Elevii români, supuşi evaluării PISA | adevarul.ro

Elevii români, supuşi evaluării PISA

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Aproximativ 1.000 de elevi de 15 ani din 30 de unităţi de învăţământ din ţară au susţinut, pe 16 martie, timp de două ore, pretestarea PISA 2012, urmând modelul internaţional.

Pe lângă cunoştinţele de matematică, pretestarea a propus şi rezolvarea unor probleme întâlnite în situaţii reale, autentice, cu mare probabilitate de a fi întâlnite în viaţa adultă. Elevilor le-au fost prezentate sarcini de lucru pornind de la diverşi stimuli: texte, grafice, diagrame şi hărţi.

Chestionar socio-educaţional

De asemenea, participanţii la pretestare au trebuit să răspundă şi unui chestionar de mediu socio-educaţional, cu o durată de aproximativ 40 de minute, solicitând informaţii despre ei, despre familie, despre modul în care învaţă, despre climatul şcolii în care învaţă şi despre condiţiile de studiu.

Scopul principal al pretestării a fost identificarea deficienţelor de funcţionare a instrumentelor de evaluare: probleme de traducere şi de adaptare culturală, eventuali itemi care discriminează negativ între băieţi şi fete, între elevi provenind din mediul rural / urban, cu un conţinut religios sau etnic ofensator etc. PISA este cea mai amplă evaluare internaţională din domeniul educaţiei, care testează nivelul de pregătire a elevilor pentru viaţa adultă şi le măsoară performanţele în domeniile: citire/ lectură, matematică şi ştiinţe. Din păcate, elevii români au ocupat, de fiecare dată, locuri codaşe în clasamentul european PISA.

Întrucât pretestarea nu a urmărit ierarhizarea şcolilor şi a elevilor, rezultatele nu au fost făcute publice. La PISA 2012 participă aproximativ 70 de ţări OECD şi ţări partenere. Derularea proiectului implică două etape obligatorii: pretestarea şi testarea propriu-zisă (în 2012).  

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite