„Școala nu este gratuită decât în Constituție” - Cele mai mari nemulțumiri ale părinților la început de an școlar
0Peste trei milioane de elevi au revenit luni în bănci, iar odată cu ei au început școala și părinții, mulți dintre ei chiar mai emoționați decât copiii. Dar și mult mai nemulțumiți, este concluzia unui sondaj IRES, care vine și cu alte concluzii îngrijorătoare.
Potrivit celui mai recent sondaj IRES cu privire la sistemul de învățământ românesc, părinții elevilor sunt, la început de an școlar, îngrijorați mai ales din punct de vedere financiar. În timp ce unii vor fi obligați să plătească manualele care ar trebui oferite gratuit copiilor, alții se gândesc cu groază la sutele de lei pe care le vor cheltui pe auxiliare. Nu-i mai punem la socoteală pe cei care vor trebui să contribuie cu bani și în acest an pentru renovarea clasei sau utilarea acesteia. Cei mai „ghinioniști” sunt însă părinții elevilor care vor avea nevoie în de meditații. Iar nemulțumirile nu se opresc aici.
Părinții, nemulțumiți de lipsa serviciilor medicale în școli: „Le-au desființat!”
Unul dintre cele mai mari reproșuri pe care părinții le aduc sistemului se referă la lipsa cabinetelor medicale din școli și a personalului medical aferent. Doar 10% dintre părinți spun că în școlile copiiilor lor există cabinete stomatologice și personal medical aferent. 28% dintre părinți au declarat că în școlile copiiilor lor există un medic al unității de învățământ, 65% au spus că în școală există asistent medical și 61% că există cabinet medical. „Astfel de servicii publice nu mai există de ani de zile. Le-au desființat. Înainte de 1989 toate școlile aveau cabinete medicale. Acum sunt extrem de puține. Motivul? În primul rând, lipsa de personal. Nu avem doctori, nu avem asistenți medicali. Căci bani pentru utilarea cabinetelor ar fi, dacă ne gândim la ce sume s-ar putea lua prin PNRR. Un alt motiv este și faptul că multe școli nu au spațiu pentru aceste cabinete, fie medicale, fie stomatologice. Poate doar să le deschizi în vreun container în curtea școlii”, a declarat pentru Adevărul Dan Tita, președintele Federației părinților din sectorul 1 al Capitalei.
Masa, fără fără lapte, fără corn
Sondajul IRES mai spune că aproximativ jumătate dintre elevi au beneficiat anul trecut de „Programul pentru școli al României”. Acesta prevedere ca elevii din clasele 0-IV să primească fructe și legume, produse lactate și de panificație, în diferite proporții, pe durata unei săptămâni. Însă, întrebați despre alimentația copiilor, peste jumătate dintre părinți au spus că aceștia au primit de două ori pe săptămână fructe, 51% au declarat că au primit lapte în cel puțin două zile pe săptămână, 48% au spus că au primit corn sau alt produs de panificație în fiecare zi și 24% au declarat că elevii au primit alte produse lactate, în cel puțin trei zile pe săptămână. În ceea ce privește Programul Național „Masă sănătoasă” doar 15% dintre elevi au beneficiar, în anul școlar trecut, de masă caldă în regim catering, gratuit, 12% au primit pachet alimentar compus din alte produse decât corn, lapte sau fructe, iar 9% au avut parte de masa caldă în școală.
„Școala, gratuită doar în Constituție”
Peste 8 din 10 părinți trebuie să plătească, în fiecare an, diferite sume pentru manuale sau auxiliarele folosite la clasă de către copii, mai spune studiul IRES. Peste două treimi (69%) dintre ei cumpără doar auxiliarele, iar manualele le primesc gratuit de la școală, 10% primesc gratuit o parte dintre manuale și o parte dintre auxiliare, iar pe restul le plătesc din bani proprii, iar 6% nu primesc gratuit nici auxiliare, nici manuale. Costurile celor care plătesc pentru manualele sau auxiliarele copiilor ajung chiar și la peste 700 de lei în cazul a 11% dintre părinții participanți la sondaj. 12% plătesc cel mult 100 de lei, o treime (35%) achită între 101 și 300 de lei, 17% între 301 și 500 de lei, iar 5% plătesc, anual, între 501 și 700 de lei. „Școala nu a fost niciodată gratuită. Decât în Constituție. Iar asta pentru că în fiecare an părinții trebuie să scoată bani din buzunare. Noi, la Federație, am cerut ca inclusiv auxiliarele să fie oferite gratuit copiilor. Dar iată că unii dintre ei nu primesc nici măcar manuale! De ce? Pentru că la mijloc sunt tot felul de interese..”, consideră Dan Tita. De exemplu, în ceea ce privește manualele auxiliare, părintele ne-a declarat că există învățători care comandă pentru întreaga clasă la un preț cu discount însă diferența o bagă în propriul buzunar. „Prețul unui auxiliar de la 30 lei, cât scrie pe copertă, ajunge să coste vreo 12 lei. Diferența de la 12 la 30, o bagă profesorul în buzunar”. De ce plătim pentru manuale? Pentru că multe încă nu sunt pe stoc sau nu sunt comandate de directorii unităților școlare. „Iar părinții sunt nevoiți să le cumpere ei înșiși de la librărie, de pe net..din tot felul de magazine online”.
Legea meditatiilor, un cerc vicios
La început de an școlar, o treime dintre părinții participanți la studiu au spus că, până în prezent, copiii lor au făcut meditații private, mai ales cei din mediul urban, care locuiesc în sudul țării și care sunt acum la liceu. Motivul? 39% dintre cei chestionați au răspuns că elevii au avut nevoie să aprofundeze informațiile primite la școală. O cincime dintre părinți spun că au ales meditațiile private pentru copiii lor pentru că aceștia nu înțeleg informațiile primite la școală, iar 12% au nevoie de a-i pregăti pe copii pentru susținerea examenelor naționale. Aproape unul din 10 părinți spune că meditațiile au fost necesare copiilor pentru ca aceștia să obțină note mai bune. „Noi cerem ca meditații să existe doar pentru excelență. Nu pentru a trece clasa. Vrei să participi la olimpiade naționale sau internaționale? Te meditezi, deși și aici ar trebui ca profesorii să ofere aceste meditații gratuit, la școală. Fenomenul acesta este un flagel de care nu vom scăpa prea curând pentru că nu se vrea nici dintr-o parte, nici din alta. Nici părinții, nici profesorii nu pot rupe aceste cerc vicios. Din păcate, cei mai mulți nu-și doresc s-o facă. Alții nu au încotro. O să vă dau un exemplu. Un profesor de matematică dintr-o școală generală preda doar pentru doi, trei elevi din clasă, copii foarte buni. Ceilalți 27 nu înțelegeau nimic. Ce-au făcut părinții? I-au trimis la meditații ca să treacă clasa!”
Părinții, de acord cu camera de detenție și interzicerea telefoanelor mobile
Anul școlar aduce o serie de reguli noi pentru elevi, asta după ce Ministerul Educației a modificat Statutul Elevului dar și Regulamentul de organizare a școlilor. Potrivit sondajului IRES, cea mai cunoscută prevedere este interzicerea telefoanelor mobile în timpul orelor cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic. Trei sferturi dintre părinți au auzit de această nouă regulă, iar 96% sunt de acord cu ea. Deși, există voci care susțin că această măsură ar putea da naștere unui alt fenomen. Dan Tita a precizat pentru Adevărul că mulți profesori vor evita să confiște telefoanele mobile ale copiilor, odată ce i-au prins cu ele la ore. „E complicat să faci asta pentru că ar trebui întocmit un proces-verbal de primire-predare. Căci una e să iei telefonul și să-l ții pe catedră până la finalul orei, când îl înapoiezi, și alta e să-l duci la secretariat, iar dispozitivul să stea acolo toată ziua”.
Potrivit sondajului IRES, 45% dintre părinții elevilor care au smartphone spun că discută constant cu copiii lor despre conținutul pe care aceștia îl urmăresc pe internet. 29% fac acest lucru destul de des, 16% vorbesc doar uneori, iar 7% doar în situații excepționale. 2% nu discută deloc cu copiii lor despre acest aspect. Peste jumătate (59%) dintre părinții elevilor care dețin un smartphone sunt de părere că utilizarea acestui dispozitiv are un impact mai degrabă negativ asupra copiilor, în timp ce unul din trei părinți este de părere că impactul este mai degrabă pozitiv. Specialiștii trag însă un mare semnal de alarmă. „Expunerea prelungită la ecrane duce la apariția bolilor psiho-emoționale, a tulburărilor afective dar și de comportament în rândul copiilor până în 10 ani. Apoi, să nu uităm că în ultimii cinci ani a explodat numărul cazurilor de copii cu cerințe educaționale speciale”, explică psihologul Radu Leca. „Ca și afecțiuni cauzate de expunerea prelungită la ecrane, pe primul loc avem autismul light. Pe locul doi avem anxietatea și depresia. Pe locul trei avem tulburarea obsesiv-compulsivă. Apoi avem anxietatea în raport cu somnul de noapte sau cu mâncatul, care îi pot pune copilului viața în pericol. Copiii dependenți de jocuri pe calculator, mai ales jocuri în rețea, cu un grad ridicat de violență, pot deveni la rândul lor furioși și agresivi. Iar părinții ajung în situația când pur și simplu nu mai pot comunica deloc cu adolescentul”, mai spune specialistul.
Despre „camera de detenție”, au auzit 52% dintre părinți, iar 72% sunt de acord cu această măsură. Există însă și voci care se opun. „Mulți părinți consideră că ne întoarcem la educația cu biciul, în loc să prevenim noi pedepsim. Alții se tem ca nu cumva profesorii să abuzeze de această nouă „putere” pe care o dețin. Căci, până la urmă ce înseamnă să fii obraznic? Ce înseamnă, mai exact, să deranjezi ora? Totul rămâne la latitudinea profesorului care va decide pe cine va pedepsi și pentru ce”, a mai explicat Dan Tita.