EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Presiune pe elevii de clasa a VIII-a, de luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, elevii de clasa a VIII-a intră în examenele Evaluării Naţionale, care vor cântări greu anul acesta la admiterea la liceu: 75% din media finală. Noul sistem ar putea schimba ierarhia elevilor, în funcţie de dificultatea subiectelor, susţin dascălii şi experţii.

Evaluarea Naţională 2014 începe luni, cu proba la română, prin care vor trece elevii de clasa a VIII-a, primul pas către liceu, însă unul mult mai important decât anul trecut. Acum, media de la aceste teste naţionale va reprezenta 75% din media de admitere la liceu, iar 25% vor conta mediile din gimnaziu, faţă de 50%, anul trecut, de altfel singura noutate faţă de Capacitatea din 2013, ne-au declarat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Schimbarea sistemului de admitere a fost anunţată încă de anul trecut de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, şi ar putea tria mai clar şi mai corect elevii, spun atât profesorii, cât şi specialiştii în educaţie.

„Cred că ponderea de 75% este bine-venită pentru că aşa se va pune un accent mai mare pe relevanţa examenului naţional, cu condiţia ca subiectele să nu fie foarte uşoare, cum s-a întâmplat anul trecut. Probabil că vor fi medii mai mici de admitere la liceu“, spune expertul în educaţie Marian Staş, blogger adevarul.ro.

Acesta e de părere că fiecare liceu în parte ar trebui să aibă dreptul de a organiza un examen de admitere propriu. Staş a adăugat că o opţiune în acest an pentru cei care nu vor avea medii mari de admitere la un liceu teoretic este învăţământul profesional de trei ani, care a înregistrat din prima etapă înscrieri-record, mai ales la specializarea mecanică auto.

Pericolul subiectelor uşoare

Părerea lui este împărtăşită şi de profesorul de matematică Adrian Troie, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti, liceu aflat pe primul în topul naţional, unde se intră cu medii foarte mari.

Troie atrage şi el atenţia: „Dacă subiectele vor fi foarte uşoare, atunci nu vom mai remarca diferenţa dintre cei mai buni elevi şi cei de nivel mediu, cum a fost cazul la proba de la matematică de anul trecut. Însă la sesiunea specială a Evaluării Naţionale din iunie 2014, subiectele au fost un pic mai grele“, apreciază profesorul de matematică.

Expertul în educaţie Alexandra Anton crede însă că rezultatele de anul acesta vor reflecta mai bine adevăratul nivel al copiilor. „Subiectele trebuie să fie de nivel mediu pentru a nu-i demotiva pe elevii de nota 10, dar în acelaşi timp să le permită celor de nota 5 să ia această notă“, spune Anton.

Rezultate slabe la simulare

La examenele de simulare din martie 2014, s-au înscris aproape 188.000 de elevi şi s-au prezentat la probe aproape 178.000, însă rezultatele au fost foarte slabe, mai proaste decât anul trecut. Aproape 70% din ei nu au reuşit să ia nota 5 la matematică, conform datelor de la Ministerul Educaţiei. 

Dacă luăm în considerare şi rezultatele de la română (67% au luat note peste 5), practic mai puţin de jumătate (48,8%) dintre candidaţi au obţinut medii „de trecere“ la acest prim examen de simulare organizat la nivel naţional, potrivit cifrelor furnizate de minister.

În ceea ce priveşte organizarea examenului de anul acesta, Camelia Gavrilă, inspector şcolar general din Iaşi, spune că aici a apărut o mică schimbare. 

„Dacă până acum, examenul s-a ţinut în anumite şcoli desemnate drept sedii de examinare, anul acesta examenul se va susţine la fiecare şcoală în parte. Vor fi camere de supraveghere, câte două în clasă, plus doi supraveghetori şi cadre didactice de altă specializare decât cea cea la care se susţine proba. Elevii se prezintă cu un document de identitate la intrarea în sală, examenul începe la 9.00 dimineaţa, durează două ore, iar elevii pot ieşi din sală cel mai devreme la o oră după începerea testării“, a explicat Gavrilă. 

Calendar Evaluare Naţională 2014

  • 23 iunie - Limba Română
  • 24 iunie – Limba maternă
  • 25 iunie – Matematică
  • 27 iunie – afişarea rezultatelor parţiale
  • 1 iulie – afişarea rezultatelor finale

Regulile examenului

  • Accesul elevilor în săli este permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30.
  • Candidaţii nu au voie să intre în sală cu materiale ajutătoare, cu mijloace electronice de calcul sau de comunicare, iar frauda şi tentativa de fraudă atrag eliminarea din sală şi acordarea notei 1 pe lucrarea lor.
  • Elevii se aşază câte unul în bancă, în ordine alfabetică, potrivit listelor afişate la intrarea din săli.
  • Fiecare elev primeşte o coală de hârtie pe care îşi scrie cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate şi completează lizibil celelalte date de pe colţul colii, care va fi lipit după distribuirea subiectelor în săli şi după ce asistenţii din săli au verificat completarea corectă a tuturor datelor cerute.
  • Din momentul distribuirii subiectelor, niciun elev nu mai poate intra în sală şi niciun elev nu poate părăsi sala (decât dacă predă lucrarea scrisă).
  • Elevii care nu se află în sală în momentul distribuirii subiectelor pierd dreptul de a mai susţine Evaluarea Naţională în sesiunea respectivă; în cazuri excepţionale, dacă un elev se simte rău şi solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţi, însă timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit.
  • Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme şi desene folosesc numai creion negru; pentru proba de la matematică, elevii pot să utilizeze instrumente de desen.
  • Dacă doresc să corecteze o greşeală, atunci trebuie să taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală.
  • În cazul în care unii elevi doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte foi, iar colile folosite iniţial se anulează pe loc.
  • La expirarea celor 120 de minute (două ore) acordate, elevii trebuie să predea lucrările în faza în care se află, neavând voie să depăşească timpul stabilit; trei elevi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
  • În cazul în care un candidat refuză să predea lucrarea scrisă, acest lucru se consemnează într-un proces-verbal, semnat de cei doi asistenţi şi atrage după sine eliminarea candidatului din examen.

Pe aceeaşi temă:

GRAFIC ADMITERE LICEU 2014 Care este cea mai populară specializare

VIDEO EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Luni încep înscrierile. Ultimele pregătiri pentru examenele de la Capacitate 2014

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Lecţia video pentru proba de la Matematică

VIDEO EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Lecţia pentru proba scrisă la Română

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Subiectele primite de olimpici la matematică

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Subiectele la română primite de olimpici

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 13 elevi olimpici dau examenele în sesiunea specială

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite