Cartea electronică de identitate vine cu surprize: Dosarul cu șină se transformă în mapă virtuală
0Cetățenii care solicită carte electronică de identitate vor primi și o mapă virtuală, adică o bibliotecă digitală în care vor fi stocate diverse documente scanate aduse în original de fiecare persoană în parte, acestea putând fi accesate automat ulterior de autorități.
Din vara acestui an, simultan cu introducerea la nivel național a cărții electronice de identitate (CEI), cetățenii vor avea la dispoziție un instrument care, cel puțin teoretic, trebuie să reducă birocrația resimțită de contribuabili atunci când se prezintă la ghișeele instituțiilor publice. Este vorba de mapa electronică a cetățeanului, o bibliotecă digitală în care vor fi stocate diverse documente scanate aduse în original de fiecare persoană în parte. Ulterior, când va mai avea o problemă de rezolvat, persoana respectivă nu va mai prezenta documentele respective la ghișee, acestea fiind accesate din mapa electronică.
„De la momentul creării mapei cetățeanului, documentele vor fi scanate și vor putea fi utilizate ulterior, la momentul în care cetățeanul va solicita prestarea unui serviciu legat de evidența persoanelor. În mapa cetățeanului urmează a fi stocate fotografia și semnătura olografă, dar și documente care nu sunt disponibile în format electronic (care atestă proprietatea sau dreptul de utilizare a unui imobil, documente emise de autorități din străinătate etc.)”, se arată în nota de fundamentare a viitorului act normativ.
Proiectul de ordonanță reglementează și modul de lucru la ghișeele de evidență a populației în perioada de tranziție de la situația în care cetățeanul are obligația de a face dovada, spre exemplu, a stării civile, la situația în care informațiile necesare vor fi disponibile prin interconectarea sistemelor informatice. Astfel, poate fi avută în vedere situația certificatelor de stare civilă obligatorii a fi prezentate de titular pentru formularea unei cereri pentru eliberarea unei CEI, obligație care nu va mai exista după 24 septembrie 2023.
Cât va fi valabilă noua carte de identitate
Mai mult, printre schimbările ce vor apărea după aprobarea noului act normativ le putem aminti pe cele legate de valabilitatea cărților de identitate și introducerea posibilității de completare a cererii pentru viza de flotant prin mijloace electronice.
Mai exact, cartea de identitate simplă și cartea electronică de identitate se vor elibera cu valabilitate de doi ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între zero și doi ani, cu valabilitate de patru ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 2 și 14 ani și cu valabilitate de cinci ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Persoanele adulte vor avea documente valabile 10 ani cu excepția celor care au împlinit vârsta de 70 de ani, care vor avea cărți de identitate cu valabilitate nelimitată.
Tot de la data realizării condițiilor tehnice, cererea pentru obținerea unei vize de flotant va putea fi formulată electronic. Pentru titularii cărții electronice de identitate, aplicarea vizei de flotant se va face doar în format electronic.
În plus, actele de identitate se vor putea obține și din altă localitate decât cea de domiciliu.
Ce date conține CEI și la ce ne ajută
Locul nașterii titularului unei cărți de identitate nu va mai apărea tipărit, ci va fi stocat doar electronic, în cazul cărții electronice de identitate. De altfel, aceasta va conține în format electronic toate datele de identificare ale titularului, numele și prenumele titularului, sexul, cetățenia, CNP-ul, adresă de domiciliu, prenumele părinților, dar și un certificat pentru semnătură electronică și, după caz, certificate calificate pentru semnătură electronică. Acestea din urmă vor putea fi utilizate în viitor în relația cu diverse instituții ale statului și vor permite cetățeanului să se autentifice și să solicite unele servicii. Chestorul Cătălin Giulescu, directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor, a explicat pentru „Adevărul” despre ce servicii ar putea fi vorba în primă fază. „Cetățeanul se autentifică astfel și poate solicita, de exemplu, emiterea unui certificat de stare civilă sau depunerea actelor pentru căsătorie. Acestea vor putea fi formulate exclusiv în mediul electronic. Apoi, cazierul judiciar va fi solicitat și primit exclusiv online. În fine, putem vorbi și de servicii legate de înmatricularea mașinii, proprietarul nemaifiind obligat să vină la ghișeu”, a precizat Cătălin Giulescu.
În plus, CEI va conține datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială și, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete, dar va prelua și funcția de card de sănătate. Noua carte de identitate are dimensiunea unui card bancar, iar costurile de emitere de 67 de lei vor fi suportate de stat.
Mai trebuie precizat că, de anul viitor, autoritățile nu vor mai emite buletine în formatul actual, iar până în 2031, toți românii vor trebui să aibă noul act de identitate. Acest lucru nu va schimba cu nimic modul în care circulă românii în străinătate, a precizat directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor. „Documentele în formatul actual pot fi utilizate până în anul 2031 la trecerea frontierei în UE. Și am pus acel termen pentru că atunci se presupune că expiră toate aceste documente. Oricum, oamenii nu vor fi obligați să-și facă astfel de cărți electronice de identitate, acestea fiind emise la expirarea documentelor vechi sau în caz de pierdere sau furt. Totuși, va exista posibilitatea ca persoanele care doresc un nou document înaintea expirării celui vechi să o poată face la cerere”, a precizat chestorul Cătălin Giulescu.