Accident pe A1, lângă Ciorogârla. Un microbuz cu 16 pasageri a fost implicat

0
Publicat:

Un microbuz cu 16 pasageri, o autoutilitară de transport marfă şi un autoturism au fost implicate într-un accident, joi, pe Autostrada A1, în zona localității Ciorogârla. În urma impactului, 3 persoane au fost rănite.

Accident pe Autostrada A1 / Foto Arhivă / Shutterstock
Accident pe Autostrada A1 / Foto Arhivă / Shutterstock

„ISU Giurgiu a fost solicitat în urmă cu puţin timp să intervină pe A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 13+500, pe sensul de mers spre capitală, în zona localităţii Ciorogârla, în urma producerii unui accident rutier.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, cu o autospecială de stingere şi trei ambulanţe SMURD. Echipele de salvatori ajunse la faţa locului au constatat că în accident au fost implicate un microbuz de transport călători în care se aflau 17 persoane, un microbuz de transport marfă în care se aflau două persoane şi un autoturism în care se aflau două persoane.

Trei dintre persoanele care se aflau în microbuzul de călători, respectiv două femei cu vârste de 19 şi 61 de ani şi un bărbat în vârstă de 44 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital", precizează informarea ISU Giurgiu.

Pompierii asigură măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria microbuzului de marfă.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile în care a avut loc accidentul.

Circulaţia este restricţionată pe a doua bandă pe sensul de mers spre capitală, scrie Agerpres.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite