Trump spune că a fost „sunat de NATO”: „LE-AM SPUS SĂ STEA DEPARTE. Au fost inutili când a fost nevoie”
0Președintele SUA, Donald Trump, a stârnit noi controverse după ce a relatat că ar fi primit un telefon de la NATO, în contextul tensiunilor din Strâmtoarea Ormuz și al planului Mării Britanii și Franței de a lansa o misiune multinațională de protecție a transportului maritim.

În mesajele postate pe Truth Social, liderul de la Casa Albă a îndemnat NATO să „stea departe” de regiune, criticând dur Alianța Nord-Atlantică, pe care a descris-o drept „inutilă atunci când este nevoie” și „tigru de hârtie”.
„Acum că situația din Strâmtoarea Ormuz s-a încheiat, am primit un telefon de la NATO întrebând dacă avem nevoie de ajutor. LE-AM SPUS SĂ STEA DEPARTE, cu excepția cazului în care vor doar să-și încarce navele cu petrol. Au fost inutili când a fost nevoie, un tigru de hârtie”, a scris Trump, pe Truth Social.
Reacția lui Trump vine după ce premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au anunțat la Paris formarea unei „misiuni multinaționale” pentru protejarea navelor comerciale din Strâmtoarea Ormuz și sprijinirea operațiunilor de deminare, potrivit Independent.
Inițiativa, susțin liderii europeni, va avea caracter strict defensiv și va fi coordonată în cadrul unei conferințe de planificare militară ce va avea loc la Londra. Peste o duzină de state și-au exprimat deja disponibilitatea de a contribui.
„Este o misiune strict pașnică și defensivă, menită să asigure transportul comercial și să sprijine deminarea”, a declarat Keir Starmer.
În paralel, Iranul a anunțat redeschiderea Strâmtorii Ormuz pentru traficul comercial, decizie salutată de Washington. Autoritățile de la Teheran au transmis că ruta strategică este din nou deschisă și că nu va mai fi închisă pe durata armistițiului cu Statele Unite.
Donald Trump a afirmat, la rândul său, că strâmtoarea este „complet deschisă și pregătită pentru trafic deplin”, susținând că Iranul, cu sprijin american, a început eliminarea minelor marine.
Decizia de redeschidere a Strâmtorii Ormuz a dus la scăderea prețului petrolului și la creșteri pe piețele financiare globale.
Keir Starmer a salutat evoluția, dar a avertizat că situația rămâne fragilă, în timp ce Emmanuel Macron a vorbit despre „evoluții încurajatoare, dar care necesită prudență”.























































