el despre libertatea artistică pe care a găsit-o în Polonia.

Belarușii au fugit în Belarus de opresiunea politică încă de la mijlocul anilor '90 de când Lukașenko a preluat puterea. Casa Belarusă, fosta reședință a ambasadorului Franței, este acum sediul unui centru cultural și organizații conduse de disidentul Aleś Zarembiuk. El ar fi fost jurnalist în Belarus, dar în țara lui este o profesie care i-a amenințat viața. Zarembiuk a reușit să scape de asasinii lui Lukașenko și a ajuns în Polonia via Ucraina. În prezent, își ajută compatrioții să obțină vize rapide pentru Polonia.

„Dacă ești pe lista teroriștilor, trebuie să ieși din țară, și repede", spune el, descriind condițiile atroce din închisorile belaruse supraaglomerate. Deținuții politici sunt supuși la muncă forțată.

O societate din exil

Zarembiuk, care vorbește o poloneză fluentă, nu simte că poate spera să se întoarcă în Belarus. El explică că Lukașenko și-a creat un sistem politic și un aparat de represiune și probabil că oamenii lui vor prelua puterea după el.

Visăm la o societate civilă belarusă în exil care, într-o zi, ar putea prelua din nou puterea în țară”, spune disidentul.

Aceasta prinde deja contur prin întâlnirile comunității belaruse din exil în clădirile staliniste din Piața Constituției. Aici activează un centru pentru tineri cu sprijinul primăriei.

Totuși, spionii lui Lukașenșko dau târcoale. Ei pot fi recunoscuți după jachetele din piele și faptul că vorbesc în rusă, limba instituțională din Belarus. Lukașenko, care a acceptat o dependență de Rusia, a adoptat și metodele brutale ale vecinei sale de a ține în frâu disidența.

Disidenții belaruși din Polonia sunt un model pentru Zurtan Khaltarov, un refugiat buriat care vizitează cu interes centrele culturale din Varșovia.

„Vreau să văd ce au de oferit și să învăț din asta”, spune el.

Khaltarov s-a simțit obligat să plece din orașul său natal Ulan-Ude (Siberia) în parte pentru că a participat la un protest împotriva unui monument cazac. El a perceput ridicarea acestuia ca pe o provocare, o expresie a pretențiilor hegemonice ale Rusiei. Moscova suprimă cu forță cultura buriată de ani de zile. Limba sa, similară mongolei, este aproape uitată.

În prezent, Khaltarov luptă pentru a obține azil politic în Polonia: „Este complicat. Dar sunt optimist”.

Perspectivele sale de angajare sunt bune. Khaltarov este un laborant care a lucrat în institute științifice de stat. În urmă cu câteva luni, a înființat o fundație pentru promovarea culturii buriate. „În trecut, polonezii ne făceau să simțim că arătăm diferit. Dar acest lucru s-a schimbat și oricum a fost ceva nesemnificativ în comparație cu discriminarea pe care am experimentat-o la Moscova.”

„Lumina migrației”

Unii au oarecare îndoieli că Polonia a devenit o țară preferată pentru migrație. Polonia ar fi cunoscut până acum doar fenomenul „luminii migrației", susțin ei. Refugiații din țările vecine vin în Polonia în principal pentru că vorbesc deja o limbă slavă, provin din aceeași sferă culturală și împărtășesc experiențe istorice similare. În plus, ei tind să aibă legături și rețele în țară.

Polonia și-a făcut o reputație anti-imigrație în rândul conservatorilor naționaliști în 2015, când a boicotat un nou mecanism de distribuire a refugiaților la nivelul UE, guvernul susținând la acea vreme că migranții musulmani nu s-ar integra în Polonia catolică.

Dar când musulmanii fug de Vladimir Putin, Polonia face o excepție, notează Der Spiegel. „Polonia m-a salvat”, spune Khedi Alieva din Cecenia. Ea poartă eșarfă, nu hijab. Alieva are un proiect: Kuchnia Konfliktu (Bucătăria conflictului). La ora prânzului, ea servește specialități din țara ei natală în restaurantul ei.

O colegă pregătește mâncarea, iar când un curier sună la ușă ea tresare. „Nu-ți va face nimic”, o liniștește Alieva. Fiecare bărbat este o amenințare - aceasta este lecția pe care multe femei care au trăit în zone de război au învățat-o. Khedi Alieva le oferă sfaturi multora dintre ele.

Inițial, planul ei de evadare viza Austria. Ea fost însă nevoită să se întoarcă în Polonia: în conformitate cu Acordul de la Dublin, cererile de azil trebuie depuse în prima țară din UE în care a intrat refugiatul. A așteptat opt ani să primească azil politic. În acești ani, a lucrat într-un fast-food pentru 5 zloți pe oră (puțin peste un euro). În urmă cu 20 de ani, soldații ruși i-au ucis soțul, împușcându-l fără niciun motiv clar în timp ce mergea la serviciu. „Dacă ar fi fost cu adevărat un luptător pentru independență, cel puțin moartea lui ar fi servit la ceva”, spune ea.

Timp de 10 ani, Alieva a încercat să obțină dreptate în instanțele din Cecenia, dar a fost în van sub conducerea lui Ramzan Kadîrov, guvernatorul instalat de Putin. „Tocmai a pus să fie ucis un alt blogger în Suedia", spune Alieva. „Sufăr de stres post-traumatic. Asta declanșează depresia la mulți oameni. Dar pe mine m-a făcut neobosită".

Alieva este o figură publică în Polonia și este membră a Consiliului pentru Refugiați din Gdansk, în calitate de consilier. Împreună cu colegii, ea a cusut pentru oraș un steag alb și roșu uriaș , care este arborat la ocazii festive. Alieva consideră că este un semn de toleranță faptul că polonezii permit să fie pus lângă steagul lor național.

Iubesc această țară - Alah este peste tot și aici”, spune Alieva, care deseori oferă mese gratuite celor care nu-și permit să le plătească.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite