Analiză Aliații occidentali se pregătesc pentru un nou carusel politic cu Donald Trump

0
0
Publicat:

Fostul prim-ministru britanic Harold Wilson spunea cândva că „o săptămână este o perioadă foarte lungă în politică”. Ultimele zile sugerează însă că afirmația sa a fost, dacă nu greșită, atunci cel puțin prea modestă.

Lideri europeni în Biroul Oval/FOTO:X
Lideri europeni în Biroul Oval/FOTO:X

În doar o săptămână, declarațiile președintelui american Donald Trump despre posibila „deținere” a Groenlandei, slăbiciunea Europei și criticile la adresa contribuțiilor NATO în Afganistan au scos la iveală o realitate tot mai clară pentru aliații occidentali: vechea ordine internațională a luat sfârșit — iar revenirea ei pare improbabilă.

Lista momentelor controversate a fost completată de propunerea unui „Consiliu al Păcii pentru Gaza”, în care ar figura inclusiv președintele Belarusului, precum și de o invitație adresată liderului rus Vladimir Putin. A fost, pentru mulți diplomați, o săptămână dificil de descifrat.

„Nu suntem într-o tranziție, ci într-o ruptură”

Tonul a fost surprins cel mai bine de premierul canadian Mark Carney, al cărui discurs de săptămâna trecută de la Forumul Economic Mondial de la Davos l-a iritat pe Donald Trump.

„Ne aflăm în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții”, a spus Carney, adresându-se statelor pe care le-a numit „puterile de mijloc”.

Dacă nu ești la masă, ești pe meniu, a avertizat el.

În Europa se conturează tot mai clar ideea că o opoziție deschisă este preferabilă acomodării tăcute. Indignarea față de comentariile lui Trump privind Afganistanul a fost amplificată de amenințarea cu tarife vamale împotriva a opt state europene, acuzate că susțin statutul actual al Groenlandei ca parte a Danemarcei, relatează BBC.

Reacția nu a întârziat. Uniunea Europeană a amenințat cu măsuri de retorsiune, iar Parlamentul European a decis suspendarea negocierilor privind acordul comercial UE–SUA.

Regatul Unit, Franța, Germania și Italia au refuzat invitațiile de a participa la Consiliul Păcii propus de Trump, pentru a evita, spun surse diplomatice, o poziție subordonată față de președintele american.

„Am îngrijorări serioase privind prezența lui Putin într-un Consiliu al Păcii”, a declarat premierul britanic Keir Starmer, după ce Trump a susținut că liderul rus ar fi acceptat invitația — o afirmație neconfirmată de Moscova.

„Sunt depășite prea multe linii roșii”

Până miercuri, Donald Trump a retras amenințările tarifare și și-a moderat discursul privind o eventuală preluare militară a Groenlandei.

„Am reușit să rezistăm fără escaladare, dar rămânând fermi”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Știm însă că trebuie să lucrăm din ce în ce mai mult pentru o Europă independentă”, a adăugat ea.

Premierul Belgiei, Bart De Wever, a fost mai direct: „Am fost dependenți de Statele Unite și, de aceea, am ales să fim indulgenți. Dar acum sunt depășite prea multe linii roșii”.

„Dacă faci un pas înapoi acum, îți pierzi demnitatea. Iar demnitatea este poate cel mai prețios lucru într-o democrație”, a spus el.

Un nou episod, doar o chestiune de timp

Lecția pentru Europa pare clară: un nou episod de tensiuni transatlantice este probabil la doar câteva săptămâni distanță — fie că va fi vorba din nou despre Groenlanda, Ucraina, tarife comerciale sau un alt subiect aflat în centrul atenției lui Trump.

„Amenințarea imediată a fost suspendată, iar opțiunea militară este, pentru moment, exclusă. Până va reveni”, spune Grégoire Roos, director al programelor pentru Europa și Rusia la Chatham House.

El avertizează că adevărata vulnerabilitate a Europei rămâne dominația economică a Statelor Unite, ilustrată de dependența de importurile de gaz american.

„Uniunea Europeană este structural expusă presiunii celui mai apropiat aliat al său”, notează Roos, subliniind că această presiune poate fi exercitată fără recurgerea la forță.

Europa: schimbare lentă, dar reală

Rămâne însă incert dacă statele europene vor răspunde cu unitate și rapiditate. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, prezent la Davos săptămâna trecută, a sugerat că progresele sunt insuficiente.

Făcând referire la filmul „Zua cârtiței“, el a spus: „Anul trecut, aici la Davos, am spus că Europa trebuie să știe să se apere. A trecut un an — și nimic nu s-a schimbat”.

Afirmația este contestată de unii analiști. Expertul militar Mick Ryan notează că Europa și-a sporit semnificativ sprijinul militar, economic și de informații pentru Ucraina, iar UE a creat fonduri substanțiale pentru achiziția de armament și a crescut producția militară internă.

Cu toate acestea, procesul decizional al Uniunii rămâne greoi, în special în domeniul apărării, unde consensul celor 27 de state este dificil de obținut.

O lume fără reguli clare

Comentatorul Martin Sandbu scrie în Financial Times că Europa continuă să apere valorile vechii ordini internaționale, cel puțin la nivel declarativ, dar nu va putea deveni un pilon global fără investiții serioase în această direcție.

Un plan detaliat există deja. În urmă cu doi ani, fostul premier italian Mario Draghi a avertizat într-un raport amplu că Europa are nevoie de investiții masive în capacități militare comune, decizii mai rapide și o mai bună valorificare a inovației.

El a subliniat că populația activă a Europei este în scădere, iar „dependențele geopolitice s-au transformat în vulnerabilități”.

Mark Carney a mers și mai departe, avertizând că ordinea internațională bazată pe reguli se prăbușește sub presiunea rivalităților dintre marile puteri, care folosesc integrarea economică drept instrument de constrângere.

„Nostalgia nu este o strategie”, a spus el, în aplauzele publicului de la Davos. „Dar din această fractură putem construi ceva mai mare, mai puternic și mai echitabil”.

Premierul belgian Bart De Wever a concluzionat cu un avertisment inspirat din filozoful italian Antonio Gramsci: „Când vechiul moare și noul nu s-a născut încă, trăim vremuri ale monștrilor. Depinde de Trump dacă vrea să fie un monstru — sau nu”, a spus De Wever.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite