Autoritățile au deschis dosar penal după ce George Simion a fost amenințat cu moartea
0Inspectoratul General al Poliție Române a informat, marți, că a fost deschis un dosar penal, după ce liderul partidului AUR, George Simion, a fost amenințat cu moartea pe rețelele de socializare.

"La nivelul instituției a fost înregistrată o plângere penală, formulată de un partid politic. Astfel, în cauză, a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări, conform prevederilor legale", a transmis Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliție Române, printr-un comunicat.
Informația vine în contextul în care liderul AUR, George Simion, a fost amenințat cu moartea pe rețelele de socializare, după ce a participat la Festivalul Libertății de Exprimare de la Londra.
În urma acestui incident, formațiunea politică a anunțat că va face plângere penală.
„Extrema stângă din România și-a dat din nou arama pe față. În urma participării președintelui AUR, George Simion, la Festivalul Libertății de Exprimare de la Londra (Free Speech Festival), cel mai mare eveniment dedicat libertății, drepturilor și suveranității organizat vreodată în capitala Marii Britanii, acesta a fost ținta unui val de amenințări odioase pe rețelele de socializare. Cei care se pretind <apărători ai democrației> au ajuns să celebreze moartea. Au scris fără pic de rușine că George Simion ar trebui <să pățească la fel ca Charlie Kirk>, activistul american pro-libertate ucis cu sânge rece acum câteva zile. S-au găsit indivizi care au vorbit despre lunetiști, care au spus <unde n-ar da Dumnezeu> sau au cerut, pur și simplu, eliminarea fizică a unui lider politic ales de peste cinci milioane de româniAcești indivizi care se bucură de asasinarea unui tânăr de 31 de ani, tată a doi copii, ar fi în extaz dacă George Simion ar avea aceeași soartă”, a transmis formațiunea.