Patru tinere rănite într-un accident la Brăila. O șoferiță a acroșat sensul giratoriu și s-a oprit într-un gard

0
Publicat:

Patru tinere, cu vârste între de 14 și 21 de ani, au ajuns la spital, în urma unui accident produs în Brăila. Șoferița a pierdut controlul mașinii și a acroșat sensul giratoriu, fiind proiectată într-un gard.

Patru tinere rănite într-un accident la Brăila FOTO: Obiectiv Vocea Brăilei
Patru tinere rănite într-un accident la Brăila FOTO: Obiectiv Vocea Brăilei

Potrivit IPJ Brăila, accidentul a avut loc marți noapte, 4/5 octombrie, la ora 00.30, pe Șoseaua Buzăului din reședința de județ, la intersecția cu Calea Călărașilor. O tânără, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Frecăței, în timp ce conducea o mașină, pierdut controlul asupra volanului și a acroșat sensul giratoriu, fiind proiectată în gardul unui imobil.

Patru tinere rănite la Brăila

„În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferiței și a celorlalte trei pasagere din auto, două dintre acestea în vârstă de 14 și 21 de ani, din comuna Victoria și una în vârstă de 21 de ani din localitatea Dudești, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis Poliția Brăila.

De asemenea, șoferiței i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

A intrat cu mașina într-un copac 

Tot marți noapte, în jurul orei 01:45, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe aleea de acces către Parcul Monument, la intersecția cu Șoseaua Buzăului, în urma unui viraj la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe sensul opus de mers unde a lovit frontal un copac.

„În urma evenimentului a rezultat vătămarea a șoferului și a pasagerului din auto, în vârstă de 20 de ani, din Brăila, ambii fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Brăila.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au mai transmis polițiștii brăileni.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite