Călin Tatomir, fost director general Microsoft, reţinut de procurorii DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani
0Procurorii DIICOT l-au reţinut pentru 24 de ore si cer arestarea preventivă a lui Călin Tatomir, fostul şef al Microsoft Romania, care este acuzat, alături de alte persoane, că facea parte dintr-un grup infracţional organizat specializat în evaziune fiscală şi spalare de bani care ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 12 milioane de lei.
Călin Tatomir a fost director general la Microsoft în perioada 2008 – 2010, iar numele său apare în celebrul dosar privind licenţele „Microsoft”. Potrivit unui martor de la DNA: „În anul 2008, Călin Tatomir a fost numit director general la Microsoft. El a declarat în piaţă că a acceptat această funcţie doar pentru a se ocupa împreună cu Claudiu Florică de reînnoirea contractului de licenţiere cu Guvernul României”.
De altfel, Călin Tatomir a părăsit Microsoft în 2010, după semnarea acestui contract. Călin Tatomir se cunoştea foarte bine cu Claudiu Florică- denunţător în acest caz, ambii lucrând împreună la Compaq şi apoi lucrând în diverse proiecte.
Cazul de astăzi de la DIICOT
Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a mai multor persoane: Arsenie Valeriu-Cristian, Hauser Norbert, Tatomis Călin, Stan Valentin Alexandru, Golumbeanu Cezar-Florin, Cristea Robert-Florin şi Călinescu Cristian, precum şi măsura controlului judiciar faţă de Airinei Marius, Oprişan Răzvan-Marian şi Dumitru Ionuţ-Răzvan, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele a 11 persoane au fost găsite şi ridicate sumele de 60.320 euro, 1126 USD, 125.500 lei precum şi 22 de monede de valoare.
„Prejudiciul total adus bugetului de stat urmare derulării mecanismului evazionist este în cuantum de 11.420.912 lei, constituit din TVA legal datorat şi impozit pe profit (fără a fi luate în calcul obligaţiile fiscale accesorii), la care se adaugă suma totală de 12.935.213 lei supusă procesului de spălare a banilor”, arată procuroriin DIICOT.
În cauză s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra sumelor din conturile deţinute de către inculpaţi şi părţile responsabile civilmente precum şi a unor bunuri mobile şi imobile apaţinând acestora (imobile, autoturisme şi părţi sociale la diferite societăţi).
În cursul zilei de astăzi, Arsenie Valeriu-Cristian, Hauser Norbert, Tatomis Călin, Stan Valentin Alexandru, Golumbeanu Cezar-Florin, Cristea Robert-Florin şi Călinescu Cristian urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Care sunt acuzaţiile
Procurorii DIICOT arată că: În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2007 – 2014, în scopul reducerii artificiale a profitului impozabil şi a TVA-ului de plată pentru beneficiarii finali, liderul grupului infracţional organizat a creat şi utilizat un nucleu de firme pe care le-a profilat pe săvârşirea unor fapte susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, dintre acestea, în cadrul verificărilor, fiind identificate 5 (cinci) societăţi cu un comportament fiscal inadecvat”, spune DIICOT.
Procurorii susţin că liderul grupului a coordonat în fapt societăţile susmenţionate cu comportament fiscal neadecvat şi a furnizat administratorilor unor societăţi comerciale, facturi fiscale în care au fost înscrise în general servicii de IT (dar şi servicii de livrare materiale promoţionale, sau întocmire documentaţii în domeniul construcţiilor, comision şi intermediere, etc.) care nu au fost prestate în realitate şi care au fost înregistrate în contabilitatea acestor societăţi comerciale, generând majorarea artificială a TVA deductibilă şi diminuarea masei impozabile la calculul impozitului pe profit.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este în sumă de 12.000.000 de lei.