Salarii egale pentru dascăli în şcoli şi universităţi prin fondurile POSDRU
0
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat sâmbătă, la Congresul Educaţiei, că diferenţa salarială dintre învăţământul universitar şi cel preuniversitar va fi eliminată, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), potrivit Agerpres.
"Vă promit aici de faţă astăzi, că acest lucru se va remedia în termen cât mai scurt, deoarece acele diferenţe vor fi din POSDRU", a spus ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, prezent sâmbătă la Congresul Educaţiei, relatează Agerpres.
Oficialul a explicat că nu i se pare normal să existe o lege a salarizării care blochează salariile în învăţământul preuniversitar şi a spus că nu înţelege argumentul legal pentru care există o diferenţă de salarizare între învăţământul preuniversitar şi cel universitar.
"Cert este că am discutat împreună cu colegii mei miniştri şi cu domnul prim-ministru vizavi de remedierea acestei deficienţe. Ideea este să se întâmple cât mai curând, pentru că mi se pare normal ca din POSDRU să poată fi finanţaţi şi colegii noştri din învăţământul preuniversitar", a mai afirmat Eugen Teodorovici.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a discutat la rândul său despre utilizarea fondurilor structurale în sistemul de învăţământ, mai ales pentru partea de infrastructură.
Peste 700 de milioane de euro pentru proiectul de digitalizare a educaţiei
"Premierul a vorbit despre fondurile structurale şi negocierea pentru 2014-2020, a discutat inclusiv despre disputele dintre departamente, ca să nu zic miniştri; la noi, pe zona educaţiei, sunt locuri în care nu suntem mulţumiţi, dar sunt şi locuri în care suntem mulţumiţi, pentru că suntem unul dintre puţinele sectoare cu posibilitatea de a accesa bani pe mai multe axe. Nu sunt mulţi care să poată să ia bani şi din resurse umane şi din Regio, în special din zona de infrastructură, premierul a cerut explicit să existe o linie pentru infrastructură şcolară şi, dacă nu mă înşel, 700 sau 750 de milioane avem acolo, pe zona de dotări IT, agendă digitală", a declarat Pricopie.
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a vorbit şi el despre salarizarea din învăţământul preuniversitar, susţinând că există în lucru o modificare legislativă în acest sens, asumată politic.
Fondurile europene, ”o soluţie”
"În foarte multe paneluri s-a făcut trimitere la aceste fonduri europene ca o soluţie. Suntem în situaţia în care astăzi am reuşit să plătim aproape 45% din tot ceea ce s-a plătit pe programul operaţional în ultimii trei ani - trei ani şi jumătate (...) şi ne bazăm pe sprijinul domnului ministru să putem avea programele de asistenţă tehnică aprobate, astfel încât să putem creşte capacitatea administrativă a organismelor noastre intermediare, pentru a putea să avem o rambursare rapidă şi eficientă; şi trebuie menţionat că dintre toate programele operaţionale, POSDRU este singurul care şi-a plătit de fiecare dată absolut toţi banii pe care i-a primit de la buget, cu eficienţă maxim posibilă", a spus Costoiu.
Congresul Educaţiei, ediţia a doua
Congresul Educaţiei îşi propune să fie o platformă de dezbatere pentru oamenii şcolii şi pentru toţi aceia care sunt preocupaţi de bunul mers al educaţiei. Prin Congresul Educaţiei, MEN doreşte să creeze o 'agora' a sistemului de învăţământ românesc, în cadrul căreia să fie expusă şi discutată agenda publică a tuturor sectoarelor din educaţie.
Congresul este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale în colaborare cu Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), organism al MEN, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi instituţiile de învăţământ superior din România.