VIDEO Noua armă a Statelor Unite: tunul cu laser

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata americană a testat cu succes o nouă armă neconvenţională, capabilă să revoluţioneze modul în care se poartă astăzi războiale. Mai exact este vorba despre un tun laser ce are capacitatea să incendieze obiecte de mici dimensiuni, precum drone sau ambarcaţiuni.

Sistemul a fost instalat în urmă cu un an pe un portavion american, iar testele desfăşurate în Golful Persic au demonstrat că tunul cu laser este o armă deosebit de precisă. Astfel, oficialii din armata Statelor Unite au decis ca navele lor de război sa fie dotate în viitor şi cu un astfel de dispozitiv.

Primele imagini din testele acestei arme au fost făcute publice recent de către armata Statelor Unite. În cadrul acestora, tunul cu laser incendiază ambarcaţiuni de mici dimensiuni şi drone. Mai mult decât atât, fasciculul laser se poate transforma şi într-o armă neletală.

„Este pentru prima dată când o armă cu laser reuşeşte să distrugă un obiect. Nu mai sunt nevoie de teste, arma este în prezent una operaţională”, a spus viceamiral Matthew Klunder, şeful Biroului de Cercetari Marine al Statelor Unite, potrivit Reuters.

Dezvoltarea acestei arme a costat circa 40 de milioane de dolari, însă oficialii americani susţin că preţul este unul mic având în vedere costurile extrem de reduse de întreţinere. 

„Armele laser sunt puternice, accesibile şi vor juca un rol esenţial în noile operaţiuni de luptă navale”, a mai spus viceamiralul Matthew Klunder.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite