Video Ninsorile scot la iveală problemele din stațiuni. Primar: „La omul sărac, nici boii nu trag”
0Primele ninsori consistente din această iarnă au aglomerat stațiunile montane, dar au adus și o serie de probleme: pene de curent, telegondole defecte, drumuri inaccesibile, parcări insuficiente și haos pe pârtii.

Ninsorile abundente din ultimele zile au adus pene de curent în sate, drumuri înzăpezite și numeroase reclamații care au vizat problemele cauzate de zăpezi, dar și mii de turiști în stațiunile montane. Mulți români s-au bucurat de prima „zăpadă adevărată” din această iarnă și s-au îndreptat spre pârtiile de schi.
Stațiunile nu au fost însă ocolite de probleme. Penele de curent, defecțiunile instalațiilor de schi, aglomerația de pe pârtii, drumurile greu accesibile și insuficiența locurilor de parcare au știrbit din farmecul experienței la munte.
Straja, aglomerată la sfârșit de săptămâmă
Stațiunea montană Straja a fost printre cele mai aglomerate destinații pentru amatorii de schi din România. Aflată în Munții Vâlcan, la poalele vârfului Straja (1.868 de metri), cea mai căutată zonă de agrement din Valea Jiului a fost reanimată de ninsorile abundente.
Cabanele și pârtiile au fost pline, iar localnicii au beneficiat de revenirea turiștilor în număr mare. În weekend au fost mii de turiști la Straja, mulți dintre ei declarându-se bucuroși de experiență. Alții, în schimb, au remarcat aspectele mai puțin plăcute din stațiune.
Stațiunea Straja. Video: Complex Montana Straja Facebook
„Adevărat, este foarte frumos, dar, din păcate, în Straja s-a construit haotic. Infrastructura lipsește, vedem un amalgam de vile una peste alta, fiecare în alt stil, departe de ceea ce ar trebui să găsești la munte, cu mici excepții”, a remarcat o turistă, pe o pagină de Facebook dedicată stațiunii.
Alți turiști s-au plâns că locurile de parcare din Straja au fost insuficiente, deși în ultimii ani parcările din stațiune și din zona stației de urcare a telegondolei au fost extinse. Localnicii le-au recomandat să parcheze mașinile în Lupeni, municipiul de la poalele stațiunii Straja.
„Am văzut sănii pe pârtii. Rețeta pentru dezastru”, a comentat un alt turist.
Stațiunea montană Straja a rămas însă un loc atractiv pentru turiști, iar investițiile din ultimii ani au contribuit la dezvoltarea ei.
Pasul Vâlcan a rămas fără telegondolă
În stațiunea învecinată Pasul Vâlcan, ninsorile abundente au creat probleme neașteptate. Zona de agrement, aflată și ea în apropiere de Vârful Straja, deasupra orașului Vulcan, a fost aglomerată în weekend, iar drumul montan s-a transformat într-o pârtie de schi și săniuș. Bucuria turiștilor a fost însă de scurtă durată. Telegondola care asigură accesul în stațiune s-a defectat sâmbătă.
„Din păcate, există un proverb românesc dureros de adevărat: «La omul sărac, nici boii nu trag». După două zile pline, cu aproape 2.000 de oameni care s-au bucurat de Pasul Vâlcan, instalația telegondolei a cedat din nou”, a transmis Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Luni, acesta a revenit și a precizat că defecțiunea este serioasă, iar instalația nu va mai putea fi folosită în perioada următoare.
„Din păcate, după verificările făcute de specialiști, am fost informați că instalația va rămâne nefuncțională pentru o perioadă nedeterminată, dar de minimum două săptămâni. În urma unor fluctuații și șocuri de curent, un motor important a cedat, iar defectul a dus și la arderea tiristorilor și a siguranțelor aferente. Nu vorbim despre o problemă apărută din exploatare sau din vina personalului care deservește instalația, ci despre o defecțiune tehnică serioasă, greu de anticipat. Firma de mentenanță ne-a informat că piesele necesare sunt foarte scumpe și, mai rău, au termene mari de livrare, acestea fiind produse în afara Europei, cu un timp de așteptare de peste 10 zile”, a precizat primarul Cristian Merișanu.
Acesta a mai adăugat că telegondola este folosită tot anul, însă exact atunci când este cea mai mare nevoie de ea apar astfel de probleme.
„Asta este realitatea unei comunități mici, care de multe ori trebuie să se descurce singură și să caute soluții acolo unde alții au sprijin imediat”, a mai spus edilul.
Stațiunea Parâng, accesibilă doar cu telescaunul iarna
Aflată deasupra orașelor Petroșani și Petrila, de care este legată printr-o șosea de 12 kilometri, stațiunea Parâng a fost, în secolul XX, una dintre cele mai apreciate zone de agrement din România. Iarna, zona pârtiilor este accesibilă turiștilor cu două telescaune: unul vechi, de la începutul anilor ’70, și unul inaugurat în 2014.
Din cauza pantei abrupte, a riscurilor cauzate de vremea de iarnă și a lipsei locurilor de parcare din stațiune, șoseaua montană care urcă până la aproape 1.700 de metri este închisă iarna.
Un șofer s-a aventurat recent pe acest drum și a ajuns să alunece cu mașina pe pârtii, printre turiștii veniți la schi și săniuș.

Unii localnici reclamă modul haotic în care s-a extins stațiunea și faptul că își pierde turiștii din cauza inaccesibilității.
Video: Stațiunea Parâng Petroșani . Facebook
„Șoseaua construită de câțiva ani nu ajută prea mult iarna, pentru că nu poate fi folosită. În plus, mai taie și pârtiile, chiar dacă se poate schia peste cele două tuneluri ale sale. Oamenii nu vor să-și care bagajele și schiurile cu telescaunul, mai ales cu cel vechi de jumătate de secol, ori să urce cu ele pe jos, patru-cinci kilometri pe drum”, spune un cabanier.
Stațiunea Râușor, afectată de pene de curent
Probleme cauzate de drumurile dificile spre stațiuni au reclamat și turiștii ajunși în alte zone de agrement din Parâng și Șureanu.
În Retezat, stațiunea montană Râușor a fost aglomerată, însă viscolul a lăsat-o în beznă pentru o noapte.
Sâmbătă seara, linia de curent de pe valea Râușorului a fost ruptă de un copac prăbușit din cauza viscolului. În ultimii ani, rețeaua electrică a fost punctul vulnerabil al stațiunii: este veche de cinci decenii și subdimensionată, fiind folosită în trecut pentru alimentarea coloniei muncitorești, iar în prezent pentru zeci de cabane și pensiuni.























































