'101 Dalmaţieni' se vinde astăzi împreună cu ziarul 'Adevărul'
0
„101 Dalmaţieni“, al doilea volum ilustrat din colecţia „Disney Clasic“, se vinde astăzi, la preţul de 11,99 lei, împreună cu ziarul „Adevărul“ şi suplimentul „Adevărul sporturi“.
Mai citeşte şi:
„Mica Sirenă“, povestea fermecătoare a copilăriei
Află aici toate detaliile despre ofertele de abonament ale ziarului Adevărul!
Baia Mare: Două ore la rând pentru „101 Dalmaţieni”
Băimărenii s-au trezit cu noaptea în cap şi s-au aşezat la rânduri interminabile ca să prindă o carte pentru copii oferită cu ziarul Adevărul. „Stau de la ora 06.30, dar cărţile au venit numai după ora 08.00”, spune băimăreanca Anca Dănuţ. Ea a arătat că a vrut neapărat să aibă cartea „101 Dalmaţieni” pentru fetiţa ei de şase ani. Ca şi ea, câteva zeci de oameni au aşteptat mai bine de două ore la rând cartea pentur copii.
Satu Mare: Cartea “101 Dalmaţieni”, epuizată la orele dimineţii
Cel de-al doilea volum ilustrat al colecţiei “Disney Clasic” a impulsionat sătmărenii încă de la orele 6.00. Sătmărenii au luat cu asalt chioşcurile din municpiu încă de la orele dimineţii pentru a nu rata cel de-al doilea volum ilustrat al colecţiei “Disney Clasic”.
Oamenii s-au trezit cu noaptea în cap pentru a nu rata “101 Dalmaţieni”, cartea pentru copii distribuită cu ziarul „Adevărul”. Sătmărenii au aşteptat maşinile de distrubuţie pentru a fi siguri că nu ratează cel de-al doilea număr al colecţiei.
“În această dimineaţă am primit ziarele foarte devreme. La ora 6.30 nu mai aveam nicio carte din cele 8 distrubuite la chişcul meu. Oamenii au stat la rând încă de la ora 6.00 dimineaţa. Toată ziua va fi un chin pentru mine, solicităriile pentru carte sunt multe. Doar cei care s-au înscris pe liste au reuşit să cumpere cartea”, a declarat Monica Csatlas, vânzătoarea de la chioşcul de lângă ceasul electric. (Ioana Gavrău)
Cluj-Napoca
Ora 7.00 - Copii clujenilor primesc astăzi cadou, de ziua lor, cartea ilustrată „101 Dalmaţieni”. Cel de-al doilea volum din colecţia „Disney Clasic“, distribuit împreună cu ziarul Adevărul, s-a vândut la prima oră a dimineţii. La cele trei chioşcuri de ziare de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 150, la Piaţa Mărăşti, situaţia era diferită. Unul dintre chioşcuri era închis, altul a vândut toate cele 20 de bucăţi, iar la cel de-al treilea s-a format coadă.
„Săptămâna asta am primit 120 de bucăţi. Sper să nu fie scandal ca şi săptămâna trecută”, spune Lupaş Felicia, vânzătoarea chioşcului.
George Lupaş are şase ani şi a venit împreună cu tatăl său după cel de-al doilea volum din colecţie. „Am acasă şi prima carte, e foarte frumoasă”, spune copilul, care s-a descurcat singur la chioşc.
Simion Hăşmăşan, în vârstă de 35 de ani, s-a trezit la prima oră pentru a-i face o bucurie fetiţei sale. „Sper să reuşesc să strâng toată colecţia pentru că sunt foarte drăguţe cărţile şi fetiţei mele îi plac foarte mult”, spune Simion.

Ziarul „Adevărul“ vă ajută să le oferiţi celor mici o carte nemaipomenită, care îi va face să iubească animalele. Walt Disney a transformat, în 1961, cartea autoarei Dodie Smith, scrisă în 1956, într-unul dintre cele mai vizionate desene animate.
Povestea celor doi dalmaţieni, Pongo şi Perdita, şi a celor 15 pui ai lor, răpiţi de Cruella de Vil, se transformă într-o aventură la care participă şi alte animale şi care se termină cu descoperirea, într-un conac părăsit, a 99 de pui de dalmaţian.
Nu rataţi, în seria „Biblioteca Adevărul pentru copii“, această poveste fascinantă, ilustrată în 64 de pagini color!