CNSAS a demarat verificări cu privire la posibilele relații cu Securitatea ale lui Nicușor Dan. Edilul a depus plângere penală
0CNSAS verifică conținutul unui document apărut în spațiul public legat de o presupusă colaborare a lui Nicuşor Dan cu Securitatea.
UPDATE 18.59: Edilul Capitalei a transmis marți că a depus plângere penală în legătură cu documentul privind o presupusă colaborare a sa cu Securitatea.
„Am depus astăzi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (articolul 320 din C.pen.) și uz de fals (articolul 323 din C.pen.), cu privire la documentul intitulat “Raport privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică".
Consider că prin diseminarea masivă pe unele canale mass-media și pe rețelele de socializare a acestui fals mi-a fost grav afectată imaginea.
Deși nu se cunoaște proveniența acestui înscris, scopul difuzării sale este de a altera competiția electorală și de a induce în eroare alegătorii.
Vreau să-i asigur de considerația mea pe jurnaliștii care au abordat echilibrat și deontologic aceste informații și îmi exprim încrederea că bucureștenii se informează corect și știu să distingă între un fake news și o știre reală”, a anunțat Nicușor Dan.
Știrea inițială: CNSAS a transmis, marţi, că nu a eliberat documentul privind o presupusă colaborare a lui Nicuşor Dan cu Securitatea comunistă, dar că se vor verifica toate informaţiile conţinute de acesta "cu celeritate", având în vedere suspiciunile referitoare la autenticitate.
"În contextul apariţiei în spaţiul public a documentului intitulat 'RAPORT- privind încadrarea informativă a cetăţenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaţionale de Matematică' (9-21 iulie 1988), Colegiul CNSAS face următoarele precizări: 1. Documentul menţionat nu a fost eliberat de CNSAS; 2. Având în vedere suspiciunile referitoare la autenticitatea documentului, Colegiul CNSAS a dispus verificarea cu celeritate a tuturor informaţiilor conţinute de acesta, respectând procedurile interne; 3. Rezultatul verificărilor va fi făcut public după finalizarea procedurilor prevăzute de lege", a anunţat CNSAS, într-un comunicat.
În spaţiul public a apărut un document de trei pagini, atribuit Securităţii comuniste, care ar fi fost întocmit în anul 1988, înainte de desfăşurarea Olimpiadei de Matematică din Australia, unde România intenţiona să trimită şase concurenţi. Printre cei şase concurenţi figura şi Nicuşor Dan.
De asemenea, se menţiona că în cazul lui Nicuşor Dan "au început demersurile de recrutare înainte de deplasarea în Rep. Cuba", care a avut loc în anul 1987, iar "în procesul de cunoaştere personală a persoanei vizate s-a constatat că acesta manifestă dorinţa de colaborare şi aptitudini în acest sens".
În replică, Nicuşor Dan a transmis că nu a avut niciun angajament de colaborare cu Securitatea, menționând că au fost emise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii două adeverinţe în acest sens.
El susţine că documentul care a apărut în spaţiul public şi din care ar reieşi că a furnizat note informative Securităţii prezintă "mai multe neconformităţi faptice".
"Faţă de documentul 'Raport privind încadrarea informativă a cetăţenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaţionale de Matematică' care a început să circule în presă fac următoarele precizări: am plecat din România de trei ori înainte de 1989 - la Balcaniada de Matematică din 1987 (Grecia) şi la Olimpiadele Internaţionale de Matematică din 1987 (Cuba) şi 1988 (Australia); în relaţia cu autorităţile statului de atunci am avut doar acele interacţiuni obligatorii conform legislaţiei din acei ani pentru toţi românii care călătoreau în străinătate; nu am avut vreun angajament de colaborare cu Securitatea, de altfel CNSAS a emis două adeverinţe în acest sens, în 2012 şi 2017; documentul prezintă mai multe neconformităţi faptice", afirma Nicuşor Dan într-un comunicat transmis luni.
Referitor la acest subiect s-a pronunțat si Marcel Ciolacu, premierul precizând că nu crede în veridicitatea documentului apărut în spațiul public.