Valul de frig polar din SUA a făcut 30 de victime: temperaturile coboară până la -45°C

0
0
Publicat:

Cel puțin 30 de persoane au murit în Statele Unite, în contextul unui val de frig polar care a cuprins mare parte din țară și a lăsat peste 530.000 de gospodării fără electricitate.

Cel puțin 30 de persoane au murit în Statele Unite. FOTO: EPA-EFE
Cel puțin 30 de persoane au murit în Statele Unite. FOTO: EPA-EFE

Printre victime se numără și șapte persoane care și-au pierdut viața duminică seară, după ce un avion s-a prăbușit la decolare, în timpul unei furtuni de zăpadă, în statul Maine. Alte decese au fost raportate în mai multe state, din cauza accidentelor rutiere, hipotermiei sau a prăbușirilor provocate de condițiile meteo extreme. În Texas, autorităţile au confirmat decesul unei adolescente de 16 ani, care a murit într-un accident de sanie, informează AFP, preluat de Agerpres.

Potrivit meteorologilor, o masă de aer arctic va aduce în zilele următoare temperaturi și mai scăzute, în special în nordul țării, unde valorile resimțite ar putea coborî până la -45 de grade Celsius. În peste 20 de state, stratul de zăpadă depășește 30 de centimetri, iar acumulările de gheață au dus la ruperea liniilor electrice și la pene masive de curent.

Datele publicate de site-ul poweroutage.us arată că marți dimineață peste 530.000 de consumatori erau în continuare fără electricitate, cei mai afectați fiind locuitorii din Tennessee, Mississippi și Louisiana.

Copaci doborâți în Tennessee FOTO AFP
Copaci doborâți în Tennessee FOTO AFP

„Întreruperile de electricitate ar mai putea dura câteva zile, pentru că autorităţile întâmpină dificultăţi după furtuna de zăpadă. Majoritatea acestor regiuni nu au nici mijloacele, nici resursele necesare pentru a-şi reveni foarte repede după astfel de evenimente, întrucât nu sunt obişnuite cu ele”, a explicat meteorologul Allison Santorelli.

Serviciul Național de Meteorologie a avertizat că episoadele de îngheț sever și vânt puternic pot avea consecințe „catastrofale”, mai ales în zonele unde zăpada este foarte uscată și poate fi spulberată ușor, reducând vizibilitatea și îngreunând intervențiile de deszăpezire.

Circulația aeriană a fost grav afectată. Peste 22.000 de zboruri au fost anulate începând de sâmbătă, iar alte câteva mii au înregistrat întârzieri, în timp ce marile aeroporturi din Washington, Philadelphia și New York au funcționat cu mari dificultăți. Starea de urgență a fost declarată în aproximativ 20 de state și în capitala Washington.

Furtuna este asociată cu o deformare a vortexului polar, o masă de aer extrem de rece care, în mod normal, rămâne deasupra Polului Nord, dar care s-a extins acum spre sud.

O parte dintre cercetători consideră că astfel de episoade ar putea deveni mai frecvente pe fondul schimbărilor climatice, deși legătura directă este încă dezbătută.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite