Uraganul Milton amână reuniunea de la Ramstein privind Ucraina. Președintele Biden nu putea participa
0Reuniunea Grupului de contact privind apărarea Ucrainei, programată pentru sâmbătă, 12 octombrie, a fost amânată. O nouă dată este în curs de stabilire, informează Radio Liberty, citând surse de la sediul NATO.

Sâmbătă, reuniunea de la Ramstein urma să se desfășoare pentru prima dată la nivel de lideri, președintele american Joe Biden, președintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul britanic Keir Starmer și cancelarul german Olaf Scholz fiind printre cei așteptați să participe.
Reuniunea ar fi trebuit să fie un semnal de sprijin pentru Kiev. Ucraina ar fi trebuit, de asemenea, să prezinte un „plan de victorie” aliaților săi în timpul reuniunii.
Cu toate acestea, Biden și-a anulat călătoria în Germania din cauza uraganului care se apropie de Florida. Uraganul Milton ar putea deveni unul dintre cele mai distructive din istorie. Se așteaptă ca vânturi puternice, valuri de furtună periculoase și precipitații intense să lovească coasta de est a SUA, ceea ce ar putea duce la distrugeri și pagube pe scară largă.
Grupul Ramstein, cunoscut și sub numele de Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei, urma să se întâlnească în timpul vizitei oficiale a lui Joe Biden în Germania, în perioada 10-13 octombrie.
Președintele și-a amânat călătoria pe 8 octombrie „pentru a supraveghea pregătirile și răspunsul la uraganul Milton, pe lângă răspunsul continuu la impactul uraganului Helene în sud-est”, potrivit unui comunicat al Casei Albe.
Meteorologii au avertizat că furtuna de categoria 5, uraganul Milton, al doilea care lovește Florida în ultima lună, s-ar putea transforma în cel mai grav dezastru natural care a lovit statul în ultimul secol.
Uraganul Milton se afla în dimineața zilei de 9 octombrie, la aproximativ 580 de kilometri sud-vest de orașul Tampa, cu vânturi care ajung și la viteze de 260 km/h, potrivit Centrului Național pentru Uragane.
Milton este așteptat să ajungă pe uscat mai târziu pe 9 octombrie, în timp ce vestul Floridei încă e afectat de uraganul Helene, care a inundat străzile și casele din zonă în urmă cu două săptămâni.
Cel puțin 230 de persoane au murit în sudul Statelor Unite după ravagiile făcute de uraganul Helen.
Ucraina urma să îşi prezinte „planul de victorie” la reuniunea periodică a aliaţilor săi la Ramstein, în Germania.
Ucraina, care se opune de aproape 1.000 de zile unei invazii din partea Rusiei, un vecin mult mai mare, a sugerat în ultimele luni un plan de încheiere a războiului. Detaliile nu au fost făcute publice, dar Zelenski l-a prezentat preşedintelui american Joe Biden, precum şi ambilor candidaţi principali la alegerile prezidenţiale din ţară, când a vizitat Washingtonul luna trecută.