Studenţii cer demisia ministrului pentru Învăţământ Superior în urma schimbărilor aduse Legii Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) cere public demisia Ministrului delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu, ca principal responsabil pentru situaţia actuală a educaţiei superioare din România, în urma schimbărilor aduse Legii Educaţiei de către o ordonanţă de urgenţă publicată recent în Monitorul Oficial.

UPDATE: Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, a explicat pentru „Adevărul“ că doctoratul la frecvenţă redusă a fost cerut chiar de către Consiliul Rectorilor, dar a dat asigurări că „nu se vor putea face afaceri cu patrimoniul universităţilor“. „Doctoratul la frecvenţă redusă este dedicat unor oameni care vin din afara sistemului educaţional, care nu rămân în sistemul de educaţie şi cărora nu le mai dăm burse de finanţare. Nu se pune problema să facem doctorate pe bandă rulantă, sunt aceleaşi reguli de elaborare a lucrării de doctorat, sunt aceleaşi condiţii de aprobare“, a explicat Costoiu. El mai spune că ordonanţa nu le dă dreptul rectorilor să rămână în funcţie pe viaţă şi că acest text de lege întăreşte autonomia universitară. În plus, modificările au fost discutate în prealabil cu sindicatele şi cu rectorii, a adăugat Costoiu.


Reprezentanţii ANOSR atrag atenţia într-un comunicat de presă, că nu au fost consultaţi în privinţa schimbărilor aduse Legii Educaţiei de către mai multe ordonanţe de urgenţă în ultimii ani. 

Ultima ordonanţă care a schimbat legea, OUG 49, publicată săptămâna aceasta în Monitorul Oficial, prevede, printre altele, că de acum încolo doctoratul se va putea face şi la studii cu frecvenţă redusă sua că  Ministerul Educaţiei poate aproba universităţilor un număr suplimentar de locuri, în limita a 10% din capacitatea de şcolarizare stabilită de ARACIS.

”Prevederile acestui OUG certifică faptul că învăţământul superior românesc nu are niciun viitor dacă nu vor exista schimbări urgente în fruntea celor responsabili de soarta educaţiei din România. (...) cerem Guvernului demiterea urgentă din funcţie a Ministrului Mihnea Costoiu şi luarea de măsuri pentru eliminarea abuzurilor permise de OUG. În contextul actual, singura soluţie pe care Guvernul ne-o dă de a beneficia de un sistem de educaţie de calitate, performant, fără abuzuri şi în care studenţii sunt parteneri reali ai procesului educaţional este emigrarea”, a declarat Mihai Dragoş, Preşedinte ANOSR.

Studenţii mai amintesc că primul pas spre eliminarea incompatibilităţii între funcţia de rector şi membru al Parlamentului a fost făcut prin intermediul OUG 92/2012 care a abrogat articolul care prevedea că persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita concomitent şi funcţia de rector.

"Astfel, având în vedere că textul Constituţiei prevede că funcţia de parlamentar e incompatibilă cu funcţia publică de autoritate, OUG-ul nu mai lasă loc niciunei interpretări care să sugereze incompatibilitatea între funcţia de rector şi parlamentar, specificând că funcţiile de conducere din universitate nu sunt funcţii publice de autoritate. Prin urmare, politicul se întoarce glorios în universităţi, aducând cu el lupte politice care vor prima interesului de dezvoltare reală a universităţilor", spun reprezentanţii studenţilor.

Studiile de doctorat la fără frecvenţă

OUG mai prevede că, de acum încolo, programele de studii universitare de doctorat se pot organiza şi la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă, nu numai la forma de învăţământ cu frecvenţă, ca până acum.

"Guvernul plusează şi dă acum posibilitatea obţinerii titlului de doctor şi celor care vor face cercetare ”de acasă”, fără să fie îndrumaţi real şi constant de conducători de doctorat. Vom asista aşadar la un ”boom” al numărului de doctori, doctori care în realitate nu au cercetat nimic pe toată perioada studiilor", spun studenţii.

În ceea ce priveşte faptul că de acum încolo instituţiile de învăţământ superior pot fi persoane juridice de drept public sau, după caz, persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică, ANOSR spune că "acest lucru va duce la o scădere dramatică a calităţii sistemului de învăţământ particular, creând adevărate fabrici de diplome care pot funcţiona după propriile reguli".

OUG mai prevede că în cazuri temeinic justificate, Ministerul Educaţiei poate aproba universităţilor un număr suplimentar de locuri, în limita a 10% din capacitatea de şcolarizare stabilită de ARACIS. ANOSR arată că în comunicatul de presă că lucrul acesta ar da posibilitatea Ministerului "să redistribuie preferenţial bani şi locuri pentru universităţi, în funcţie de afinităţi sau prietenii."

O altă schimbare este faptul că de acum încolo cadrele didactice titulare care depăşesc vârsta pensionării şi pentru care senatul decide păstrarea calităţii de titular, vor beneficia de toate drepturile calităţii de cadru didactic titular, incluzând dreptul de a candida pentru funcţii de conducere sau dreptul de conduce doctorate. "Astfel, vom avea persoane care se vor înscăuna la conducerea universităţii până la adânci bătrâneţi, fără să accepte ideea renunţării la putere pentru generaţii mai tinere", mai spun studenţii. 

Ministerul spune că prin OUG s-au corectat erori din Legea Educaţiei

Ministerul Educaţiei arată într-un comunicat de presă că, prin ordonanţa publicată marţi în Monitorul Oficial, au fost corectate o serie de erori şi de prevederi insuficient de bine fundamentate din Legea Educaţiei. Profesorii salută toate aceste modificări, dar le amintesc guvernanţilor că salariile din învăţământ au rămas aceleaşi şi birocraţia este la fel de mare. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a punctat într-un comunicat de presă care sunt punctele care mai trebuie adresate:

- salarizarea nemotivantă a personalului din învăţământ;
- posibilitatea de pensionare înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea pensiei, aşa cum se întâmplă în ţările civilizate, pentru cadrele didactice a căror sănătate nu le permite să rămână la catedră până la împlinirea vârstei standard de pensionare;
- necesitatea elaborării unui Statut al personalului didactic;
- debirocratizarea sistemului de învăţământ;
- depolitizarea funcţiilor de conducere;
- reforma curriculară.


DOCUMENT Doctorat la frecvenţă redusă. Cum se modifică Legea Educaţiei în universitar

Persoanele fizice pot să înfiinţeze universităţi particulare, iar de acum încolo, se vor putea face studii doctorale la facultăţile cu frecvenţă redusă, potrivit unei ordonanţe de urgenţă prin care se modifică Legea Educaţiei.

Contre pe modificările la Legea Educaţiei între minister şi sindicate

Ordonanţa de urgenţă care a modificat Legea Educaţiei stipulează, printre altele, că se va putea organiza a treia sesiune de Bacalaureat şi meditaţii instituţionalizate la liceu pentru cei care au picat Bac-ul. Profesorii salută toate aceste modificări, dar le amintesc guvernanţilor că salariile din învăţământ au rămas aceleaşi şi birocraţia este la fel de mare, ca atare nu se schimbă acolo unde doare.

DOCUMENT Inspectoratele şcolare vor numi directorii de şcoli. Cum se modifică Legea Educaţiei în preuniversitar

De acum încolo, preşedinţii consiliilor de administraţie din şcoli vor fi chiar directorii unităţii de învăţământ, în loc să se mai aleagă un preşedinte din rândul dascolilor, iar concursul de ocupare a funcţiilor de director şi de director-adjunct nu mai este organizat de Consiliul de administraţie al şcolii, ci direct de către inspectorat, potrivit ordonanţei de urgenţă prin care se modifică Legea Educaţiei.

DOCUMENT Doctorat la frecvenţă redusă. Cum se modifică Legea Educaţiei în universitar

Persoanele fizice pot să înfiinţeze universităţi particulare, iar de acum încolo, se vor putea face studii doctorale la facultăţile cu frecvenţă redusă, potrivit unei ordonanţe de urgenţă prin care se modifică Legea Educaţiei.

Noi modificări ale Legii Educaţiei Naţionale (I)

Este vorba de a patra OUG, de modificare a Legii Educaţiei Naţionale (LEN), care nu mai lasă mare lucru din substanţa, ideile şi principiile legii elaborate în guvernarea Boc, lege lăudată atât la Bruxelles cât şi de către mediile profesionale conştiente din ţară.

Educație


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri