Cluburile şi pub-urile din Capitală, puricate de poliţie pentru verificarea respectării măsurilor impuse pentru limitarea pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cluburle şi pub-urile din Capitală au fost puricate noaptea trecută de autorităţi care au verificat respectarea măsurilor impuse pentru limitarea pandemiei. 146 de societăţi comerciale au fost controlate şi s-au aplicat 60 de amenzi, în valoare de 86.600 de lei.

Poliţiştii Capitalei, împreună cu inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti, precum şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti au desfăşurat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o acţiune de verificare a respectării măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19.

„În urma acţiunii ce a vizat 146 societăţi comerciale din Municipiul Bucureşti, echipele mixte de control au aplicat 60 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 86.800 de lei, din care 29 de sancţiuni contraventionale în valoare de 56.400 de lei pentru nerespectarea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid 19. Referitor la nerespectarea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă, echipele de control au sancţionat reprezentanţii societăţilor comerciale care nu respectau măsurile de diminuare a impactului riscurilor, mai exact operatorii economici care nu au organizat activitatea în aer liber sau nu au asigurat la intrare triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu cât şi pentru vizitatori”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Capitalei.

Totodată pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale pentru că în spaţii publice închise, spaţii comerciale şi la locul de muncă nu se purta mască de protecţie.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite