Un judecător din California le oferă fraților Menendez, acuzați că și-au ucis părinții, o șansă la eliberare după 35 de ani

0
Publicat:

Un judecător din California le-a acordat fraților Erik și Lyle Menendez, condamnați la închisoare pe viață pentru uciderea părinților lor în locuința din Beverly Hills, o șansă la libertate după 35 de ani petrecuți în spatele gratiilor.

Erik și Lyle Menendez au fost închiși după ce și-au ucis părinții FOTO Arhivă
Erik și Lyle Menendez au fost închiși după ce și-au ucis părinții FOTO Arhivă

Judecătorul Michael Jesic le-a redus pedeapsa de închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate la 50 de ani până la închisoare pe viață. În consecință, frații sunt acum eligibili pentru eliberare condiționată, conform legii californiene privind infractorii tineri, deoarece au comis crima înainte de a împlini 26 de ani. Totuși, pentru a fi eliberați, trebuie să primească aprobarea comisiei de eliberări condiționate din stat, notează The Guardian.

Avocații lor susțin că sunt eligibili imediat pentru eliberare condiționată, însă cei doi vor rămâne în închisoare până când se va lua o decizie.

„Nu spun că ar trebui eliberați; nu e treaba mea să decid”, a declarat Jesic. „Dar cred că au făcut suficient în acești 35 de ani pentru a merita această șansă.”

Erik și Lyle Menendez, acum în vârstă de 54, respectiv 57 de ani, nu au arătat nicio emoție vizibilă în timpul audierilor, în timp ce au apărut prin videoconferință din penitenciarul din San Diego. 

Decizia a încheiat o audiere care a durat întreaga zi, în cadrul căreia mai mulți membri ai familiei, un judecător pensionat și un fost coleg de detenție au depus mărturie în sprijinul cererii apărării de a le reduce pedeapsa la timpul deja executat sau, cel puțin, de a-i face eligibili pentru eliberare condiționată.

Frații au fost găsiți vinovați de crimă cu premeditare pentru uciderea părinților lor, José și Kitty Menendez, în 1989, fiind condamnați la închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate.

Apărătorii lor au susținut că frații se temeau că părinții lor urmau să-i omoare pentru a ascunde ani de abuzuri sexuale, psihologice și fizice. Procurorii i-au prezentat însă drept doi tineri bogați care își doreau averea multimilionară a părinților.

De-a lungul anilor, frații au făcut numeroase apeluri împotriva condamnării, fără succes.

Totuși, sprijinul public pentru frați a crescut semnificativ în ultimii ani. Șansele lor de eliberare par acum mai reale ca niciodată, în contextul unor noi demersuri legale: solicitarea unui nou proces pe baza unor dovezi recente privind abuzurile tatălui, o petiție de grațiere adresată guvernatorului și cererea de rejudecare a pedepsei.

La momentul comiterii crimelor, frații aveau 18 și 21 de ani. De atunci, au susținut mereu că sunt nevinovați și au inițiat mai multe acțiuni juridice pentru a-și dovedi nevinovăția.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite