Trump păstrează tăcerea, în audierea sub jurământ la New York, cu privire la practicile sale fiscale. Susţine că e victima unei „vânători de vrăjitoare”

0
0
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Donald Trump a păstrat tăcerea miercuri, în faţa procurorului general al New Yorkului Letitia James, care l-a audiat sub jurământ cu privire la presupuse fraude financiare în grupul Trump Organization, în plină furtună politică, după o percheziţie spectaculoasă a FBI, luni, la Mar-a-Lago în Florida, relatează AFP.

Fostul preşedinte al Statelor Unite este vizat începând din 2019, împreună cu Ivanka şi Donald Jr, într-o anchetă civilă a magistratului cu cel mai înalt rang la New York, Letitia James. 

El a fost audiat în biroul lui Letitia James, în Manhattan, însă a invocat faimosul Amendament Cinci al Constituţiei americane, care îi dă voie să nu depună mărturie împotriva sa. 

Donald Trump s-a declarat din nou, într-un comunicat, victima unei ”vânători de vrăjitoare” şi spune că a ”refuzat să răspundă întrebărilor, în virtutea drepturilor şi prerogativelor acordate oricărui cetăţean de Constituţia Statelor Unite. 

Miliardarul republican a ironizat, pe reţeaua sa Truth Social - imediat ce a ajuns, către ora 13.00 GMT (16.00, ora României), la serviciile lui Letitia James, o magistrată aleasă afroamericană, din Partidul Democrat -, ”biroul somptuos, magnific şi oneros (...) condiţiile frumoase de muncă, în timp ce oamenii se ucid la New York, iar ea-şi consacră timpul şi eforturile încercării de «a-l prinmde pe Trump»”. 

”REPUBLICĂ BANANIERĂ” 

La sosirea marţi în capitala economică şi culturală a Statelor Unite, omul de afaceri a anunţat că se duce ”să o vadă pe procuroarea rasistă a New Yorkului”. 

El se consideră, alături de Trump Organization, ”atacaţi din toate părţile”, într-o ţară guvernată de adversarul său Joe Biden - o ”repubnlică bananieră”, consideră el. 

Unul dintre fiii lui Trump, Eric, a denunţat într-un mesaj postat pe Twitter faptul că tatăl său este constrâns la ”o depoziţie în faţa celei mai corupte dintre procurorii generali ai Statelor Unite”, Letitia James, ”răul încarnat” în opinia lui Eric Trump. 

Această audiere a lui Donald Trump - care a plecat de la putere la 20 ianuarie 2021 fără să recunoască victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenăiale şi care vrea să candideze la preşedinţie în 2024 - a fost cerută de către Letitia James de luni de zile şi a fost stabilită la 15 iulie. 

Însă decesul primei soţii a lui Donald Trump, Ivana, a condus la amânarea evenimentului. 

Familia Trump a cedat până la urmă presiunii, după trei ani de anchetă a lui Letitia James. Potrivit CNN, Ivanka şi Donald Jr. au fost audiaţi discret de către serviciilor procurorului general la sfârşitul lui iulie şi începutul lui august. 

FRAUDE 

Ancheta în civil împotriva grupului familial Trump Organization a fost deschisă după o audiere explozivă în Congres, la Washington, a unuia dintre avocaţii personali ai lui Donald Trump, Michael Cohen, care a dezvăluit evaluări frauduloase, supraestimări sau subevaluări ale unor active ale Trump Organization în vederea obţinerii unor împrumuturi, reduceri de impozite sau prime mai bune de asigurare. 

Letitia James dădea asigurări, în ianuarie, că a ”scos la iveală probe importante care sugerează că Donald Trump şi Trump Organization au valorizat în mod fals şi fraudulos un număr de active”, şi anume terenuri de golf sau triplexul personal al miliardarului american, situat în Trump Tower la New York. 

Avocaţii lui Trump resping aceste acuzaţii. 

Procurorul general nu are puterea să-l inculpe pe Donald Trump, însă poate angaja urmăriri civile şi cere reparaţii financiare. 

Presupusele fapte fac, de asemenea, obiectul unei anchete penale a procurorului din Manhattan Alvin Bragg. 

PERCHEZIŢIE FBI 

Această audiere are loc la două zile după o percheziţie fără precedent la domiciliul lui Donald Trump, Mar-a-Lago, în Florida, care a declanşat un val de indignare în rândul republicanilor. 

El a sugerat, pe Truth Social, că FBI ar fi ”plasat probe” împotriva sa în timpul operaţiunii. 

Niciodată un fost locatar al Casei Albe nu a fost îngrijorat de justiţie în acest fel. 

Această percheziţie a poliţiei federale are, oare, legătură cu numeroasele cutii pe care Donald Trump le-a luat cu el atunci când a plecat de la Casa Albă, în ianuarie 2021? 

Are ea, oare, legătură cu ancheta cu privire la luarea cu asalt a Capitoliului? 

Priveşte ea, oare, mai degrabă presupuse fraude financiare de care este acuzată Trump Organization la New York? 

Nici Departamentul Justiţiei şi nici FBI nu au comentat, păstrând o tăcere totală. 

Donald Trump, care flirtează cu o candidatură la preşedinţie în 2024, îşi clamează nevinovăţia în toate aceste dosare.

SUA


Ultimele știri
Cele mai citite