Evaluare Națională 2024. Trei greșeli grave pe care părinții NU trebuie să le mai facă înainte de examenul copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne aflăm în plin examen de Evaluare Națională 2024, dar și de Bacalaureat, o perioadă extrem de încărcată pentru elevi. Iar părinții, cei care ar trebui să-i susțină, sunt, de multe ori, cei care le amplifică și mai mult stresul, anxietatea și nesiguranța. 

Peste 160.000 de elevi au susținut prima probă a Evaluării Naționale. Sursa foto: Adevărul
Peste 160.000 de elevi au susținut prima probă a Evaluării Naționale. Sursa foto: Adevărul

În această perioadă de examene naționale, chiar dacă mulți dintre ei nu arată, elevii sunt copleșiți de emoții, teama unui eșec este uriașă, iar presiunea pe umerii lor - enormă. Dacă mai punem la socoteală și greșelile pe care le fac părinții în aceste zile ajungem la un adevărat „cocktail exploziv” care, moral, îi poate pune la pământ pe copii.

Psihologii organizației „Salvați Copiii” vin cu câteva recomandări de care părinții ar trebui să țină cont. Asta pentru că de multe ori fac greșeli grave în comunicarea cu copiii și contribuie, astfel, indirect, la eșecul acestora.

Evaluare Națională 2024. Ce greșeli ar trebui să evite părinții 

  • Nu compara copilul cu fraţii lui sau cu alţi copii („uite el a putut, tu de ce să nu poţi”). Nu pune presiune pe copil – „trebuie să reuşeşti”, „dacă nu eşti în primii 5 mă dezamăgeşti”, „eşti cel mai bun, vei termina primul”). 
  • Nu retrage afecţiunea şi aprecierea în momentul în care apar rezultate nesafisfăcătoare și neconforme cu așteptările tale („m-ai dezamăgit cu nota X”). 
  • Nu-l pedepsi dacă rezultatul nu este conform așteptărilor tale. Acest lucru poate creşte și mai mult aversiunea şi nu este un facilitator al performanţei, ci din contră, demotivează copilul pentru viitoarele examene

Alte sfaturi ale psihologilor de la „Salvați Copiii”

  • Motivează-ți copilul, punând accentul pe efortul depus până atunci, pe faptul că a învățat și a acumulat cunoștințele necesare. 
  • Evitați să menționați nota pe care doriți să o ia. Copiii anxioși se gândesc la multe lucruri negative („o să iau o notă mică”). Îl poți învăța pe copilul tău să caute dovezi care contrazic aceste gânduri („la câte teste ai luat notă mică?”, „cât de probabil e să iei o notă mică dacă înveți?”) și să găsească un gând mai optimist care să îl ajute când e îngrijorat („am învățat și pot lua o notă bună”). 
  • Învață-l pe copil modalități simple de relaxare și mișcare: să respire adânc sau să se gândească la ceva plăcut. 
  • Faceți împreună o plimbare înainte de examen. Fii prezent fizic lângă copil în zilele premergătoare examenelor și în acele zile. Creați un moment plăcut înainte de examen, mâncați împreună ceva ce îi place mult copilului, folosiţi umorul. Exprimă-ți afecţiunea şi aprecierea în mod constant, nu doar condiţionat de performanţe sau rezultatele obținute și asigură-l că vei fi alături de el indiferent de rezultat. 
  • Permite-i copilului să greşească, să nu ştie, să nu poată, să fie obosit, să nu mai poată. Cu cât aşteptările sunt mai mari de la el, cu atât stresul său va creşte. 
  • Permite-i copilului să se odihnească. Pentru unii părinţi acest lucru este dificil deoarece au sentimentul că acesta pierde timpul şi nu ar trebui, la câte are de făcut. Între odihnă şi performanță există o relaţie direct proporţională: cu cât odihna este mai bună, cu atât performanţa este mai bună. 
  • În ziua în care are de susținut un examen: asigură-te că este odihnit, hrănit și hidratat corespunzător și că va ajunge la școală la timp. 
  • Asigură-te că are la îndemână toate materialele necesare pentru test (creioane, hârtie etc.). 
  • Nu ignora indiciile emoționale și comportamentale sperând că vor trece de la sine. Nu crea presiune prin încurajările deghizate și excesive de genul: „sunt convins că o să te descurci”, „tu eşti un băiat deştept, sigur o să faci faţă”, „țoţi copiii inteligenți reuşesc, o să reuşeşti şi tu”,„eşti cel mai bun! “. Sunt mesaje de laudă care subminează motivaţia intrinsecă a copiilor. În mod obişnuit, credem că mesajele de laudă care se referă la inteligenţa copiilor determină o creştere a motivaţiei lor, însă studiile de specialitate nu susţin aceste ipoteze. 
  • Nu îi spune copilului ce să nu facă în timpul examenului, ci mai degrabă discută cu el și ajută-l să-și facă un plan de rezolvare al subiectelor. Nu îi da de înțeles copilului că poate să evite situația („dacă nu ești pregătit acum, vei da examen anul viitor”). 
  • Nu fi nerăbdător să rezolvați situația, minimizând importanța momentului („dai examenul și scapi”). Având în vedere că acesta simte un disconfort semnificativ, asigurarea oferită de părinți nu va face decât să-i discrediteze căci contrazice ceea ce simte copilul și diminuează importanța examenului. 

Examenul de Evaluare Națională 2024 a început ieri, 25 iunie,cu proba la Limba și literatura Română. Mâine, 27 iunie, peste 160.000 de elevi vor suține a doua probă de foc: cea la Matematică. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite