Cea mai mare captură de droguri într-o singură operațiune, din România. Traficanți prinși cu droguri „zombie” de 200.000 de euro

0
Publicat:

Traficanți prinși cu droguri „zombie” de 200.000 de euro pe teritoriul României. Se bănuiește că aceștia fac parte dintr-o rețea cu ramificații puternice în țările din Vestul Europei, coordonată de un basarabean. Drogul „zombie” are efecte devastatoare și dă dependență rapidă.

Traficantul avea numeroase pachete cu substanțe periculoase asupra sa FOTO DIICOT
Traficantul avea numeroase pachete cu substanțe periculoase asupra sa FOTO DIICOT

România este o piață de desfacere pentru droguri extrem de periculoase, numite generic „zombie”, cu efecte devastatoare asupra organismului. Polițiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au reușit să prindă în flagrant pe unul dintre traficanți, cu o cantitate impresionantă de droguri. Este cea mai mare captură de drog tip „zombie” într-o singură operațiune. Persoanele implicate făceau parte dintr-o rețea care operează la nivel european și își constituise o clientelă fidelă pe teritoriul țării noastre. 

Droguri „zombie” de 200.000 de euro pregătite de vânzare în România

Conform surselor din cadrul DIICOT, oamenii legii au documentat activitatea unor persoane bănuite de trafic de droguri, de mari risc, din țările vest-europene, aduse pe teritoriul României. Este vorba în special despre un cetățean al Republicii Moldova care avea conexiuni solide în cadrul comunităților de traficanți de droguri din Belgia, Olanda și Germania. Acesta și-a fi creat propria rețea, reușind să implice în trafic, mai mulți conaționali.

Droguri capturate de DIICOT FOTO DIICOT
Droguri capturate de DIICOT FOTO DIICOT

Aceștia jucau rolul de curieri, aducând drogurile în România. În vederea depistării traficanților, s-a încheiat un parteneriat, sub egida EUROJUST, încheiat, între echipele de cercetare din România și Republica Moldova. Sursele judiciare arată că în urma acestei colaborări s-a aflat că pe 13 septembrie, un bărbat de 37 de ani din Republica Moldova a ajuns din Belgia, în România, transportând, în baza unei înțelegeri cu un conațional, 10 pachete de substanță psihoactivă 2-PEA.

Adică substanțe cunoscute drept ”drogul zombie„, o formulă chimică cu efecte devastatoare asupra consumatorului și care dă o dependență rapidă. Sursele din anchetă arată că fiecare dintre cele 10 pachete cântărea câte un kilogram și din întreaga cantitate puteau fi obținute câteva mii de doze. În plus, valoarea acestei cantități de droguri se ridică la peste 200.000 de euro. Tot pe 13 septembrie au fost prinși în flagrant doi bărbați, în municipiul București, care împreună, cu un cetățean român de 31 de ani, transportau pachetele cu droguri în valoare de 200.000 de euro, urmând a fi vândute către clienți. Cele trei persoane au fost reținute. ”Pe data de 14 septembrie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reținerea celor trei persoane, pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.”, arată surse din anchetă. 

.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite