Ghidul ANAF pentru profesorii care dau meditații
0Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat un Ghid pentru profesorii care dau meditații, aceștia fiind nevoiți să-și declare veniturile provenite din această sursă.
Astfel, profesorii au obligația de a se înregistra la Oficiul Național al Registrului Comerțului și de a cere autorizație.
Când trebuie depuse declarațiile
Pasul al doilea este obligația de a depune la Fisc Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Formularul 212.
„În situația în care persoana fizică începe activitatea în luna decembrie a anului de impunere, aceasta va depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de impunere”, potrivit documentului mai sus citat.
În cazul în care profesorii încep activitatea în cursul anului fiscal, vor depune Declarația unică în termen de 30 de zile de la debutul activității.
Sunt prevăzute două opțiuni pentru determinarea venitului anual provenit din aceste activități: pe baza normelor de venit sau pe baza datelor din contabilitate. Normele anuale de venit sunt disponibile pe portalul ANAF, www.anaf.ro, secțiunea „ Asistență contribuabili”.
Exemplu concret
Exemplul oferit în Ghid ia în calcul o persoană fizică care își începe activitatea la 1 ianuarie 2023 și o va derula continuu, în București, până la finele anului.
Norma anuală de venit, publicată pe portalul ANAF, pentru București, este de 36.000 lei. Astfel, impozitul pe venit aferent venitului net anual se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului, impozitul datorat fiind 3.600 lei (36.000 lei x 10% = 3.600 lei).
Contribuabilul respectiv va datora și contribuția de asigurări sociale, respectiv contribuția de asigurări sociale de sănătate, întrucât norma anuală de venit este egală cu nivelul de 12 salarii minime brute pe țară. Contribuția de asigurări sociale se calculează prin aplicarea cotei de 25% asupra bazei anuale de calcul, astfel: 36.000 lei x 25% = 9.000 lei (CAS).
Contribuția de asigurări sociale de sănătate aferentă se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei anuale de calcul, astfel: 36.000 lei x 10% = 3.600 lei (CASS).
Reducere de 50% pentru meditatori salariați
Contribuabilul care este și salariat cu normă întreagă beneficiază de reducerea normei de venit potrivit coeficienților de corecție, în cotă de 50%. Contribuabilul respectiv nu va datora și contribuția de asigurări sociale, dar va o va plăti pe cea de asigurări sociale de sănătate.
În situația în care contribuabilul a optat pentru stabilirea venitului net anual din activități independente, în sistem real, venitul net anual se determină pe baza datelor din contabilitate, ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri.
Plata impozitului se efectuează la bugetul de stat până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului.
Profesorii care încasează bani în numerar sau cu cardul au obligația de a avea casă de marcat. Profesorii pensionari care au venituri din meditații nu datorează contribuții, potrivit ANAF.