Focar de infecții cu o bacterie periculoasă în secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț: Patru pacienți morți și alți 12 infectați
0Un focar de infecții nosocomiale cu Acinetobacter baumannii a fost confirmat în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț, unde patru pacienți au murit, iar alți 12 au fost infectați. Conducerea spitalului admite că procedurile de dezinfecție nu au putut fi realizate corespunzător din cauza aglomerației din secție.

Focarul este în evoluție încă din luna ianuarie 2025, potrivit Digi24. Cei patru pacienți decedați aveau între 61 și 84 de ani și sufereau de boli grave, iar managerul unității, Alexandru Pătrașcu, susține că infecția nu ar fi fost cauza directă a morții, ci comorbiditățile acestora.
Pentru limitarea răspândirii bacteriei, spitalul a dispus măsuri suplimentare: verificarea strictă a igienei mâinilor personalului, izolarea pacienților infectați și extinderea anchetei epidemiologice pentru identificarea sursei.
Dezinfecția a fost efectuată în saloane în timp ce pacienții erau internați, iar în prezent în secția ATI mai sunt doar doi bolnavi.
„Nu se poate face dezinfecție așa cum trebuie”
Managerul SJU Piatra Neamț spune că închiderea secției ATI nu este posibilă, având în vedere că unitatea deservește întreg județul Neamț.
„Nu putem închide Terapia Intensivă a unui spital județean. Trebuie să găsim soluții pentru a continua acordarea serviciilor medicale și, în același timp, pentru a gestiona infecțiile asociate actului medical. Nu se poate face dezinfecție așa cum trebuie, având în vedere că este o secție aglomerată”, a explicat acesta pentru sursa citată.
Alexandru Pătrașcu spune că singura variantă pentru o dezinfecție eficientă ar fi limitarea internărilor și redirecționarea pacienților către alte spitale.
Ce este Acinetobacter baumannii
Acinetobacter baumannii este o bacterie gram-negativă, care are capacitatea de a provoca infecții nosocomiale severe, mai ales la pacienții internați în secțiile de Terapie Intensivă.























































