Cine mai poate salva România din prăpastie. Răspunsul surprinzător al unui reputat expert în fiscalitate

0
0
Publicat:

România va avea nevoie de zeci de miliarde de euro ca să-și mai rezolve problemele ce țin de deficitul bugetar uriaș, iar în paralel să facă față unui val masiv de pensionări și să aibă și bani pentru înarmare. O misiune imposibilă, judecând după lipsa de performanță a ultimelor guverne, dar în realitate există câteva soluții, susține Gabriel Biriș, unul dintre cei mai apreciați specialiști în fiscalitate.

România se confruntă cu o criză reală. FOTO: Shutterstock
România se confruntă cu o criză reală. FOTO: Shutterstock

Gabriel Biriș, economist și avocat de drept fiscal, recunoscut la scară largă ca fiind unul dintre cei mai buni specialiști în fiscalitate din România, avertizează că ne așteaptă ani complicați, ani în care va trebui să reducem deficitul, iar în același timp să facem față unui val de pensionări care va afecta piața muncii. În plus, România va trebui să aloce 3% suplimentar bugetului pentru apărare, ceea ce îngreunează și mai mult situația.

Gabriel Biriș se referă la uriașa ajustare a deficitului bugetar pe care România trebuie să o facă până în 2031 și postează pe Facebook graficul pe care l-a prezentat anterior la Conferința ASPES/BNR, 23 septembrie, dar și la alte conferințe similare. În grafic apar, așa cum precizează expertul, evoluția deficitului în ultimii 22 de ani (2004 – 2025) și ajustarea ce trebuie făcută în următorii 6 ani (2026 – 2031). Mai departe, Gabriel Biriș vine cu câteva remarci interesante. E vorba de perioadele dificile pro-ciclice din 2009, 2020 și 2024, toate marcate de evenimente care au zdruncinat serios economia României.

Anii care ne-au zdruncinat economia

„Observăm următoarele: O evoluție puternic pro-ciclică (BAD, BAD, BAD!), corelată în special cu perioadele de alegeri. 3 spike-uri: 2009 (post Lehmann, dar și anul în care dl Băsescu a trebuit reales), 2020 (pandemie) și 2024 – fără crize, dar cu 4 runde de alegeri”, spune Biriș.

image

La fel de interesant este faptul că în 2015 România avea un deficit de sub 1%, dar ulterior a ajuns la 9%. Practic, niciun guvern de atunci încolo nu a mai fost capabil să ducă deficitul atât de jos, în timp ce ultimele, inclusiv actualul guvern, se remarcă doar prin faptul că nu sunt capabile să țină în frâu acest deficit.

„De remarcat că în 2015, deficitul ajunsese sub 1% PIB! Pentru 2024, deficitul a fost bugetat la 5,5% PIB, ajustat ulterior la 7%, în final ajungând la aproape 9% PIB (pe cash, că pe ESA a fost mai mare). Pentru 2025, deficitul a fost bugetat la 7% PIB (urmare a acodului cu Comisia) și acum rectificat la 8,4% PIB. De aici plecăm, urmând că până în 2031 să ajungem la 2,5% PIB, adică o ajustare de vreo 6% PIB”, mai spune el.

Complicațiile uriașe din următorii ani

Totuși, situația se va complica din cauza unor probleme care se profilează de pe acum. România va trebui să investească sume uriașe în achizițiile de arme, iar în paralel să gestioneze valurile de pensionări care se anunță de pe acum.

Gabriel Biriș. FOTO: Facebook
Gabriel Biriș. FOTO: Facebook

„Din păcate, nu va fi singură (ajustarea – n.r.), pentru că: - trebuie să creștem cheltuielile cu apărarea cu 3% PIB, și trebuie să suportăm cataclismul pensionarii “decreteilor” – încă aproximativ 2% PIB. Deci, în următorii 6 ani va trebui să facem o ajustare de 11% PIB, more or less!”, avertizează Gabriel Biriș.

Și asta nu e tot. 2028 și 2029 sunt ani electorali, ceea ce înseamnă, conform tradiției românești, că se vor face foarte probabil noi concesii electorale.

„Să nu uităm și că 2028 și 2029 vor fi ani electorali! Deja auzim declarații cum că din 2027 ne va fi mai ușor... Cifrele ne spun însă cu totul altceva!”, punctează el.

Nu e suficient să tăiem cheltuieli și să creștem TVA

Vestea proastă este, spune Gabriel Biriș, că reducerea deficitului va putea fi făcută exclusiv din creșterea veniturilor. Există însă soluții, dar pentru acest lucru va fi nevoie de un guvern mai înclinat spre reformă și spre investiții.

„Cred că este evident pentru oricine că o astfel de ajustare nu poate fi făcută doar prin creșterea veniturilor (chiar și presupunând că scădem GAP-ul de TVA la media UE), nici doar prin reducerea cheltuielilor și nici măcar printr-o combinație a celor două. Va trebui să creștem PIB-ul, iar acest lucru trebuie făcut prin creșterea investițiilor în producție, atât pentru creșterea gradului de acoperire a consumului intern din producție internă, cât și pentru creșterea exporturilor”, susține expertul.

Ulterior, Gabriel Biriș a revenit cu o nouă postare în care detaliază.

„Fără investiții în producție nu avem nicio șansă să ajustăm deficitul la un nivel rezonabil (sub 3%)! Iar investiții noi (fără ajutoare de stat) nu avem cum să vedem dacă păstrăm în legislația fiscală barabarisme precum: - IMCA 1%, impozitul pe construcții de 0,5% din valoarea investițiilor, limitarea la 1% a deductibilității cheltuielilor de consultanță, management și IPR și reducerea de la 7 la 5 ani a perioadei de recuperare a pierderilor, plus limitarea la 70% din profit a recuperării acestora”, mai scrie el.

Pe aceeași listă, Gabriel Biriș mai adaugă următoarele:

„Cvadrupla impozitare a dobânzilor (și așa uriașe, din cauza dobânzilor la care se împrumută statul!) plătite de companii românești către bănci românești (dobânzile ce depășesc 1 milion euro/an sunt nedeductibile la companii, impozabile la bănci, care pe aceleași sume plătesc și impozit suplimentar de 4%, impozit nedeductibil la calculul profitului impozabil)! Imposibilitatea de a recupera investiția prin amortizări, în condițiile inflației uriașe. Că să nu mai vorbim și de lipsa totală de predictibilitate a legislației fiscale, modificările succedandu-se cu o viteză amețitoare”, adaugă expertul.

Soluțiile reale în situația dată

În fond, este nevoie de o schimbare de abordare completă, este mesajul lui Gabriel Biriș, care surprinde esența într-o frază: „Avem nevoie de o schimbare de abordare, avem nevoie să redăm încrederea investitorilor onești în România! În plus, avem nevoie și de capital!”

La final, el vine cu alte câteva idei despre cum ar putea România să iasă din prăpastia în care se adâncește din cauza deficitului bugetar mare

„Am supus dezbaterii o idee veche a mea, prezentată prima dată în urmă cu un deceniu, idee pe care o sintetizez aici: avem peste 1.000 de companii de stat. Multe sunt degeaba, dar sunt și companii care au valoare. Estimez valoarea acestora la peste 30 miliarde de euro. Putem să ne folosim de această valoare pentru a atrage capital gupându-le într-un super-holding în care să atragem investitori, fără să vindem acțiuni (ca să nu pățim precum cu miliardele încasate de stat pe privatizări, miliarde tocate pe cheltuieli aiurea de la buget!). Diluăm participația statutului, dar păstrăm controlul. O felie mai mică dintr-un tort mai mare”, precizează el.

Sumele astfel atrase la buget ar putea fi folosite cu succes pentru a fi investite cu cap și pentru a atrage alți și alți bani.

„Banii atrași (aprox egal cu 30 miliarde euro) îi investim, prin holding, în subsidiare, le modernizăm și crește valoarea. Putem crea și fonduri de venture capital în care să investim alături de privați. Investiții nu ajutoare de stat! Așa a ajuns Israel putere mondială în tehnologie! Evident, pentru asta e nevoie de super manageri! Avem și la noi, găsim și afară – riscul este, again and again, politicul. Simplu, nu?”, încheie Gabriel Biriș.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite