Echipa de robotică care a devenit un fenomen în educație. Șase liceeni susțin lecții demonstrative cu roboți în fața a mii de copii
0O echipă de șase adolescenți din Galați este o lecție vie despre ce înseamnă spirit de echipă, comunicare, perseverență și succes. În doar un an de când lucrează împreună au câștigat premii la cel mai puternic concurs de robotică din lume și au promovat educația STEM în rândul a mii de copii.

Șase elevi, cu vârste între 17 și 18 ani, pregătiți de profesorii Centrului Județean de Excelență din Galați, au fost premiați recent la Gala Excelenței în Educație pentru cel mai bun proiect al anului, care a fost, de fapt, crearea echipei din care fac parte și parcursul ei formidabil din ultimul an.
Clubul de Robotică Educaţională „Sophia Science“ din Galaţi este partener în proiect. Echipa lor a creat doi roboți care se mișcă extrem de repede și au o precizie remarcabilă în executarea sarcinilor, cu care au câștigat etapa regională și s-au calificat apoi la etapa națională a FIRST Tech Challenge, cea mai puternică competiție de robotică din lume. Cei șase adolescenți sunt însă mult mai mult decât atât.
Ei s-au implicat activ în promovarea roboticii prin lecții demonstrative cu roboți, pe care le-au ținut în fața a sute de elevi și mii de copii în decursul ultimul an de când sunt împreună.
Marinela Buruiană, fondatoarea Clubului de Robotică Educaţională „Sophia Science“ din Galaţi, unde elevii pasionați de robotică se antrenează, a declarat pentru „Adevărul” că echipa a fost construită practic de la zero.
„Am pornit de la pasiunea lor pentru robotică. Am căutat sponsorizări pentru a cumpăra kituri adaptate pentru vârsta lor. Am scris și un proiect pentru a accesa fonduri nerambursabile, astfel încât să cumpărăm minimul necesar”, povestește Marinela Buruiană cum a început totul.
Cum se naște un robot
Cei șase adolescenți sunt împărțiți în cadrul echipei în patru departamente. Este vorba despre proiectarea 3D, unde este proiectat robotul, mecanica, care se ocupă de construcția lui, programarea, responsabilă cu programarea și mișcarea acestuia, și departamentul nontehnic. FIRST Tech Challenge este un concurs extrem de competitiv, unde roboții concurează unii împotriva celorlalți.
Mai întâi merg singuri pe teren (n.r. perioada de autonomie), iar apoi membrii echipelor își controlează roboții prin intermediul unor console. Interesant de amintit este că adolescenții au avut de prezentat și un caiet tehnic al roboților, în care au detaliat întregul proces de creație al acestora, pornind de la cum au fost proiectați și până la primele versiuni și cum au avansat ele ulterior.

„Parte a acestei competiții este să o și promovezi la general, dar și educația STEM (n.r. știință, tehnologie, inginerie și matematică)”, explică Dănuț Alexandru Duminică (17 ani), liderul echipei de robotică „Rosophia” de la Galați.
La etapa regională a FIRST Tech Challenge, în februarie 2023, cei șase elevi și-au adjudecat premiul „Connect Award”, pentru că s-au conectat foarte bine cu comunitatea gălățeană și au fost în opt școli, unde au promovat competiția în fața a 500-600 de elevi. La un alt eveniment, „Noaptea cititorilor”, au vorbit în fața a 800-1.000 de copii, iar de Ziua Copilului, mii de micuți le-au vizitat standul și le-au admirat roboții.
La etapa națională, în martie 2023, juriul i-a răsplătit cu premiul „Judge Award”, prin care au apreciat efortul colectiv al celor șase adolescenți la crearea roboților și participarea cu ei în competiție, dar și pentru că nu au renunțat când s-au confruntat cu primele probleme.
Învață programe și concepte care se predau la facultate
Echipa de robotică de la Galați a conceput un robot care execută o singură sarcină, dar o face extrem de repede și de bine.
„Primul nostru robot a fost simplu de creat. Oricine o putea face, doar că noi am mers pe ideea de a-l face cât mai performant posibil. Robotul face un singur lucru, dar îl face perfect.
Are o gheară cu care apucă conurile din competiție și le ridică prin sistemul de glisiere. Față de alți roboți, al nostru a fost cel mai rapid și cel mai precis pe acest segment”, explică Adrian Cătălin Duminică (17 ani), fratele geamăn al liderului echipei „Rosophia” de la Galați, care se ocupă de proiectarea roboților și tot ceea ce ține de mecanică.

Interesant de amintit este că tinerii au pus poze cu robotul lor pe un grup de Facebook, iar membrii echipei de robotică din Statele Unite le-au spus că nu au văzut un robot construit pe acest concept care să fie atât de rapid.
Pentru proiectarea 3D, tinerii folosesc un program folosit și în proiectarea industrială, care le permite să facă și simulări pentru a crește viteza și eficiența roboților. La final, „mecanicii” se mai joacă puțin cu roboții ca să facă ultimele corecții înainte de competiție.
„Ceea ce este frumos la această competiție este că învățăm să folosim programe și concepte care se predau în mare parte la facultate. Învățăm, de pildă, cum rezistă diverse materiale. Trebuie să fie și ușoare, dar și rezistente”, detaliază Adrian.
Notorietatea le-a adus banii pentru al doilea robot
Rezultatele de la primele etape FIRST Tech Challenge, dar și faptul că au promovat robotica în fața a mii de elevi și copii le-au adus sponsorizările de care aveau nevoie pentru a construi un robot și mai complex.
Brațul acestuia se extinde mai mult și este mai precis. Chiar dacă se pregătesc intens câteva ore în fiecare zi, Adrian ne mărturisește că emoțiile în timpul competiției sunt realmente paralizante.
„Nu mai simți nimic. Îți amorțește tot corpul”, descrie tânărul senzația. Programarea roboților au făcut-o inițial în Java, dar acum au trecut la un program numit Kotlin, acesta fiind actualmente limbajul preferat de programare al Google pentru dezvoltarea aplicațiilor pe Android.

„Adevărata provocare în programarea robotului este să folosești cât mai mult din capacitatea procesorului. Nu se lasă așa ușor. Trebuie să îi spui tu exact ce să facă și să înveți să lucrezi cu mai multe procese în paralel, ca să facă totul cât mai rapid posibil”, ne introduce Sebastian Pintilie (16 ani), un alt membru al echipei, în lumea fascinantă a programării.
Ca să vă faceți o idee, cei șase tineri au lucrat împreună 6 luni pentru ca robotul să opereze autonom în ziua competiției pentru 30 de secunde. „Robotul este operat la limitele lui, iar dacă apar, de pildă, probleme de mecanică, sunt remediate sau corectate”, mai adaugă Sebastian.
Adolescenții pasionați de robotică aplică programarea și partea de mecanică care se folosește la roboții industriali, însă la o scară mai mică, lucru deloc ușor pentru niște elevi de liceu. Asta le-a permis să își dezvolte diverse abilități mult mai repede și le-a creat un avantaj pentru viitor vizavi de domeniul în care vor activa.
Lecția antreprenoriatului
Un alt tânăr din echipă, Alexandru Marian Frumuzache (17 ani), spune că FIRST Tech Challenge nu este doar despre o competiție cu roboți, ci și despre cum înveți să scrii un proiect, care îi ajută pe cei care vor ulterior să își deschidă propria firmă, cum să scrii un email, cum să îți prezinți argumentat ideile și să ceri o sponzorizare, dar și cum să devii un bun organizator inițiind vizite la școli cu alte echipe de robotică.
„Comunicarea dintre noi este un mare plus pe care îl obții într-o astfel de echipă. Au fost cazuri când am stat 8 sau chiar 12 ore împreună în preajma competițiilor și este inevitabil să apară conflicte și mici neînțelegeri. Înveți să te înțelegi cu ceilalți și asta te ajută mult și în ceea ce vei face pe viitor”, punctează Alexandru.
Ștefan Costache (18 ani), al cincilea membru al echipei, crede că participarea la competiție i-a lărgit orizontul și a învățat foarte multe despre proiectare 3D, mecanică și cum să comunice mai bine cu cei cu care interacționează. „Acum doi ani nu eram cea mai sociabilă persoană, dar robotica m-a readus pe drumul cel bun”, remarcă tânărul.
Eduard Ștefan Bălan (18 ani), un alt membru al echipei, joacă un rol decisiv în controlarea robotului pe teren, după cele 30 de secunde în care acesta se mișcă autonom. Mărturisește că era stângaci uneori, iar robotica l-a ajutat să devină o versiune mai bună a lui, în timp ce stresul din timpul competițiilor l-a întărit psihic și emoțional.
„Scopul nostru este să fim printre cele trei echipe din România care pleacă la etapa mondială a FIRST Tech Challenge și acolo să câștigăm competiția.
Tinerilor de vârsta noastră și celor mai mici le recomand să îmbrățișeze conceptul „first” și să vină alături de noi și îi vom învăța tot ce știm, pentru că la fel de important este să dăm mai departe tot ceea ce am acumulat, iar ei sunt convins că vor deveni și mai buni și vor face echipa și mai puternică”, este moștenirea pe care Dănuț Alexandru Duminică, liderul echipei de robotică „Rosophia”, și colegii săi vor să o transmită mai departe.